Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

Sărbătoare la Biserica "Sfântul Vasile"

Joi, 07 Septembrie 2017 15:00 | Publicat în SOCIETATE
Prima zi a noului an bisericesc a fost una specială pentru comunitatea creştină din parohia Sfântului Vasile cel Mare, în condiţiile în care biserica are şi hramul „Sfântul Dionisie Exiguul”. Acest sfânt este cel care a propus împărţirea istoriei în „înainte de Hristos” şi „după Hristos”, a fost canonizat în anul 2008. Slujba a fost oficiată de mai mulţi preoţi. La eveniment a luat parte şi a slujit şi Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înalt Prea Sfinţitul Pări ...

Un nonagenar ne citeşte de peste jumătate de veac

Joi, 07 Septembrie 2017 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Emil Ciorâţă, din Lieşti, cititor fidel al cotidianului "Viaţa liberă" împlineşte astăzi venerabilă vârstă de 91 de ani! Vorbim despre un om care - aşa cum el însuşi îşi aminteşte - a ştiut să dea rost oricărui lucru, "până şi unui ac fără urechi". A lucrat pe rând la darac, la frizerie, apoi la cooperativa chimică, pe post de gestionar. A fost şi geamgiu. Acum, la respectabila-i vârstă, îşi aminteşte că a avut o viaţă împlinită şi că soţie i-a fost cea ...

Naşterea Maicii Domnului, prima mare sărbătoare din an

Joi, 07 Septembrie 2017 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Creştinii ortodocşi sărbătoresc, mâine, 8 septembrie, Naşterea Maicii Domnului. Praznicul, cunoscut şi sub numele de "Sfânta Marie Mică", este primul de mare importanţă din noul an bisericesc. Vom aveam hramuri mari atât în oraş, la biserica din Vadul Ungurului, cât şi în judeţ, la mănăstirea de la Cudalbi. Naşterea Maicii Domnului nu e relatată în Sfânta Scriptură. Teologii au centralizat, însă, detalii ale evenimentului provenite din scrieri apocrife, cum ar fi Evan ...

SUBVENȚII | Toamna vine cu avansuri mari

Marți, 05 Septembrie 2017 05:00 | Publicat în ECONOMIE
Directorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), Adrian Pintea, a declarat, ieri, la Timişoara, că e încrezător în finalizarea campaniei de controale în teren, până la finele acestei luni, şi în acordul pe care Comisia Europeană ar urma să şi-l exprime, în vederea acordării a 70 la sută din subvenţia pe suprafaţă (de la bugetul Fondul European de Garantare Agricolă - FEGA), sub formă de avans, în această toamnă. Plăţile ar urma să ...

Termen-limită pentu VIZAREA carnetelor de rentier

Marți, 05 Septembrie 2017 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Persoanele care beneficiază de rentă viageră trebuie să îşi vizeze carnetele, la Agenţiile de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), până pe 29 septembrie. La vizarea carnetului, rentierul trebuie să vină personal sau să fie reprezentat de un mandatar, curator sau tutore. Nu pot veni, însă, cu solicitare de viză, rudele şi apropiaţii unui rentier care nu au procură sau altă împuternicire legală în baza căreia să-l reprezinte pe acesta. În judeţul Galaţi sunt ...

Se lansează noul Duster

Vineri, 01 Septembrie 2017 01:00 | Publicat în ECONOMIE
Renault va prezenta, peste două săptămâni, la Salonul Auto de la Frankfurt, noul Duster. Va fi un moment important pentru producătorul auto, în condiţiile în care Duster este unul dintre cele mai vândute modele ale sale. Numai anul trecut, Renault a livrat, în lume, nu mai puţin de 330.000 de unităţi. Modelul Duster se vinde, în Europa şi parte din Africa, sub brandul Dacia. În nordul Africii şi Orientul Mijlociu, Duster se vinde sub brandul Renault. La începutul lunii augus ...

