Ce uscăciune, doamne...simt numai apă moartă
cum urcă-n mătăciunea cea artă pentru artă,
simt mierla cum se sfarmă sub cerul criminal
şi cade toată-n gheare de gol extemporal!
Ce uscăciune, doamne...frumoasa mea erouă
cu plâns, cu însetare, cu mâinile-amândouă
îşi caută eroul, şi-l strigă peste tot,
dar n-o aude nimeni, nici domnul Savaot!
Ce uscăciune, doamne...nici popii nu-i mai trece
prin cap vreo rugăciune de ploaie şi de rece,
zadarnic paparude-s cu droaia-n jos şi-n sus...
apocalipsul vine concret ca un obuz!
Ce uscăciune, doamnă...şi vreau să-ţi spun ceva:
eroul tău sunt...(gata)...tu eşti eroua mea...
eroul tău se duce pentru eroua lui
s-aducă apă vie din Munţii Nimănui!
Un erou şi o erouă (dacă secetă nu e, nimic nu e...) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
