Tatiana Dumitru

Tatiana Dumitru

Schimb de roluri între elevi şi profesori, la Școala Nr. 22

Vineri, 01 Mai 2026 14:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Școala Nr. 22 din Galaţi a fost scena unui eveniment educațional inedit, în cadrul căruia ierarhiile tradiționale au fost inversate pentru o zi. Sub titlul „AI pentru profesori”, instituția a găzduit un atelier practic în cadrul căruia elevii au trecut la catedră, devenind mentorii propriilor cadre didactice. Scopul principal al inițiativei a fost demonstrarea modului în care Inteligența Artificială (AI) poate fi transformată dintr-o provocare într-un aliat strategic în sa ...

Salvarea lumii între două sarmale și sindromul dacului mesianic

Miercuri, 29 Aprilie 2026 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Unii dintre românii noștri sunt de-a dreptul fascinanți. Dacă îi asculți la o cafea sau, mai nou, pe grupurile de Facebook, ai senzația că România nu e doar o țară, ci un fel de „stație de încărcare” pentru univers. Nu zice nimeni că nu avem o țară frumoasă, dar mândria națională a luat-o serios pe arătură sau, mai bine zis, prin galerii subterane. Dacă întrebi un „expert” în dacologie, Munții Carpați nu sunt niște simple ridicături de pământ rezultate din ...

Programul „The Milky Way 2026” se lansează la Galați

Miercuri, 29 Aprilie 2026 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Fundația Leaders, în parteneriat cu Lactalis România, dă startul unei noi ediții a programului „The Milky Way”, o inițiativă strategică menită să descopere și să formeze următoarea generație de profesioniști în industria alimentară. Programul este structurat în trei etape progresive - Event, Workshop și Bootcamp - oferindu-le participanților un parcurs complet, de la explorarea teoretică a domeniului până la experiențe practice intensive de învățare.Studenții și ...

Recunoaștere națională pentru cercetarea academică gălățeană

Miercuri, 29 Aprilie 2026 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Specialiștii din cadrul Universității „Dunărea de Jos” au obținut două distincții majore pentru lucrări științifice ce vizează evaluarea și tratamentul afecțiunilor musculo-scheletale, la Congresul Național de Medicină Fizică, Recuperare și Balneologie, care a avut loc, weekendul trecut, la Covasna.Premiul I a fost acordat lucrării care analizează distribuția presiunii plantare și a sarcinii posturale la adulții tineri, studiu esențial pentru recuperarea dezechilibrel ...

România investește masiv în tehnică militară, până în 2030

Miercuri, 29 Aprilie 2026 08:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Apărării a selectat 16 programe de înzestrare finanțate prin programul european SAFE, în valoare totală de 8,33 miliarde de euro, pentru care solicită aprobarea Parlamentului. Din această sumă, 5,69 miliarde de euro vor reveni companiei germane Rheinmetall, în baza a șapte contracte distincte, cu grade diferite de implicare a industriei locale, informează Agerpres.Cel mai mare proiect vizează achiziția a 232 de vehicule de luptă Lynx, în valoare de aproximativ 2,6 mili ...

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost depusă

Marți, 28 Aprilie 2026 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Liderul formaţiunii Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a anunțat marți, 28 aprilie, că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan a fost depusă în Parlament, după strângerea a 253 de semnături, peste pragul necesar pentru inițierea procedurii, potrivit HotNews.ro. Demersul este susținut de AUR, Partidul Social Democrat (PSD) și alți reprezentanți ai opoziției.Moțiunea a fost înregistrată oficial în jurul orei 14.00, de către staff ...

Demisie din PSD cu acuzații de extremism

Marți, 28 Aprilie 2026 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Senatoarea Victoria Stoiciu a anunțat că demisionează din Partidul Social Democrat (PSD), după decizia formaţiunii de a colabora cu AUR pentru o moțiune împotriva Guvernului Bolojan, scrie Dgi24. „Decizia vine ca un pas firesc (...), când viziunea mea și direcția partidului au intrat pe contrasens total”, a transmis Stoiciu, care a refuzat să semneze moțiunea. Ea a avertizat asupra „normalizării fascismului” și a cerut „un cordon sanitar” față de extremism. Deocamdat ...

Diana Șoșoacă, fără imunitate parlamentară

Marți, 28 Aprilie 2026 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Parlamentul European a decis, marți, ridicarea imunității europarlamentarei Diana Șoșoacă, în urma unei solicitări venite din partea Parchetului General din România. Decizia a fost adoptată cu o largă majoritate, prin vot deschis, fără a mai fi necesară numărarea electronică, conform Mediafax.Vicepreședintele Partidului Popular European, Siegfried Mureșan, a confirmat rezultatul, subliniind că „Parlamentul European este mereu unit în a permite justiției să-și facă treab ...

Ce mâncăruri nu ar trebui să reîncălzești sau să consumi a doua zi

Duminică, 03 Mai 2026 16:20 | Publicat în SFATURI
De multe ori, din dorința de a economisi timp sau de a evita risipa, obișnuim să gătim cantități mari de mâncare, pe care le depozităm în frigider pentru zilele următoare. Totuși, nutriționiștii și experții în siguranță alimentară avertizează că anumite alimente gătite își schimbă compoziția chimică sau devin medii propice pentru bacterii periculoase dacă sunt consumate la mai mult de 24 de ore de la preparare. Unul dintre cele mai riscante alimente este orezul. Deș ...

Sfecla roșie, un energizant natural tot mai popular

Duminică, 03 Mai 2026 07:00 | Publicat în MAGAZIN
Sucul de sfeclă roșie a devenit o băutură tot mai populară în rândul celor care adoptă un stil de viață sănătos, fiind considerat un adevărat „superaliment” lichid. Popularitatea sa se datorează concentrației mari de nitrați naturali, care îmbunătățesc circulația sângelui și cresc rezistența la efort fizic. Pe lângă beneficiile pentru sportivi, sucul de sfeclă este un excelent detoxifiant hepatic și un aliat în reglarea tensiunii arteriale. Bogat în antioxidan ...
Pagina 13 din 209