Cultivatorii de fasole ar putea primi BANI în plus

Luni, 04 Septembrie 2017 14:00 | Publicat în ECONOMIE
Cultivatorii de fasole ar putea primi sprijin bănesc suplimentar de la stat, începând de anul viitor. Modelul aplicat ar urma să fie cel prin intermediul căruia mulţi dintre cultivatorii de tomate în spaţii protejate sunt sprijiniţi, în acest an, cu subvenţii suplimentare în valoare de 3.000 euro per fermă. Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), a precizat că s-a creat legea cadru prin intermediul căreia să li se dea ajutoar ...

Anul acesta, VINURILE de Bujoru vor fi de excepție

Duminică, 03 Septembrie 2017 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Culesul viei începe luni, pe 4 septembrie, la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie (SCDVV) Bujoru. La momentul de faţă, în laboratoarele Staţiunii se fac, în continuare, teste pentru conţinutul de zahăr din boaba de strugure şi pentru stabilirea acidităţii. Şi cu toate că a fost un an greu pentru vie, managerul Staţiunii, cercetătoarea Alina Donici spune că struguri s-au făcut, iar vinurile vor fi de excepţie. Până să vorbim despre must şi ...

Palatul Chrissoveloni trebuie să îşi regăsească rostul!

Marți, 29 August 2017 16:00 | Publicat în CULTURA
Palatul familiei Chrissoveloni de la Ghidigeni găzduieşte, în această săptămână, a doua ediţie a workshopului de arhitectură „Întâlnire la Palat”. Irina Gudană, studentă la Universitatea de Arhitectură şi urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, iniţiatoare a acţiunii, ne-a declarat: „Ceea ce ne-am dori este ca palatul să îşi recapate strălucirea. Am început deja să căutăm posibile destinaţii pe care acesta le-ar putea căpăta. Sigur, reabilitarea este posibil ...

Bosch mai vrea o fabrică în România

Luni, 28 August 2017 14:00 | Publicat în ECONOMIE
Gigantul german Bosch vrea să deschidă, în România, o nouă fabrică, unde să angajeze până la 2.500 de oameni. Această viitoare unitate de producţie ar urma să producă maşini de spălat, iar oraşul în care se va deschide, cel mai probabil, va fi Simeria, din judeţul Hunedoara. De ce Simeria? Pentru că se află la distanţă de doar trei kilometri de autostrada Sibiu-Arad şi este şi un nod feroviar important. Acesta este încă un semnal că străinii sunt interesaţi să inves ...
Pagina 2 din 423

USR vrea să interzică păcănelele și jocurile de noroc în Galați

Consiliul Local Galați ar putea decide dacă permite sau nu existența păcănelelor și a jocurilor de n ...

Accidentele de teren nu țin cont de continent

Ieri la Galați, astăzi în Nebraska   La ieșirea din sezonul rece, când temperaturile cresc brusc ș ...

Jandarmii viitorului, calificați la locul de muncă la Galaţi

Teoria ca teoria, dar practica ne poate omorî! Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, elevii de la ...

Angajații din Damen, trimiși în șomaj tehnic. În așteptarea marilor contracte, Şantierul Naval taie din salarii

Austeritatea economică lovește, oficial, încă un obiectiv strategic al Galațiului. Șantierul Naval D ...

„Parada planetelor”, pe cerul nopţilor de weekend. Fenomen astronomic extem de rar

La sfârșitul lunii februarie, vom avea parte de un fenomen astronomic extem de rar, o adevărată "par ...

Incendiu la o vulcanizare din județ. Victimele, transportate la spital (VIDEO)

În această după-amiază, forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al j ...

Gălățeanca Paula Cristea, laureata Premiului pentru Carieră și Excelență, la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Prima Gală a Sportului Paralimpic din România a recunoscut și onorat contribuția unei gălățence la m ...

Demnitate, alinare și speranță. Începe construirea Centrului Integrat de Îngrijiri Paliative, o investiție de 25 milioane de lei

Astăzi, Consiliul Judeţean Galaţi a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea, la Gal ...

„Step by Step”, modernizarea s-a încheiat

Primăria municipiului Galaţi anunţă încheierea lucrărilor de modernizare a clădirii în care funcţion ...

