Sonia Baciu

Sonia Baciu

Stare de urgență (şi) în cimitirul ”Eternitatea”. Înălțarea, celebrată printre buruieni (FOTO)

Miercuri, 27 Mai 2020 00:03 | Publicat în SOCIETATE
Cele două luni de stare de urgență au lăsat urme vizibile în cimitirul "Eternitatea", care a fost năpădit de boschete înalte cât un stat de om, dar și de gunoaie, deși, în afară de personalul administrativ și cei recent înhumați, nu au existat vizitatori. Un gălățean ne-a sesizat că, lângă mormântul străbunilor lui, a găsit, duminică, un morman de gunoaie și s-a arătat foarte mâhnit de lipsa de respect pentru cei înhumați în Cimitirul "Eternitatea". La vizita no ...

TENIS | Încă două românce joacă la Belgrad

Miercuri, 27 Mai 2020 00:00 | Publicat în SPORT
După gălățeanca Patricia Țig și Irina Begu, alte două românce și-au anunțat prezența la turneul ”Estearn European Championship”, o competiție ce se va desfășura cu porțile închise, la jumătatea lunii viitoare, la Belgrad. Este vorba de Irina Bara și Gabriela Ruse, două sportive ce au fost mai vizibile publicului prin apariția, în premieră, în echipa de Fed Cup a României, în februarie. Turneul ”Estearn European Championship” este organizat de fostul jucător Jan ...

Schimbare, schimbare, dar cu cap!

Marți, 26 Mai 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Îmi plac zonele vechi ale unui oraș pentru istoria lui, la fel cum îmi plac și zonele moderne, futuriste chiar, având în vedere secolul în care trăim. Ce îmi displac însă sunt acele combinații total neinspirate, din punctul meu de vedere, între vechi și nou. Iar în ceea ce privește Galațiul, orașul în care m-am născut, îmi vin în minte două astfel de exemple, vizibile în zona centrală a orașului, ce măcar pe hârtie se vrea a fi încă ”centrul istoric”...  Actu ...

Trotuare vechi și distruse (FOTO)

Marți, 26 Mai 2020 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Beton crăpat, asfalt lipsă, urme de la lucrări ce par nefinalizate, așa se prezintă trotuarele din zona Nae Leonard colț cu strada Ghioceilor.  Situația este așa de vreme îndelungată, locuitorii spunând că se așteaptă ca reabilitarea trotuarelor să ajungă și pe ei, căci și aici se plătesc taxe și impozite. ”Trotuarele arată jalnic, au același beton de 30 de ani de când ne-am mutat aici. Noroc de lucrările firmei de cablu, căci așa s-au mai îndreptat puțin lucruri ...

Federer nu se antrenează în această perioadă

Luni, 25 Mai 2020 22:00 | Publicat în SPORT
Roger Federer a declarat că nu se antrenează în această perioadă, deoarece nu consideră necesar, subliniind că, în opinia sa, competiţiile de tenis nu se vor relua prea curând. Federer a discutat, video, cu Gustavo Kuerten, în cadrul evenimentului "Vencendo Juntos" ("Câştigăm împreună") pentru strângerea de fonduri pentru ajutorarea a 35.000 de familii din Brazilia. El a vorbit şi despre reluarea competiţiilor. "Nu îmi pot imagina arene goale. Sper că nu se va ajunge aici. ...

Premier League, aproape de reluare

Luni, 25 Mai 2020 23:30 | Publicat în SPORT
Guvernul britanic a autorizat antrenamentele cu contact, aceasta fiind ultima fază înaintea reluării competiţiilor fotbalistice, întrerupte de pandemia de coronavirus, informează AFP. "Această nouă directivă constituie ultima etapă pentru o revenire prudentă la antrenamente a sportivilor de înalt nivel, menită să limiteze riscul de accidentare şi să protejeze sănătatea şi siguranţa tuturor celor implicaţi. Guvernul lucrează la reluarea sportului profesionist cu porţile î ...

