(către doamna Martha Jelea, cititoare profesionistă)Din colecţia "Cele mai frumoase poezii cu doamna M"în fiecare zi stă lângă mine, îmi zâmbeşte (nu mi se pare cinică)… o ating şi mă atinge cu tot respectul, ne promitem, fiecare, câte o duminică!   în fiecare zi munceşte cu mine (mi se pare foarte harnică şi cinstită)… mâncăm împreună (cam lăcomeşte)… dumnezeule, chiar şi asta-i grăbită!   în fiecare zi doarme cu mine (doarme încet şi adânc şi frumos)� ...

Un târtan cu urechi şi paie în nas ia o cutie cu vopsea şi scrie pe pereţi una dintre maximele sale imbecile: ceea ce nu este interzis în mod expres, este permis! Aşa crede gânditorul de cartier, ilustrul cicisbei, specialistul în toate şi expertul în nimic. Aşadar, pentru că nimeni şi nimic nu interzice, mangafaua scuipă unde vrea şi când vrea, urlă ca smintitul peste tot, intră în biserică îmbrăcat cu maiou şi încălţat cu şlapi (la fel se duce şi la Primărie, şi ...

(despre închisoarea şi deschisoarea lui Cristian Ioiţescu, la mulţi ani!) Din colecţia "Cele mai frumoase poezii de la Facerea Lumii" n-am să-ţi aduc (domnule om) o niciodată, n-am să-ţi aduc (nicicând) nici două niciodăţi… ce închisoare ai pe strada libertăţii!… azi vin acolo, să mă uit…şi să-mi arăţi cum că (de fapt) e o sublimă deschisoare, un loc de unde poţi lua halo de sfânt, un loc în care nici o dată nu (s)-ascunde tot ce a fost ochi lăcrămat, frumos ...

Desigur, în asprele condiţii ale tranziţiei interminabile şi ale crizei mizerabile pentru unii şi benefice pentru alţii, fiecare sărac îşi caută posibilităţi de măcar echilibrare a veniturilor, dacă nu de creştere. Şi, iarăşi desigur, dacă aplicăm logica Văcăroiului trecut, s-ar putea să ni se pară că-i bine, dar ar fi o păcăleală mai ceva decât aceea pe care a luat-o boierul când Păcală îşi uitase păcălitorul acasă. Cu arătătorul de lemn în mână, trecut ...

(quod erat demonstrandum)Din colecţia "Cele mai frumoase poezii postume" secanta-risc fundamentală trece ca un sărut-secure prin oglinzi… e nemilos…şi e atât de rece… iubita mea, la nimeni să nu-l vinzi!   îl cumpăr eu (eu nu mai cred în parce, toţi zeii mei degeaba au murit) oglinzile chiar dacă se vor sparge şi voi rămâne fără infinit!   oglinzile-au multiplicat aiurea iluzia că vei veni curând să-mi tai singurătatea cu securea secantă la tangenta care sânt!   a ...

Unii îi spun Măiculai. Alţii îi spun Măiculiţă. Oricum, tot Petrache locuieşte şi în primul şi în al doilea prenume. Şi unii şi alţii se consideră prietenii acestui om de pe strada Frunzei (arhetip formidabil, sincer şi cinstit, săritor…la necazurile altora, băiat cu minte şi de bufet, chiar cu asupra de măsură deseori…)…ştie şi aplică fără tăgadă învăţătura din Noul Testament: pentru da, să fie da! pentru nu, să fie nu!…şi, parol, funcţionează al na ...

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii postume"bate vântul prin artă (al dracului vânt) nemurirea e moartă (şi multe mai sânt) intru-n artă haihui (şi găsesc doar lozinci) rugineşte-n statui leonardo da vinci bate vântul la poartă (al dracului bate) şi vioara e spartă (şi multe sânt toate) şi sânt mulţi care nu (şi sânt mulţi care da) cine când cum şi cu poezia va sta se aude o liră în teiul bolnav doar poetul respiră fantastic şi grav bate vântul ce bate pe partea ...

Pe lângă porumb şi alte plante agricole, mama-i obligată să prăşească şi aproape un hectar de vie din averea CAP. Vie din viţă nobilă, diverse soiuri de masă, dar şi de vin. Via stă la prăşit pe o pantă dulce-dulce (cam 10 grade), păzită straşnic (mai ales când se coc strugurii). Pentru că mama nu mai poate face faţă la atâta amar de muncă, hotărăşte să mă trimită pe mine să prăşesc via, ea străduindu-se să termine porumbul şi fasolea, răsărita şi pepeni ...

  (cu poetul Ioanid Romanescu - 16 ani de la moarte) Din colecţia "Cele mai frumoase poezii despre Lumină" cât mai am timp, cât mă mai ţine biata mură, cât I de sus nu vrea să spună (încă) nu, cât I de jos doarme încet, sub arătură… mâine mă duc să mă descânte doamna Lu!   în lipsa ei, toate uitările-mi par scurte şi tot mai lungi toate secundele îmi par… mă duc să-mi dea cântec de pasăre şi turte, la umbra dulce a cireşului amar!   în lipsa e ...

Cutreieram toate dealurile cu sania, cu opincile, cu băieţii şi cu fetele din sat. Huruişurile funcţionau de dimineaţa până seara, fără oprire. Nici mâncare nu ne trebuia. Tot felul de sănii: modele diverse, lemne diferite, cu oplene sau fără. Cine avea sanie din metal, ehei, se dădea rotund printre ceilalţi, nu era nimeni mai fălos ca el! Însă nu avea sanie, fiecare. Ne suiam câte doi, câte trei, câţi încăpeam, pe burtă sau pe fund, cu faţa ori cu spatele, chiar şi � ...