Licitaţie pentru extinderea unei grădiniţe recent modernizate

Extindere, după o modernizare cu fonduri europene, iată investiţia de care va beneficia Grădinița Nr ...

Dotarea Școlii Gimnaziale Doamna Nica Valea Mărului - NEWSCHOOL

COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”  Finalizare proiect Comun ...

Strategal - Funcționăm pentru a vă sprijini

  10 Februarie 2026 Comunicat de presă   În perioada 14.12.2023 - 31.12.2029, Asociația Grupul d ...

Cinci importante posturi de director, scoase la concurs în Galați

Trei posturi de director general și două de director economic au fost scoase la concurs la Galați, p ...

Primarul Ionuț Pucheanu îi dă cu reforma peste nas premierului Ilie Bolojan

Într-o intervenție la Digi24, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, prim-vicepreședinte PSD ...

Gospodărire Urbană a bulibăşit grav date publice privind decesele. Primăria Galaţi, obligată să facă precizări

Primăria municipiului Galaţi a fost nevoită să vină cu precizări privind numărul deceselor, al înhum ...

UPDATE. O groapă din centrul Galaţiului a „atacat” o autoutilitară Ecosal (FOTO)

O adevărată desfăşurare de forţe şi aproximativ trei ore de eforturi susţinute au fost necesare pent ...

Peste 1.000 de kenyeni, înrolați de Rusia pentru războiul din Ucraina

Sute de bărbați kenyeni, adesea fără niciun trecut militar, s-au trezit forțați, după ce au ajuns în ...

Negocierile „dificile” de la Geneva s-au terminat fără rezultate concrete

Ucrainenii și rușii au încheiat miercuri negocierile de la Geneva, cu mediere americană, fără rezult ...

General rus din GRU, ținta unui asasinat la Moscova

Un înalt oficial militar rus, general-locotenent Vladimir Alekseev, a fost transportat de urgență la ...

Discuțiile pentru pace de la Abu Dhabi, fără progrese reale

Ucraina și Rusia au efectuat joi un schimb de prizonieri, convenit în timpul negocierilor de la Abu ...

Secretele unei memorii de fier până la vârste înaintate

Multă vreme s-a crezut că declinul creierului este un proces inevitabil, odată cu înaintarea în vârs ...

Adolescent tăiat foarte grav într-o sticlă, operat cu succes la Galaţi

O intervenție chirurgicală complexă, realizată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ap. I ...

Instruire medicală tactică a jandarmilor gălățeni

Jandarmeria Galați a demarat, începând de vineri, 6 februarie, un amplu program de pregătire medical ...

Icre contaminate cu o bacterie periculoasă, retrase din Kaufland

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat joi, 5 ...

Autostrada Energiei, veste bună pentru combinatul siderurgic gălăţean

În decembrie anul trecut, Comisia Europeană a adoptat Pachetul European pentru Rețele Energetice, un ...

Euro ar putea ajunge la sfârșitul anului aproape de 5,20 lei

Fluctuațiile pe care le-au avut principalele valute față de leu au fost minime, în timp ce indicii R ...

Liberty și Electrica, acord pentru proiecte energetice comune

Aşa cum deja am anunţat, Grupul Electrica a semnat marți, 24 februarie, un Memorandum de Înțelegere ...

Firma unor foști studenți navaliști, investiție de șase milioane de euro

Compania GLO Marine anunță o investiție de aproximativ 6 milioane de euro într-o nouă unitate integr ...

“U” Cluj - Oțelul 4-0. Gata cu șansele la play-off

Partida de vineri seară, pierdută de gălățeni, scor 4-0, pe terenul celor de la “U” Cluj a consemnat ...

Duel cu repetiție pentru CSM Arcada

VOLEI. Au trecut doar trei zile de la meciul din "Cupa României" dintre CSM Arcada și SCMU Craiova, ...

Cu ce stări de spirit intră echipele gălățene de liga a III-a în focul jocurilor oficiale

În acest weekend, se încheie vacanța competițională și pentru echipele gălățene participante în cel ...

