? oare cine bate vântul? oare cine trece viaţa ? ? cine osteneşte ceasul? cine mută dealu-n vale ? ? cine rugineşte lanţul? cine putrezeşte crucea ? ? cine-s gândurile mele? cine-s visurile tale ? ? cine taie, şi nu vinde? cine cântă, şi nu joacă ? ? cine pregăteşte…
o văd în cădere, numai în cădere o văd - în rest, toată viaţa, ca şi cum n-ar fi, ca şi cum n-aş avea ochi pentru înainte şi îndărăt, iar ea, ca şi cum n-ar avea noapte şi zi din când în când - să nu mi se pară că…
MOTO:"ringul de dans al morţii/ se află chiar în centrul de greutate al poeziei/ pe care dumneavoastră mi-o dictaţi continuu/ şi continuu mi-o cereţi înapoi/ pentru curăţenie şi reparaţii/ pentru încă o reanimare/ şi încă o reanimare/ până când capătul de sprijin se va muta sub linia mărginirii/ dezechilibrul devenind/…
chiar acuma scriu cea mai frumoasă poezie, dar nu cred că am s-o duc până la capăt, vreodată - cum să ajung tocmai acolo şi să zic „îţi mulţumesc, DUMNEZEULE, astfel a fost să fie (!) îţi place cum a ieşit această splendoare terminată (?) îţi place cum gândesc de/spre…
vreau să te văd...şi nu pot să te văd –/ nişte cuvinte negre nu mă lasă – sunt singur, singur, umblu mult şi-ncet,/ prin gând, prin vis, prin suflet şi prin casă mă uit pe geam, aşa, din când în când –/ poate treci tu, întâmplător, pe stradă, şi te…
Oleacă de Sfiiciune [pentru Emil Ioiţescu – în Ziuă Aniversară]
Scris de Ion Zimbru Sâmbătă, 22 August 2020
fac lacrimi şi mă rog să se întâmple ce-am aşteptat să văd la fiecare – să vină toţi cei care ştiu să plângă de bucurie şi de întristare !!! le dau la toţi cei care au păsare de tot ce mai înseamnă sfiiciune în faţa vieţii şi în faţa morţii…
e simplu cum de-acum până atunci. e simplu cum de-atunci până acuma – dacă nu calc pe taine şi porunci, dacă nu uit de taica şi de muma, dacă mă doare sufletul când văd cum păsările intră în tăcere, cum ies din zbor şi cad într-un prăpăd dezlănţuit de morgă…
şi poate chiar am să ajung/ tocmai la marginile tale, măcar o clipă să-nţeleg/ de ce, de unde, până unde se-ntâmplă tot ce (n)-am văzut,/ (n)-am auzit pe astă cale, tot ce mai ştiu, tot ce mai cred/ că e frumos şi (nu) s-ascunde şi (nu) mă-ndeamnă la păcat/ şi…
acuma-ncep să cred – nu am crezut că tot ce-i fără inimă se poate petrece n-orice clipă – am aflat dintr-o mulţime de singurătate pe care-au dat-o sufletului meu nişte „înalţi” fără dumnezeire, nişte „adânci” fără nici un răspuns la râs, la plâns, la pace şi iubire, nişte „mărunţi” la…
respir – [ce dor sălbatec!] – levănţică – [plus douăzeci şi patru de carate!] – mă uit şi mă apucă 13-14 şi 15-16 gânduri preacurate şi-un fel de dor nebun, fără sfârşire, şi-o viaţă defensivă, fără moarte – şi stau la geam, şi-o chem la poezie, dar ea nu vine...şi…
nu mă aşteptam să vină, dar a venit - şi chiar a fost frumos, a fost minunat uite, acum sunt exact în toiul frumuseţii, sunt şi subiect, sunt şi predicat, am deschidere şi dezlegare la toate am chiar şi INFERN personal, am totul la unghia mică, am aer de mare…
MARIILE mele sunt multe, nu pot/ să le număr, nu ştiu câte sunt/ - le adun şi le scad, le iubesc şi le scot/ la joacă prin IADUL meu mov şi mărunt// MARIILE mele au plâns şi m-au dus/ anonim şi curat în ispitele lor,/ m-au dus în mătăsuri, pe…
