Tudor Neacşu

Tudor Neacşu

Se caută vinovaţi pentru decesul UCC

Vineri, 26 Iunie 2009 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Cu toate că Uzina Cocso-Chimică de la Combinat s-a închis de ceva vreme, discuţiile legate de legalitatea măsurii adoptate şi puse în practică de către conducerea ArcelorMittal Galaţi sunt încă de actualitate. Şi de această dată, cei care contestă faptul că manevrele de oprire nu s-au făcut respectându-se toţi paşii legali şi susţin că prin închiderea UCC s-a dat startul sugrumării producţiei pe întreaga platformă sunt sindicaliştii de la Solidaritatea. După ce au ...

Maradona se judecă la Curtea de Apel Galaţi

Joi, 25 Iunie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Maradona, Diego Armando Maradona îşi revendică proprietăţile la Galaţi. Dacă vreunui microbist i s-au înmuiat deja genunchi gândindu-se că magicianul fotbalului argentinian se află în oraşul nostru are toate motivele să se potolească. Este vorba despre o potrivire de nume. Veţi spune că o asemenea potrivire nu e posibilă. Aşa este, nu e posibilă, numai dacă părinţii respectivului s-au gândit ca omul să aibă trei prenume, aceleaşi cu ale fotbalistului argentinian.Lăsâ ...

Privatizarea moartă-n păpuşoi

Joi, 25 Iunie 2009 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Când ţii morţiş să îngropi o problemă faci o comisie. Când nici măcar asta nu-ţi reuşeşte înseamnă că problema cu pricina e demult sub pământ după ce a murit batjocorită şi în chinuri groaznice. Acest lucru se poate spune şi despre de-acum celebra comisie parlamentară care ar fi trebuit să verifice modul în care s-a făcut privatizarea Sidex, dar şi dacă au fost respectate prevederile contractului de privatizare şi care a murit înainte de a fi născută. Despre felul ...

Ţara arde, sindicatele se piaptănă cu proiecte

Miercuri, 24 Iunie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Sindicalişti cu patalama - acesta ar putea fi rezultatul unui program finanţat de către Uniunea Europeană şi al cărui beneficiar este FSS Metarom. Ieri, la Casa de Cultură a Sindicatelor a avut loc prezentarea de către liderii FSS Metarom a unui proiect care prevede transformarea sindicatelor în catalizatori ai parteneriatului social şi promotori ai formării profesionale. Fără să intrăm, deocamdată, prea mult în amănunte vom spune că reprezentanţii structurii sindicale aminti ...

E-mailul care te lasă falit

Marți, 23 Iunie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
"Te rugăm să te înregistrezi în noua bază de date, cu o nouă măsură de siguranţă" - acesta este mesajul cu care şarlatanii cibernetici încearcă să-i atragă în capcană per clienţii Banc Post. Dacă până acum metodele autorilor fraudelor de tip phishing erau uşor de depistat, de această dată vorbim despre o şarlatanie perfecţionată, rafinată, care-i poate lăsa cu conturile goale pe cei naivi. În linii mari, sistemul este acelaşi: primeşti un e-mai care te îndeamnă ...

Smârdanul, la umbra crizei de la Combinat

Luni, 22 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Problemele generate de criza de la combinatul siderurgic din Galaţi îi afectează în mod serios nu doar pe gălăţeni. Satele din jur, cândva supuse expansiunii urbane, sau mai bine spus unei evoluţii fireşti, au de suferit la rândul lor. O imagine clară a faptului că lucrurile s-au oprit din evoluţie în aceste zone, sau că ritmul a fost cu mult redus, este comuna Smârdan. Situată oarecum în coasta colosului siderurgic, comuna trăia până acum, din multe puncte de vedere, de pe ...

Talent Pool - rezervor de talente sau batalion disciplinar?

Joi, 18 Iunie 2009 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Una dintre cele mai grave probleme de la ArcelorMittal Galaţi după apariţia crizei economice este cea socială - sute, poate mii de oameni dintre cei care mai lucrează încă la Combinat trăiesc cu teama că îşi pot pierde oricând locurile de muncă. De ajutor în această direcţie au fost şi deciziile celor de la Combinat care au iniţiat scheme de plecări voluntare şi au închis deja capacităţi de producţie. Din acest motiv, compania ArcelorMittal care deţine combinatul de la G ...