Dublă cu studenţii. Din sportul gălăţean

HOCHEI. Vineri şi sâmbătă, Pationarul "Dunărea" va găzdui o dublă partidă CSM Galaţi - Sportul Stude ...

Pleiadă de premii naționale pentru elevii Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin”

Elevii Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” se bucură de apreciere și de recunoașterea talentului și a ...

Peste 500 de profesori și studenți din țară, în fața Palatului Cotroceni

Peste 500 de profesori, cărora li s-au alăturat și studenți, au protestat, miercuri, 25 februarie, î ...

Burse de mobilitate pentru studenți, de până la 2.000 euro

Fundația "Friends for Friends", cu sprijinul financiar al BRD Groupe Société Générale, a lansat prog ...

Parfum, bijuterie și identitate, în analiză la Universitatea „Dunărea de Jos”

În perioada 26-28 februarie 2026, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați găzduiește cea de-a doua ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

„Anul nou care n-a fost”, la Viena

Producția cinematografică „Anul nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureșanu, deschide, pe 19 fe ...

Afacerea de succes a unei gălățence în Italia. Tatiana și-a găsit fericirea printre ziare

Stabilită în Italia de peste 30 de ani, gălățeanca Tatiana Vizureanu este proprietara singurului chi ...

O familie din Galați vrea să-și aducă mortul din Italia, dar nu are bani

Un bărbat din județul Galați a murit în condiții încă neelucidate în Italia, țară în care se afla de ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Cui i-e frică de Scufiţa Roşie? Vernisaj de ilustraţie de carte pentru copii la Muzeul de Artă Vizuală

Într-o atmosferă caldă, beneficiind şi de prezenţa multor copii, însoţiţi de părinţi, a fost vernisa ...

Cum se solicită transfer la o altă unitate școlară

Unele inspectorate școlare au publicat condițiile specifice de ocupare a posturilor didactice/catedr ...

Război într-un bloc gălățean, din cauza băii comune

De multe ori, traiul în comun la bloc se transformă într-o adevărată luptă, iar liniștea și căldura ...

Iluminat cu LED pe 18 străzi din municipiul Galați

Nu mai puțin de 18 străzi din municipiul Galați vor beneficia de iluminat public economic, grație un ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Luptăm pentru Mihai, „dăruind din suflet”. Campanie caritabilă a elevilor şi studenţilor

Echipa din cadrul proiectului „Dăruiește din suflet” a ales un tânăr brăilean de 15 ani căruia să-i ...

O gălățeancă are nevoie de sprijin pentru chimioterapia salvatoare

Este pentru a doua oară în decurs de un an în care Diana Stănescu este în situația de a răspunde une ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

Actrița gălăţeană Elena Emandi, nominalizată la Gala Premiilor UNITER

Actrița Elena Emandi și textul dramatic „Viața, moartea și învierea domnului Valentin Ionescu”, pus ...

„Tradiții și obiceiuri la început de primăvară”, la Centrul Cultural

În această perioadă, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” a îmbrăcat straie de sărbătoare și și-a desch ...

„Bujor” și „Regina nopții” revin pe scena gălățeană

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” invită publicul gălăţean la cele două spectacole programate la sfârș ...

În ce stadiu sunt lucrările de la Cinematograful “Arta” din Tecuci

Vești bune pentru iubitorii de cultură din Tecuci. Lucrările de consolidare și modernizare la Cinema ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Constructorii campioni ai contractelor cu Primăria Galați, în 2025. TOP 10

Revitalizarea Falezei Dunării, modernizarea Depoului de tramvaie nr. 1, a bulevardului Siderurgiștil ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Criminal recidivist, trimis în judecată pentru un atac cu lopata

Un infractor deosebit de periculos din Galați, nu demult eliberat din pușcărie, unde a stat închis p ...

Forță și cătușe, tactică de intervenție la parcări ilegale. Agenții de la Locală nu glumesc cu litera legii (VIDEO)

În Galațiul încă acoperit de nămeți necurățați, care fac dificilă în multe zone deplasarea pietonilo ...

Cum a ajuns criminal un hoț pe care pușcăria nu l-a vindecat

Un bărbat în vârstă de 39 de ani din județul Galați, cunoscut cu multiple probleme cu legea, cumulat ...