Campioane de Grand Slam, așteptate la Charleston, în iunie

Luni, 25 Mai 2020 23:00 | Publicat în SPORT
Bianca Andreescu și Sofia Kenin se vor număra printre cele 16 jucătoare care vor concura la Charleston (Carolina de Sud, SUA), luna viitoare, în cel mai mare eveniment organizat de la suspendarea circuitului profesionist, la jumătatea lunii martie, din cauza pandemiei de coronavirus, a anunțat Tennis Channel, conform presei canadiene. Turneul va începe pe 23 iunie, va fi pe echipe și se va disputa fără public. Alături de Bianca Andreescu (campioana en-titre de la US Open) și Sofia Ke ...

Optimism cu privire la Roland Garros

Luni, 25 Mai 2020 05:00 | Publicat în SPORT
Guy Forget, directorul turneului de tenis de la Roland Garros, s-a arătat încrezător că această competiţie de Grand Slam va avea loc între sfârşitul lui septembrie şi începutul lui octombrie, relatează presa franceză. Mai mult, acesta a declarat că ia în calcul toate opțiunile și speră că turneul se va desfășura cu spectatori. După ce, în martie, Federația Franceză de Tenis a făcut alegerea unilaterală de a muta Openul francez în toamnă, din cauza pandemiei de coron ...

PERFORMANȚĂ! Fotbalistele de la FC Universitatea au încheiat sezonul în postură de vicecampioană

Sâmbătă, 23 Mai 2020 00:00 | Publicat în SPORT
Comitetul de Urgență al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), întrunit joi, a hotărât îngheţarea campionatului Ligii 1 de fotbal feminin, astfel că acesta nu va mai fi reluat pentru partidele rămase de disputat în sezonul 2019/2020. Formaţia gălăţeană FC Universitatea încheie astfel sezonul în postura de vicecampioană, locul 2 fiind cea mai mare performanţă din istoria clubului înfiinţat în urmă cu cinci ani. După consultarea cluburilor, Comitetul de Urgenţă al FRF a d ...

Olimpiada de la Tokyo ar putea fi anulată

Vineri, 22 Mai 2020 23:00 | Publicat în SPORT
Thomas Bach, președintele Comitetului Internațional Olimpic (CIO), a declarat că Jocurile Olimpice de la Tokyo, reprogramate pentru vara viitoare din cauza pandemiei de coronavirus, vor fi anulate definitiv dacă nu se vor desfășura în 2021. ”Înțeleg poziția partenerilor noștri din Japonia”, a spus Thomas Bach, într-un interviu acordat BBC, cu referire la declarația lui Yoshiro Mori, președintele Jocurilor Olimpice de la Tokyo, care a precizat că totul se va decide la finalul ...
Pagina 3 din 201

O delegație a Vămii Galați, întâlnire cu omologii ucraineni pentru întărirea colaborării pe Dunăre

O delegație a Direcției Regionale Vamale (DRV) Galați, condusă de directorul executiv adjunct Valent ...

Abia intrat în PNL, şi e deja vicepreşedinte la organizaţia municipală Galaţi

Antreprenor de succes, cu o bogată implicare civică şi socială, gălăţeanul Constantin Cojocaru a dev ...

Va fi introdus un nou sistem național de prevenire a traficului de minori

Un nou sistem de prevenire a traficului de minori va fi aplicat la nivel național, după ce Autoritat ...

A treia dronă doborâtă de Forțele Aeriene Române

Încă o dronă a fost doborâtă de o aeronavă F-16 Fighting Falcon a Forțelor Aeriene Române, anunţă Mi ...

Alina Diaconu și „O vară zvăpăiată”, întâlnire cu cititorii la Galați

Copii, părinți și iubitori ai lecturii s-au întâlnit la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsva ...

Centrul mobil Synevo ajunge la Mihail Kogălniceanu

Locuitorii din satul Mihail Kogălniceanu vor avea ocazia să efectueze analize medicale fără să mai f ...

