Toată viaţa, se pregăteşte de plecare...
(crezi că nu se mai întoarce niciodată)...
şi nimeni nu-i dă nici o atenţie, dar fiecare zice:
ducă-se naibii, e o traviată!
Toată viaţa, cultivă şi îngrijeşte camelii...
(crezi că-i florăreasă oarecare, in/discretă)...
nimeni nu-i dă un strop de apă, dar şuşoteşte:
ducă-se naibii, e o violet(t)ă!
Toată viaţa, îşi drege glasul şi cântă
până dincolo de cer, până dincolo de uimire...
duşmanii şi duşmancele clevetesc:
e o biată soprană, e o prostire!
Toată viaţa, nu se gândeşte la moarte...
(crezi că-i o mică nemuritoare după nemuritor)...
fiecare clamează: e o damă uşoară,
e o târfă moartă după alfredo(r)!
Toată moartea, se pregăteşte de plecare...
(şi fiecare crede că se întoarce la el în ogradă)...
toţi au camelii, o aşteaptă la porţi... şi aud:
niciodată, niciodată, niciodată!
Toată viaţa şi toată moartea (despre camelii) Scris de Ion Zimbru
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Două zile cu Maria la cules (IV) Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!) Două zile cu Maria la cules (II) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ABANDON (stare de zi pe unitate) Două zile cu Maria la cules (I)
Mai multe din această categorie:
