Elena Parapiru

Elena Parapiru

Tâlhărită de pensie, la Nicoreşti

Joi, 28 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în JURIDIC
Oamenii legii din comuna Nicoreşti au fost sesizaţi luni, de către localnica Ioana B., de 84 ani, în legătură cu faptul că, în timpul nopţii, cineva i-a spart uşa de la casă şi a tâlhărit-o de 700 lei. Suspecţii au fost identificaţi, ieri, ca fiind nicoreştenii Marian A., de 23 ani, şi Dănuţ M., de 23 ani, ambii fără ocupaţie, cu antecedente. Cei doi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă şi urmează să fie prezentaţi Judecătoriei Tecuci cu propunere de arestare pr ...

Siberia se mută de la Galaţi

Miercuri, 27 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* Programul zilei - ninsoare şi frig * Se anunţă, însă, un weekend… „canicular” faţă de temperaturile de până acum! * Vestea bună - începe să ningă! Vestea mai puţin bună - şi azi, în estul, sudul şi centrul ţării vremea se menţine geroasă, mai ales în cursul nopţii şi al dimineţii. Nu este chiar la fel de frig ca în weekendul trecut, dar temperaturile minime nocturne se vor încadra între -25 C° şi -15 C°, iar cele maxime, din timpul zilei, vor fi tot negati ...

Trei porţiuni de drumuri judeţene – blocate în continuare

Miercuri, 27 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* Pe Drumurile Naţionale gălăţene 25 şi 26 se circulă în condiţii de iarnă, fără probleme deosebite * Doar pe trei segmente de drum de pe drumurile judeţene gălăţene – faţă de 12 câte erau marţi - se înregistrează în continuare blocaje. Astfel, pe D.J. 254 este închis tronsonul Iveşti-Călmăţui; pe D.J. 253 Băleni-Viile „Canton” - o porţiune de 100 metri este acoperită de zăpadă; pe D.J. 252H Tecuci-Furceni, zona „Canton” – pe o distanţă de nouă kilo ...

Vagabonzii refuză să stea la căldură

Miercuri, 27 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Din 10 indivizi culeşi de pe stradă, 9 s-au întors de unde au fost luaţi * Poliţia Comunitară a găsit 10 oameni ai străzii, pe care i-a transportat la Centrul de Primiri Urgenţă Persoane fără Adăpost. Şocant, în ciuda temperaturilor extrem de reduse de afară, numai Neculai P., de 57 ani, a acceptat internarea în centru. Ceilalţi nouă vagabonzi - Valentin M., de 25 ani, Iulian  C., de 24 ani, Marcel C., de 31 ani, Ilie O., de 19 ani, Dorin P., de 48 ani, Marin G., de 52 ani, ...

Semnalizare incorectă pe Centură?

Miercuri, 27 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Mailul unui cititor al „Vieţii libere” ridică o problemă de… trafic: este corectă semnalizarea de pe centura Galaţiului? * Şi dacă nu este, poate fi îndreptată? * Distanţă mare între semne şi lucrări„Fotografiile au fost făcute sub viaductul care leagă oraşul Galaţi de combinatul ArcelorMittal Galaţi şi au scopul să semnalizeze o lucrare aflată la circa 600-700 de metri distanţă, care se execută din luna decembrie. Asta după ce, toată vara, Centura a fost în ...

Răpirea cuptorului cu microunde

Miercuri, 27 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în JURIDIC
A comis-o chiar în sfânta zi de duminică! Un tânăr de 28 de ani din Cosmeşti s-a pus rău cu Dumnezeu chiar în ziua stabilită prin programul sfânt ca fiind de odihnă. Aşadar, Octavian, de 28 de ani, a fost probabil muncit de idealul de a-şi face propriile floricele, aşa că nu a avut idee mai bună decât să intre hoţeşte în casa unchiului său şi să umfle cuptorul cu microunde. Tânărul a bifat, aşadar, trei păcate capitale dintr-un singur gest: a muncit duminica, a furat ...

Ofiţerii SIF nu iartă

Miercuri, 27 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în JURIDIC
Evaziune fiscalăA fost începută urmărirea penală împotriva administratorului Florin A., pentru evaziune fiscală. În perioada ianuarie-iulie 2009, gălăţeanul a reţinut şi nu a vărsat la buget, în termen de 30 zile, sumele reprezentând impozitele cu reţinere la sursă, cauzând un prejudiciu în valoare de 12.355 lei.Buget prejudiciatOfiţerii Serviciului de Investigare Fraude îl urmăresc penal pe gălăţeanul Eugen G., de 58 ani, pentru evaziune fiscală. Între 25 aprilie 200 ...