Lemacons vrea să mute o stație de betoane din Brăila în Constanța

Constructorul gălățean Lemacons vrea să relocheze o stație mobilă de betoane din comuna Vădeni (jude ...

O nouă dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc

„În această dimineață, la ora 8:30, o nouă dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc, la 10 k ...

Locul unde seniorii Galaţiului descoperă „Tinereţea fără bătrâneţe”. Cât a durat şi cât a costat realizarea lui

„Primăria municipiului Galaţi îşi doreşte «Tinereţe fără bătrâneţe», cu fonduri europene” anunţam în ...

Restricţii de trafic şi trasee deviate la final de săptămână

Strada Domnească devine din nou pietonală în următoarele două weekenduri, însă doar pe tronsonul cup ...

Faleza Dunării intră în modernizare. S-a dat ordinul de începere a lucrărilor

Modernizarea Falezei Dunării trece de la etapa desenelor virtuale și a planurilor pe hârtie la execu ...

Cum se „leapădă” Primăria Galaţi de insulele ecologice digitalizate

Motiv de reproş sau de băşcălie pentru mulţi dintre gălăţeni, insulele ecologice digitalizate se pre ...

LIBERTY. Statul român nu mai are bani, și nici cadrul legal, pentru plata garantată a unor noi salarii ale siderurgiștilor

O delegație Liberty, formată din membri ai conducerii combinatului gălățean, administratori concorda ...

ANALIZĂ. Creșterea ofertei comerciale a apreciat leul

Leul a profitat de majorarea ofertei comerciale de valută, provenită de la companiile care se pregăt ...

ANALIZĂ. Euro a rămas sub pragul de 5,24 lei

Închiderea traficului comercial prin strâmtoarea Ormuz și intensificarea conflictului din Golful Per ...

Șapte nave cu mărfuri diverse, operate în porturile Galați și Brăila, de la începutul săptămânii

Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) SA informează că, în aceste zile ...

Pregătiri pentru noul sezon. „Satelitul“ Oțelului, în cantonament la munte

Echipele gălățene din Liga a III-a se află în plină perioadă de pregătire pentru startul noului sezo ...

UTA - Oțelul 2-2. Gălățenii au scăpat victoria printre degete în prelungiri

Oțelul a obținut un punct dintr-o deplasare dificilă, scor 2-2, cu UTA Arad, însă gălățenii au toate ...

Încă un voleibalist mexican în lotul CSM Arcada

Conducerea Clubului Arcada Galaţi a perfectat un al treilea contract cu un jucător de peste hotare. ...

Foștii baschetbaliști de la CSM Galați și-au găsit noi echipe

Lotul cu care CSM Galați a încheiat sezonul trecut trece prin schimbări importante, o mare parte din ...

Galațiul, locul I național la Definitivat 2026, înainte de contestații

După afișarea, marți, a rezultatelor inițiale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, ...

Titularizare la Galaţi. 773 de candidați și doar 89 de posturi didactice pe durată nedeterminată

După ce absolvenții de gimnaziu și liceu au trecut prin emoțiile examenelor de final de ciclu, a ven ...

Gălăţeanca Daria Andreea Onișor, bursieră în Germania. Elevă pentru trei săptămâni în Mönchengladbach

În timp ce colegii ei se bucurau deja de vacanţă, Daria Andreea Onișor, elevă în clasa a XI-a la Col ...

S-a stins din viaţă o personalitate marcantă a învățământului economic gălățean

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi i-a dedicat un amplu articol in memoriam. Instituţia de în ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Băiatul de la „Cuza”. Virgil Tănase – aşa cum l-am cunoscut

Veche colaboratoare a „Vieţii libere”, doamna profesoară Ioana Stoian ne-a propus să ne amintim de c ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Restricții de trafic pentru remedierea unor accidente de teren

Începând din 23 iulie 2026, se închide traficul rutier pe strada Serei, pe tronsonul cuprins între s ...

