Mulţime goală: limită de alb
şi negru... minunat... se poate spune?!...
te uiţi, se uită: un alai în marş,
în alergare spre deşertăciune!
Eu nu mă uit: sunt orb!... eu nu aud:
sunt surd!... (aiastă stare mă ajută
să fiu cu amăgirea paralel,
şi spectator ne/vrednic la derută!)...
Ce strigăte de luptă în alai,
şi de triumf, şi cuvântări de vază,
aplauze, urlări, vorbe dum-dum,
focuri bengale...!... toate ricoşează
şi se întorc de unde au plecat,
drept replici, drept răsplată şi aminte
că vanitatea-i fals şi bumerang...
şi glorioşii cad ca nişte ţinte!
Se poate spune cine-i vinovat
pentru aiastă goană-nşelătoare:
uitarea vrunui rost?! orgoliul scump?!
cursul mulţimii din/spre di/sperare?!
Eu nu mai stau... adică mă înalţ,
să nu s-audă niciodată plânsu-mi
pe cer... destins şi stins distins rămân...
şi perpendicular pe mine însumi!
Se poate spune! (nu?) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