Ars de viu şi salvat de SMURD

Miercuri, 27 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Omul a suferit arsuri pe 95 la sută din suprafaţa corpului * A fost doar una dintre victimele lunii ianuarie. Un gălăţean de pe strada Basarabiei a avut nefericita inspiraţie ca fix pe data de 13 să umble cu un bidon de diluant, având ţigara aprinsă în gură. Omul s-a stropit din greşeală pe haine cu lichid, pentru ca apoi, când ţigara i-a scăpat din gură, să se transforme în torţă vie. Medicii SMURD i-au salvat viaţa, l-au stabilizat şi l-au transportat la spital cu ars ...

Zece incendii în trei zile de ger cumplit

Marți, 26 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* Maşină incendiată intenţionat în Micro 18 * Foc stins cu zăpadă aruncată cu lopeţile, la Cerţeşti * Două locuinţe arse din cauza rufelor puse la uscat pe sobă * Patru incendii la Galaţi – şapte în judeţ * Coşurile de fum defecte – cauzele principale ale focurilor * Vestea bună – nici o victimă * Zece incendii în decurs de trei zile! Pompierii gălăţeni au avut de muncă în trei zile de frig cumplit cât alţii într-o lună. Asta, pe când gălăţenii nu ştiau ...

Opel încolăcit în jurul unui panou publicitar

Marți, 26 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Şocant! Ştefan V., de 25 de ani îşi conducea duminică noaptea Opelul Vectra CD 073 XN în momentul în care maşina s-a izbit violent de un panou publicitar, aflat pe strada Brăilei, către Micro 19, la o distanţă de 100 de metri de „Ultimul Leu”. Aproape incredibil, bolidul s-a încolăcit în jurul stâlpilor de fier care susţin afişul publicitar, devenind practic una cu panoul. „Şoferul este în comă şi a fost adus la Spitalul de Urgenţă la ora 2,30 noaptea. El se află i ...
Pagina 129 din 245

Via Dobrogeana pornește din Galați. Un drum de sute de kilometri își începe povestea pe malul Dunării

Inaugurarea Bornei Zero a traseului Via Dobrogeana a avut loc sâmbătă, 5 septembrie, la ora 10:00, î ...

Oțelul a oficializat transferul lui Rafael Brito. Un internațional canadian, aproape de Galați

SC Oțelul Galați continuă să-și întărească lotul înaintea închiderii perioadei de transferuri. Grupa ...

Bătaie în stradă, după un conflict online. O fată de 12 ani, agresată de patru adolescente

Un conflict început pe rețelele de socializare a ajuns să se transforme într-o bătaie între minore, ...

Diversitate artistică la Galeria „Nicolae Mantu”: Salonul de Toamnă al UAPR - Filiala Galaţi

Noua ediție a „Salonului de Toamnă” adună pe simezele Galeriei de Artă „Nicolae Mantu” din Galați 39 ...

Giratorii noi pe centura Tecuciului. Inspecţie de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri

O delegație a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău, condusă de directorul Sorin Rob ...

De la muzeele Galațiului la tradițiile din Tulucești. Tur cultural pentru oaspeți din Republica Moldova

Galațiul și comuna Tulucești au fost, timp de două zile, puncte de întâlnire pentru cultură, istorie ...

Peste 267 milioane de lei (53,5 milioane de euro), fonduri atrase prin PNRR pentru dezvoltarea județului Galați. Performanță în atragerea fondurilor europene

Consiliul Județean Galați a atras și implementat, prin PNRR, investiții în valoare de peste 267 de m ...

Cod galben, dar nu de toamnă, la Galaţi

Galaţiul intră sub Cod galben, dar nu de frunze veştede, ci de temperaturi ridicate. Administrația ...

Olga Onea: doi ani de Senat, două partide

În doar doi ani de mandat parlamentar, Olga Onea a ajuns la al doilea partid politic. Aleasă senato ...

Senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din USR. Reproşuri aduse filialei gălăţene

Printr-o postare pe pagina publică de Facebook, senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din ...

Via Dobrogeana prinde contur. Unde şi când va fi marcată Borna Zero în municipiul Galaţi

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați – despre care aţi putut afla din z ...

Cu câţi bani sunt remuneraţi şefii Consiliului Judeţean Galaţi. Topul veniturilor nete în 2026

Pentru că sunt remunerați din bani publici, ni se pare normal ca gălăţenii să ştie cu cât sunt plăti ...

ANALIZĂ. Euro a scăzut în trei ședințe cu 0,6 bani

Revenirea apetitului pentru risc a permis leului să se aprecieze față de principalele valute. Excepț ...

