Bună seara, bună seara, doamna mea!...
cade umbra, cade noaptea...!... Cineva
parc-aşteaptă cu lumină, într-o poartă...
poate vine, poate stă şi poate-l iartă!
Poate-l iartă de plecări pe lung, pe lat,
pe nisip ne/mişcător, ne/numărat,
poate-l roagă să rămână într-o carte
nedescrisă până dincolo de moarte!
Bună seara, bună seara, doamna mea!...
oare cine-i cesta/cela Cineva?
are nume? n-are nume? de ce tace?...
Dacă-l ştii, spune-i să-mi lase timpu-n pace!
Şi mai zi-i că pierde vremea, n-are rost,
că eu sânt făr-dez/legare la (n)-am fost,
că aici e şi aproape şi departe...
nedescrise până dincolo de moarte!
Pierdere de vreme (ultimul câştig) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
