hai să mergem ziua şi frumos/ prin tăcerea firelor de iarbă până la sfârşit şi până când/ stă a câta oară să înceapă!!! mergem încotro nu ne oprim/ unde întunericul aşteaptă să ne vadă paşii spre atunci/ totdeauna supra niciodată!!! uite am ajuns la orizont/ parcă se aude cum o poartă se deschide către nicăieri/ doamne câtă artă pentru artă!!! hai să mergem noaptea şi încet/ luna trece cu arcada spartă de atâta vreme fără noi/ şi ajută stelele să ardă ...

Maria nu mai zice nimic! Zice că-i cel mai frumos şi trist poem despre plecare! Zice că regretă...şi n-o să se ierte niciodată pentru că nu a vrut să-mi dea mâna! Dar se bucură că sunt de acord să ne suim împreună, acum, la cer, pe scara pe care, iată, ne-a dat-o Dumnezeu aşa de repede! Nici măcar nu-mi mai pasă, nu mă mai interesează că n-am să mai ajung la tata şi la mama, cu lemnele pentru scară! Lasă, că n-or să se supere ei atâta de tare, mai ales că mama o adm ...

A fost o Dată ca nici o Dată – frumoasă la trup şi la suflet şi la gândit, în cătunul Zimbru(lui) cu un singur drum, cu o mână de oameni, cu trei fântâni şi un schit! În fiecare dimineaţă cobora dintr-o Carte şi mergea frumos, la grădiniţă, la citit şi la scris, şi la şcoală, şi la horă, şi la floare de câmp, şi la tot ce nu era interzis! Se ducea cu sapa şi netezea obrazul pământului – pământul ei, şi al lui, şi al tău, şi al meu – uite-aşa, Niciodat ...

mândra mea e (pro)motoare.../ [uite, dânsa are (d)ouă, însă eu am numai unul,/ şi de aia-s (pro)motor]... ea e starterul în toate:/ fulgeră, trăsneşte, plouă, dă din mâini, dă din picioare,/ dă din...gata, eu cobor din această întâmplare,/ nu mai stau în preajma-i nulă, nu mai vreau papară, jocuri,/ sfârâială, hapuri, brânci... mă retrag într-o părere/ mâzgălită pe-o ţidulă când nu-nţelegeam ce-nseamnă/ potriviţi, înalţi, adânci; când scriau analfabeţii, ...

Sigur că da! O aud pe Maria cum adoarme în inima pădurii!...Sigur că da! Cred că şi Maria mă aude cum adorm în inima pădurii!...Doamne ce sfântă-i această stranie adormire în inima pădurii! Să a/dormi în inima nopţii şi în inima pădurii, iată singurătatea singurătății unei sfinte Doimi! Fiindcă, pasămite, ce putem fi, eu şi Maria, altceva, decât o sfântă Doime?!...Ce frumos doarme Maria! Oare eu ştiu să dorm la fel de frumos? Oare ce visează Maria? Oare nu cumva ...

Maria-mi şopteşte că-i ostenită de atâta viaţă, de atâta nuntă, de atâta supărare, de atâta timp şi de atâta vreme...şi că vrea să se hodinească! Să se hodinească! Dacă-i nevoie, pot să-i şi des/cânt de leagăn şi de legănare! Dacă trebuie, pot s-o leagăn pe picioare! Dacă trebuie, pot să-i recit cele mai frumoase poezii de dragoste, pot să-i aduc aminte cele mai minunate clipe din viaţa şi din moartea cuplurilor romantice absolute!...Sigur că da! N-o văd, dar ...

mi-aduc aminte: n-am ştiut/ că-i tot aici, dar nu se poate...! deci, aşa dar: nimic-nimic.../ puzderii de singurătate! mi-aduc aminte că n-am vrut/ să-nvăţ mulţime de păcate, că sunt primejdie, naiv/ legat cu mâinile la spate! mi-aduc aminte: ce adânc/ bătea un clopot să-mi arate că doar aşa pot să rămân/ frumos cu visele curate! că doar aşa...dar nici aşa/ nimic nu-mi sare în bucate, nu-mi cade laptele-n păsat,/ nimic nu-mi cade cum se cade! totu-i puţin, nimicu-i tot. ...

Încet-încet, nemaipomenit de încet, începe să se vadă şi să se audă cum se lasă seara următoare! Seara de duminică, adicătelea! Maria, încă în rochie de nuntă, se uită la mine şi-mi spune că vrea să se îmbrace în rochia „civilă”! Şi zice, ca şi cum n-aş şti, că trebuie să se dezbrace, mai întâi! N-am nimic împotrivă! Şi mai zice, ca şi cum n-aş şti, că nu trebuie să mă holbez când se dezbracă şi se îmbracă! Iarăşi nu am nimic împotrivă! Mă d ...

M-am dus la toamnă şi am stat frumos şi-ncet, cum stă un mire c-o mireasă – am înţeles că nu mai vrea nimic, vrea să uităm şi să plecăm acasă! Vrea să uităm tot ce a fost urât, vrea să lăsăm (în urmă şi departe) tot ce-a fost fals şi viaţă de-mprumut şi ne-a ţinut îndepărtaţi de moarte! Sigur că da...îns-am rugat-o blând să aşteptăm, că vii şi tu, iubire...!... Toamna s-a pus cu tâmpla pe genunchi şi suspina despre despodobire! Ce pot să fac? hai, sp ...

Tăcere lungă. O oră. Două ore. Trei ore. Apoi, ca şi cum toate au un capăt de început, dar şi de sfârşit, Maria-şi continuă destăinuirea: „Mârlanul nu a stat nici măcar la dezgătirea miresei, aşa de zor îi era să dispară cu banii! Şi toată lumea de la nuntă m-a căinat! Toată lumea din partea mea! Că cei din partea lui ţin cu el! Cică aşa-mi trebuie, dacă mi-i gândul la tine! Că toţi ştiau când şi cum mi-ai cerut mâna! Şi toţi credeau că eu am să mă dau ...