Prima şi Ultima ARĂTARE

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

„Mâine, taman la revărsatul zorilor, taman la ora naşterii tale, pe care cred că nu ai uitat-o, să fii acolo, negreşit, sub teiul din Dealul Ciorii! Pentru Revelaţie! Să nu lipseşti! Să nu întârzii! E unica dată când mă arăt! Altă şansă şi alt noroc n-ai să mai prinzi în această Viaţă! Sunt convinsă că pricepi ce-ţi spun şi că nu te vei strădui să nu fii prezent la Întâlnire, la desfăşurarea cestui Moment Astral... şi că nu vei face nici un efort pentru ratare, pentru refuz, pentru ocolire! Chiar te rog foarte mult şi foarte frumos, chiar îţi poruncesc! Te aştept cu tot interesul şi cu toată plăcerea, mai ales că ai scris despre mine foarte delicat, de mii de ori, fără să mă cunoşti! Vreau să-ţi mulţumesc prin astă unică Arătare!”... Mă trezesc! Şi parcă nu-mi vine să cred ce mi se întâmplă! Este vocea ei, a Celei care a zis că Este, a Celei pe care n-am văzut-o niciodată, a Celei pe care am mai auzit-o şi-n alte visuri, a Celei pe care abia aştept s-o Văd! Mâine, la ora 4!... Sigur că da! E Mâine! Mai am un ceas până la Momentul Astral! Cred că mi-ajunge pentru ca să ajung la Timp! Îmi ajunge pentru ca să ajung, în Sfârşit, în faţa unui Început! Mă uit către vârful Dealului! Nu văd aproape nimic! E încă mult întuneric! Încă mult întuneric amestecat cu puţină lumină! Plec spre acolo! Am de coborât şi de urcat, de traversat câteva râpi! Şi merg, şi merg, şi merg... şi se face din ce în ce mai multă lumină amestecată cu din ce în ce mai puţin întuneric! Cred că aşa se revarsă zorii! Şi cred că aşa începe Revelaţia!... Sigur că da! Mă apropii! Numai câteva raze mă mai desparte de Ea! Ea este! Este exact cum am descris-o! Cum mi-am imaginat-o în toate textele mele! Şi pe dinafară, şi pe dinăuntru! O salut! Îmi răspunde! Întind mâna, mâinile! Dar nu simt nici măcar o atingere! Mâinile-mi trec prin Arătare, ca printr-un abur! Ce-ar fi s-o vâr în sac, şi s-o car acasă, şi s-o cotrobăiesc, s-o desfac în părţile-i componente, să i le studiez, să mă clarific odată pentru totdeauna? Ce-ar fi s-o împart în bucăţi şi-n bucăţele, chiar aici, la faţa locului?... Încep să mă sperii, să mă umplu cu spaimă! Gândul că aş putea s-o „tranşez” şi s-o cercetez ca pe-un material didactic îmi toarnă fiori în sânge şi-n oase! Sufletul mi se mărunţeşte, praf şi pulbere mi se face! Cum să-ndrăznesc aşa ceva? E o crimă, cea mai oribilă crimă din Jurul mic şi din Jurul mare şi din Jurul Jurului cel mare! Îi mulţumesc fiindcă mi s-a Arătat! Şi plec! Ar dispărea, n-ar mai fi Taină, dacă aş fi amănunţit-o! Şi, fără Taină, totu-i urât şi inutil! Nu?

Citit 1038 ori Ultima modificare Luni, 18 Noiembrie 2019 16:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.