Răcelile întăresc sistemul imunitar al copilului

Răcelile întăresc sistemul imunitar al copilului
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cu o parte din imunitate ne naştem, în timp ce pe o alta o dobândim ca urmare a contactului cu diferite microorganisme sau postvaccinare. Cum ajungem însă să avem un sistem imunitar capabil să lupte cu virusurile şi bacteriile, aflăm în rândurile de mai jos.

"Fiecare om se naşte cu o funcţie imunitară, ceea ce numim imunitate înnăscută, care, însă, nu funcţionează la capacitate maximă. Pe parcursul vieţii, pe măsură ce organismul intră în contact şi luptă cu diverşi agenţi patogeni, sistemul imunitar al omului de dezvoltă şi dobândim un alt tip de imunitate - cea adaptativă. Imunitatea dobândită poate fi de asemenea stimulată şi modelată prin contactul cu anumiţi antigeni sau prin vaccinare", spune dr. Monica Doruc, medic alergolog, potrivit "Adevărul".

La naştere, bebeluşii au un sistem imunitar imatur, care continuă să se dezvolte până la vârsta de 11-12 ani. În primele luni de viaţă, nou-născuţii sunt protejaţi de anticorpii maternali, care le conferă o imunitate pasivă temporară, mai spune medicul alergolog. "Între trei şi şase luni, există o perioadă critică a sugarului, când nivelurile totale de anticorpi sunt cele mai scăzute, întrucât anticorpii maternali ating nivelul minim, iar producţia proprie este încă redusă", detaliază alergologul.

Aşadar, în mod normal, copiii încep să răcească după vârsta de şase luni, iar un număr de şapte-opt episoade de răceală pe an sunt considerate normale pentru sugari şi preşcolari, consideră dr. Adina Neagu. "Media scade la cinci-şase episoade pe an la vârsta şcolară, iar adolescenţii, ca şi adulţii, au în jur de patru episoade. Cauza principală a răcelilor frecvente ale copiilor este expunerea la noi virusuri, de aceea nu numai că răcelile nu pot fi prevenite, dar ele întăresc sistemul imunitar al copilului", adaugă specialistul.

Când sistemul imunitar trebuie ajutat

Dacă un anumit număr de răceli pe an este considerat normal, anumite simptome arată că sistemul imunitar este în suferinţă. Astfel, oboseala persistentă, infecţiile frecvente, fie că sunt urinare, digestive sau gingii inflamate se încadrează la această categorie. "Răcelile frecvente sub formă de gripă, dureri în gât recurente, lipsa febrei sunt semne că sistemul imunitar este slăbit", mai spune dr. Adina Neagu.

Citit 1706 ori Ultima modificare Vineri, 13 Octombrie 2017 14:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.