Din când în când, stau faţă-n faţă/ cu domnul (marele) Nimic
în care se-nvârteşte Totul,/ bine şi rău şi cald şi frig...
şi parcă vrea să-ntrebe Cine-s/ şi Cine-i, să întreb şi eu,
însă avem un fel de spaimă/ în centrul sfântului Mereu,
şi-un fel de silă ne cuprinde,/ un fel de lene şi regret
că nu mai poate să mă creadă/ şi nu mai pot nici eu să-l cred!
Din ce în ce mai des, nu-ncepe,/ nu se sfârşeşte...n-are Cum,
n-are Aici, n-are Acolo,/ n-are Atunci, n-are Acum,
n-are cu Ce, n-are nici Unde,/ nu are Încotro, nici Când...
chiar dacă are Cer şi Apă/ şi Foc şi Aer şi Pământ,
gata, e Vremea şi e Timpul.../ numai atât mai pot să zic:
înfrânt de Tot, stau spate-n spate/ cu domnul (marele) Nimic!
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Din când în când (şi din ce în ce mai des) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
