Din colecţia "Cele mai triste poezii rămase tablou"
(!) aici a fost un câine – stă scris pe aer: câine,
ham-ham şi cuţu-cuţu – atât a mai rămas
din cel ce-a fost stăpânul/prietenul livezii:
alb, negru, viu, credinţă, respect, menire, ceas (!)
(!) din cel ce-a fost un singur obişnuit s-aştepte
apa şi osul, joaca şi vorba de alint,
a mai rămas doar timpul oprit chiar la plecare,
doar vremea-nţepenită în floarea viscolind (!)
(!) și chiar s-aude nordul şi chiar s-aude sudul
printre cireşii straşnici strigându-l înapoi
să apere pământul şi cerul din livadă,
să-şi zvârle/să-şi împartă încrederea la doi (!)
(!) aici a fost un câine – acum, de-a lungul nopţii,
s-aude ronţăitul tristeţilor prin linguri –
aici a fost un singur în forma unui câine,
şi au rămas doi singuri...doi şi aşa de singuri (!)
NEC PLUS ULTRA, Colecție
Divina Tragedia, Colecție