şi eu sunt în plante, şi tu eşti în plante: tu eşti miozotis, eu sunt mărăcine - n-adâncul albastrului tău fără margini vin toate nălţimile-n veci să se-ncline: vin valuri şi valuri de regi şi regine, vin zei, dumnezei şi pandore şi parce, vin sclavii, proscrişii, deştepţii, nebunii şi tot…
E iarnă. O văd cum zgreapţănă pe/la geamurile îngheţate bocnă. Vrea să-i dau drumu-n casă, că dârdâie. Nu-i dau. Că-i frig. Şi-n casă-i tot iarnă. Că n-avem căldură. N-am fost cuminţi. D-aia n-avem. Iarna, stau în casă, tremur şi dau lucrare de control la primăvară. Dau frumos, lizibil, fin, înclinat,…
din clipă-n clipă, trebuie să-nceapă ne/aşteptata CLIPĂ a TĂCERII - cel mai frumos şi lung şi rar spectacol despre SUBLIM când PACEA nicăieri-i şi când IUBIREA celui de APROAPE şi-a celui de DEAPRTE nu-nsemnează decât un FALS în acte şi-n tandreţe, decât o AMĂGIRE „majestoasă”, iar TIMPUL des şi mult…
ascultă-mă, ascultă-mă: PĂMÂNTUL/ abia mai suflă/ merge prin păcate,/ se-mpiedică, se strâmbă, nu aude,/ nu vede, se cu/tremură şi cade!// nimic şi nimeni nu se mai aşează/ pe drumul/ sensul proniei, trânteşte/ în gheara spurcăciunii tot ce-nseamnă/ cereşte, pământeşte, îngereşte!// toţi scuipă lutul care îi cuprinde/ pe-ai lor, pe-ai tăi,…
te rog...întoarce-te la mine/ şi spune-mi de ce ai plecat – de-atunci te-aşteaptă şi te strigă/ ţurca, şotronul lăcrămat, podul de piatră, baba oarba,/ castelul, leapşa, lapte gros, ascunselea şi alunelul,/ ileana, zmeul, făt-frumos, coarda şi bâza, titirezul/ – toate-s aici, triste...şi tac – deşteptul ţomanap, şi trânta,/ chiar şi…
când te-am rugat să vii la mine,/ acolo, jos, după apus, tu n-ai avut un strop de milă.../ şi ai plecat la cel de sus! e mai deştept – nu am ce zice –/ şi-i mai înalt, şi-i mai frumos – cum să refuzi atâta slavă/ şi să te duci…
din când în când – să-mi pară mai aproape – întind o mână către depărtare şi parcă o ating şi parcă-mi spune: „stai liniştit, ICOANA mea nu moare în ochii tăi care-au rămas în ochii mei călători spre lacrimile tale, atunci, acolo, când mi se-ntâmpla intrarea în VROIRI atemporale” !!!…
s-apropie. ea este. nu se poate să fie ALTA, ALTCEVA. nu am decât o mare-mare bucurie: parcă aş fi ULCIORUL lui KHAYYAM, din care bea întreaga OMENIME şi-aşteaptă s-o întrebe unde-a fost, să-i mulţămească, să-i sărute mâna fiindcă ea-i de-a pururi LEGE-ROST s-apropie încet şi-nlăcrămată, cu mâinile întinse spre ATUNCI,…
nu ştiu ce sunt. nu ştiu nici unde sunt. nu mă ascund. şi totuşi mă ascund. parc-am furat. şi parcă fur mereu. ce greu curat. şi ce posibil greu. tu eşti aici. un eu fără cusur. nu pot ce zici. te rog să mai îndur. des faci un mit. apoi…
Deschide Ochii !!! (întru memoria lui Ion Chiriţă – Fie-i ţărna uşoară!)
Scris de Ion Zimbru Marți, 04 August 2020
închide ochii, uită-te în spate: totu-i nimic – nimic nu se deschide – toarnă-ţi nisip în pâlnia clipirii – şi nu mai lăcrăma la piramide! deschide ochii, uită-te în clipă – în ceastă clipă – unde veşniciei îi dai lumină şi îi iei lumină – şi vezi deşertăciunea cât de…
A plecat, a plecat, a plecat, a plecat la nordul Moldovei de Sud - pot să spun, pot să spun, pot să spun, pot să spun chiar tocmai la nordul Moldovei de Nord, acolo, departe, departe, într-un sat, unde oamenii nu se văd, unde oamenii nu se aud decât la…
Eva Maria tocmai de la început până când şi până unde chiar se ştie ce şi cine a fost, ce şi cine este, ce şi cine va fi marele nostru şi al tuturor ne/cunoscut cum se/scrie la carte, cum se vede şi cum se aude acum şi în veşnicie şi…
