Intră, te rog... aştept de-o viaţă-ntreagă
sosirea cestei clipe... mi se pare
că eşti cea mai frumoasă, cea mai dragă,
cea mai înaltă şi tulburătoare
s/clipire a secundei principale
când primprejuru-i timpul stă să moară
din pricini omeneşti, extemporale,
într-o pornire veşnic secundară!
Sunt pregătit... şi cred că nu-mi lipseşte
ceva pentru această-ntâmpinare...
intră şi stai şi cere omeneşte...
dacă te văd, nimic nu mă mai doare:
nici trup, nici suflet, nici închipuire...
uit resemnări şi doruri şi regrete...
lasă-mi s/clipirea-n poartă să-ţi admire
trufia cum încearcă să mă ierte!
Eşti ostenită... nu mai eşti în stare...
ia loc... ştiu că ţi-i foame, că ţi-i sete...
mai am dulceaţă din cireşe-amare...
chiar am şi vinuri scumpe, să te-mbete
cum numai poezia mea mai poate!...
Orice cuvânt de-al meu ştie să-ţi spună:
sunt pregătit, sunt bine, am de toate...
intră... şi hai să mergem împreună!
Intră, te rog...! (mic... tratat de singurătate) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