PROGRAM. Științescu Galați caută idei pentru proiecte care îi apropie pe copii de știință

Profesorii, specialiștii din domenii tehnice, antreprenorii, studenții sau pasionații de știință car ...

Cum au intervenit forțele speciale într-un scenariu cu ostatici din Galați

Un scenariu de criză a fost pus în aplicare, marți, într-un liceu din municipiul Galați, unde poliți ...

O nouă farmacie DONA s-a deschis în Galați

Pe strada Tecuci nr. 40, din Galaţi, într-un spațiu cunoscut drept fosta Farmacie Aburel, s-a deschi ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Zborul infinit al Luizei şi al lui Momo. Viziunea lui Brâncuși, onorată la Galați (FOTO)

„Sărutul”, „Zbor” şi „Coloana fără sfârșit” - trei dintre operele-simbol ale lui Constantin Brâncuși ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

„Purul”, ultimul episod din această stagiune, la Daily Pub

După șapte seri de storytelling live, desfășurate în episoade săptămânale, „Purul” ajunge la ultima ...

Gălăţeanca Doina Maravela Moss din Marea Britanie, pentru prima dată cu o expoziție personală în oraşul natal

Cunoscută iubitorilor de frumos din Saloanele Filialei locale a Uniunii Artiștilor Plastici din Româ ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni

Publicarea sondajului „Vieții libere” despre schimbările pe care gălățenii le-ar dori la Spitalul Cl ...

SONDAJ. Ce ar schimba gălățenii în Spitalul Județean de Urgență

În ultimii ani, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” a devenit unul dintre subie ...

INCREDIBIL. Electrica oprește curentul chiar și în plină caniculă!

Marți, 30 iunie, la ora 15.00, temperatura măsurată în Galați era de 38 de grade Celsius, iar cea re ...

Un gălățean a fost arestat după ce și-a bătut soția într-un loc public

Un gălățean de 29 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi bătut soția. D ...

Șoferul beat care a fugit după accidentul de pe DN 26 și a furat o mașină a fost arestat

Un gălățean de 34 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după accidentul produs sâmbătă ...

Călăul femeii din Barcea a ajuns, din nou, după gratii

Anchetatorii gălățeni au reușit să facă lumină în cazul femeii de 59 de ani din comuna Barcea, județ ...

Grup de vandali din Micro 40, anihilat de poliție

Patru gălățeni, cu vârste cuprinse între 26 și 35 de ani, au fost trimiși în arest preventiv pentru ...

Actriţa Adela Mărculescu s-a stins din viaţă. Va fi înmormântată la Cimitirul Bellu

S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei elega ...

Prezentare de modă la Muzeul de Artă Vizuală din Galați

Muzeul de Artă Vizuală din Galați va fi gazda unui eveniment spectaculos – prezentarea unei colecții ...

Concerte și stand-up comedy în aer liber, la Shopping City Galați

Gălățenii sunt așteptați, în zilele următoare, la două evenimente organizate pe terasa Shopping City ...

Strada Domnească, din nou pietonală în acest weekend. Restricţii de trafic şi trasee de transport deviate

Strada Domnească devine pietonală şi în acest weekend, găzduind activități sportive, paradă de costu ...

Pavilionul de grădină schimbă felul în care folosim curtea

Pavilionul de grădină este o structură acoperită, temporară sau permanentă, folosită pentru a crea o ...

5 echipamente indispensabile pentru firmele de curățenie cu activitate extinsă

Pentru o firmă de curățenie cu activitate extinsă, echipamentele de curățenie sunt resurse operațion ...

Accesorii utile pentru confort în zilele toride

Vara aduce zile lungi, vacanțe și mult timp petrecut în aer liber, dar și temperaturi ridicate care ...

De la primele semne la primul aparat CPAP: parcursul unui pacient cu apnee în somn

În orice bloc, pe orice stradă, există cel puțin o casă în care cineva sforăie atât de tare încât a ...