Investiţie de opt milioane de euro la ArcelorMittal Galaţi

Joi, 18 Iunie 2009 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Reprezentanţii ArcelorMittal au anunţat miercuri că au finalizat o investiţie de opt milioane de euro la Laminorul de Tablă Groasă (LTG) 2. Investiţia reprezintă, de fapt, implementarea unui sistem prin intermediul căruia se poate face controlul automat al producţiei, corelat cu implementarea unui nou sistem I.T. pe linia de laminare, care va permite optimizarea grosimii tablei, a planeităţii şi a procesului tehnologic, susţin reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi. Într-un comunic ...

Gălăţenii, victime ale atacurilor phishing

Joi, 18 Iunie 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC
Pe măsură ce mesajele electronice cu conţinut cel puţin suspect se aglomerează în căsuţele noastre de e-mail, încep să apară şi cei păgubiţi. Oameni de a căror naivitatea profită din plin tâlharii cibernetici care îşi procură astfel bani stând acasă şi trimiţând mesaje spam au început să apară şi la Galaţi. Zilele trecute, o tânără din oraşul nostru a depus o plângere la Poliţie prin care anunţă că i-a fost golit contul bancar şi cere sprijinul autorităţ ...

Bilete de concediu pentru siderurgişti

Miercuri, 17 Iunie 2009 03:00 | Publicat în ECONOMIE
În această perioadă se înregistrează din ce în ce mai multe solicitări ale siderurgiştilor de la ArcelorMittal Galaţi de a beneficia de bonurile de concediu în valoare de 500 de lei, puse la dispoziţie de către companie. Prevederea ca salariaţii să beneficieze de aceste bonuri este stipulată în contractul colectiv de muncă semnat între administraţie şi sindicate şi a funcţionat încă de la intrarea în vigoare a acestui contract, susţin reprezentanţii ArcelorMittal Gala ...
Pagina 66 din 88

Doliu în lumea navaliștilor gălățeni. S-a stins Ștefan Totolici

Ne-a părăsit inginerul navalist Ștefan Totolici, cadru didactic asociat la Facultatea de Nave și Ing ...

Marş şi protest împotriva defrişărilor de pe Faleza Dunării

O nouă acţiune de protest este anunţată pentru duminică, 30 august 2026, de la ora 18,00, de grupul ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP. Unde şi cum le putem vota

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

UPDATE. Explozie urmată de incendiu, într-un bloc de locuinţe din Galaţi

În această seară, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General ...

Vreme călduroasă şi instabilitate atmosferică până duminică seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare valabilă până pe 30 august, ora 21. Sunt ...

Atelier de siguranță digitală organizat de compania Alewijnse

În zilele de 27 și 28 august, între orele 16:00 și 18:00, la sediul companiei Alewijnse din Galați, ...

Tinerii din Galați pot deveni ambasadori ai regiunii lor la nivel european

Tinerii din Galați care vor să vorbească despre problemele comunității lor și despre provocările din ...

3.300 de ghiozdane complet echipate pentru copiii din Galaţi şi Brăila. Sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar

Nu mai puţin de 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

Lucrări finalizate la Sala Sporturilor

Primăria municipiului Galaţi anunţă finalizarea lucrărilor de renovare a Sălii Sporturilor. Clădirea ...

Doar cinci firme din Galați anunță oficial că au locuri de muncă vacante

98 de locuri de muncă vacante erau înregistrate vineri, 28 august, în evidența Agenției Județene pen ...

NEPI continuă demersurile pentru parcul de retail din Galați

NEPI Rockcastle, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din România și Europa Cen ...

Se montează ultimul element al noului pod peste Siret de pe Drumul Expres Brăila-Galați

Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, anunță că se montează ulti ...

Gospodărire Urbană Galați reduce la jumătate, în septembrie, prețul abonamentelor și permiselor anuale de parcare

„Un an de parcare, la jumătate de preț. Septembrie este luna bună pentru reînnoire!”, afirmă repreze ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Oțelul a revenit de două ori și a plecat cu un punct de la Voluntari. Bordun, decisiv după intrarea pe teren

Oțelul Galați a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în deplasare cu FC Voluntari, în ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Tenismene gălățene, la un turneu internațional în Iași

TENIS. Un turneu internațional de tenis are loc în aceste zile la Iași. Meciurile sunt rezervate jun ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

De ce se aud aeronave militare deasupra Galațiului

Zgomotele elicopterelor militare și vederea aeronavelor pe cer le pot provoca emoții gălățenilor în ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Gălăţeni înarmaţi, depistaţi de poliţişti în toiul nopţii trecute

În cursul nopții de 27 spre 28 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depist ...

MApN avertizează: Hărțile online cu drone NU arată situația reală din spațiul aerian al României

Capturile de ecran de pe unele site-uri care urmăresc în timp real presupuse trasee ale dronelor au ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...