Romportmet Galați intră în concordat preventiv. Administratorii numiți de instanță, aceiași ca ai Combinatului Liberty

Tribunalul Galați a admis, miercuri, 2 septembrie, deschiderea procedurii de concordat preventiv pen ...

Giratoriu nou pe Drumul de Centură, pentru accesul facil la viitorul complex comercial din Țiglina III

Consilierii județeni din Galați au aprobat amenajarea unui nou sens giratoriu pe Drumul de Centură, ...

ANALIZĂ. Euro s-a retras spre 5,255 lei

La jumătatea săptămânii, leul a reușit să se aprecieze față de principalele valute. Excepție a făcut ...

Campionatul Județean de fotbal, la start

FOTBAL. Pentru echipele din cel de-al patrulea eșalon de fotbal de la nivelul județului se încheie v ...

Atletul paralimpic Marian Petria, dublu campion național. Din sportul gălățean

ATLETISM. În Capitală au avut loc întrecerile turneului final al Campionatului Național de atletism ...

Sporting Liești și-a îndeplinit visul din Cupa României. Din sportul gălățean

Meciul de miercuri din prima etapă a grupelor Cupei României, dintre Sporting Liești și Dinamo, poat ...

Oțelul și-a vândut căpitanul pe jumătate de milion de euro. João Lameira a semnat cu Universitatea Craiova

Oțelul Galați s-a despărțit de unul dintre cei mai importanți jucători ai ultimelor sezoane. Mijloca ...

Primăria anunță că investițiile în domeniul educației, la Galați, au ajuns la 120 milioane de euro

Primăria municipiului Galați anunță, printr-un comunicat de presă, că a realizat și în acest an inve ...

Peste 275 de milioane de lei pentru profesori. Prima de carieră a fost plătită

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat plata primei de carieră pentru c ...

Profesorii spun „NU” noii legi a salarizării

Un „NU” categoric! Acesta este mesajul pe care cadrele didactice îl transmit actualului guvern, după ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Încă două cazuri de infecţie cu virusul West Nile, la Galaţi

Atenție la țânțari, mai ales în parcuri, în vecinătatea apelor stătute și în locurile cu verdeață! ...

Ajutoare de urgență și pentru gălățenii aflați în situații grele. Guvernul alocă peste 2,1 milioane de lei

Gălățenii care trec prin situații grele se numără printre beneficiarii ajutoarelor de urgență aproba ...

UPDATE. Un bărbat bolnav de cancer are nevoie de ajutor financiar

Revenim în atenţia gălăţenilor cu cazul unui bărbat de 66 de ani din Galați care are nevoie din nou ...

Congres medical la Galați, dedicat tratării plăgilor complexe

Galațiul găzduiește, în perioada 4-5 septembrie, la Grădina Botanică, prima ediție a Congresului Reg ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Carnet cultural gălăţean. Ultima zi a expoziţiei „acasă”

Pe 2 septembrie este ultima zi în care puteţi vizita expoziţia „acasă” a pictorului Neluș Oană. Iată ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

Expoziția „Culorile verii”, o manifestare a diversității genurilor picturii, la Muzeul Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos

Deschisă în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, expoziția personală „ ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

De la arest la domiciliu, la arest preventiv, pentru minorul care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

Minorul care, la sfârșitul lunii august, ar fi înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20 a ajuns ...

Un gălățean s-a dus peste fosta iubită cu un cuțit și a atacat-o

Un bărbat de 30 de ani, din Frumușița, a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar f ...

Percheziții și în Galați într-un dosar de pornografie infantilă. Cinci persoane au fost reținute

Cinci persoane au fost reținute într-un dosar de pornografie infantilă, după ce anchetatorii au stab ...

Nepot arestat preventiv după ce a incendiat casa mătuşii lui din Iveşti

Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Ivești, județul Galați, a fost arestat preventiv, ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Implant dentar Straumann și adiție osoasă: când pot fi necesare ambele proceduri

Un implant are nevoie de os suficient în poziția în care urmează să fie inserat, însă pierderea unui ...

Picioarele mici au nevoie de alegeri mari

  Există o diferență uriașă între a cumpăra încălțăminte pentru un copil și a cumpăra încălțăminte ...

Ruptura de stoc la cutii de pizza în weekend: cât costă și de ce afectează doar distribuitorii fără importator

Lipsa stocului în vârful de sezon nu este un accident - este o consecință directă a structurii lanțu ...

Schimbarea pe care nu o vei regreta peste ani

Renovarea unei locuințe pornește adesea de la o nevoie imediată: o cameră pare învechită, finisajele ...