Unde și pentru ce se mai dă șpagă în Galați. Meteahna de care nu putem scăpa

„Șpagă”, cuvânt rostit adesea în șoaptă sau înlocuit cu formula mai blândă „atenție”, tocmai pentru ...

Drone deasupra comunei Țepu, timp de o lună

Primăria Comunei Țepu informează cetățenii că, în perioada 12 februarie - 12 martie 2026, compania O ...

Bunicii singuri sunt victime sigure pentru tâlhari! Atacuri la indigo în județul Galați

Mai multe tâlhării comise în ultimele luni pe raza județului Galați arată că hoții nu au nici teamă, ...

Crima care a îngrozit județul de Anul Nou a ajuns la Tribunal. Suspectul riscă 25 de ani de închisoare

Un bărbat în vârstă de 65 de ani din județul Galați riscă ani grei de închisoare, după ce a omorât u ...

Proiect major de reducere a riscului de inundații, în pregătire în judeţul Galaţi

După ce judeţul Galaţi a fost devastat de furia apelor, dovedindu-şi din plin vulnerabilitatea, un p ...

DIPLOMĂ (dosarele XYZ)

Şi poate chiar am să ajung/ tocmai la marginile tale, măcar o clipă să-nţeleg/ de ce, de unde, până ...

SIGUR CĂ DA! (dar nu se poate!)

Nu „panta rhei” mă ţine lămurit/ că sunt nemişcător în admirare pentru acest (ne)clar necunoscut/ di ...

AȘA (dar... altfel)

De-un timp (ne)tot, stă-n miezul tăcerii din adâncul (ne)mărginit şi gratis al întâmplării sale, şi ...

OFRANDĂ (la mormântul lui Georgel Grecu - Țărnă Ușoară!)

Vă jur, în sfârşit, să se mire (mereu)/ şi sclavii şi regii: am râs şi am plâns şi-am iubit şi-am u ...

La început a fost... ADN-ul!!!

Conform unei Cărţi scrise de nişte ingineri/doctori specialişti/experţi în Istoria apariţiei/dispari ...

Am să-l caut pe Bătrân

Promiteam în ziarul de ieri că am să scriu şi am să public cel mai frumos poem despre vârsta senectu ...

Bătrânul... şi Poghibala

Ieri... bătrânul urcă încet, foarte încet, greoi, nesigur pe sine! Are cam optzeci şi cinci de ani ş ...

Documentare... la ”Evaziunea Sentimentală” (XVI)

Da, coborâm sub Demisol! Mă cocoţ pe taburet şi aşez portretul madamei Maria lângă portretul meu! Si ...

Supravieţuitor al iadului de la Suraia, îşi caută familie

Pentru orice iubitor de animale, dar, de fapt, pentru orice OM, mărturiile despre iadul animalelor d ...

Tort de biscuiți cu cremă de ciocolată. Reţetă de post

Tortul de biscuiți cu cremă de ciocolată este un desert ușor și rapid, care te încântă în orice mome ...

Injurii la Gala premiilor BAFTA

Academia Britanică a reacționat la controversa din jurul premiilor BAFTA de duminică seară, unde act ...

Rețetă reinterpretată de salată de boeuf, variantă fără carne, pentru perioada de post

Salata de boeuf este un preparat culinar festiv tradițional, care constă dintr-un amestec de legume ...

Ce să mâncăm seara pentru a avea un somn odihnitor

O cină recomandată trebuie să fie ușoară, bogată în proteine și legume, dar și săracă în carbohidraț ...

Când este cel mai bun moment pentru un circuit în Uganda

Uganda surprinde prin varietate: safari clasic în parcuri naționale bine conservate, gorile de munte ...

Protejarea Datelor Financiare: Sfaturi de Top Privind Securitatea Cibernetică Pentru Securitatea Economică

Atacurile nu arată mereu spectaculos. Uneori sunt tăcute. Un e-mail fals. O parolă slabă. Un laptop ...

Cum scapi de iritațiile provocate de bijuterii

Alergia la bijuterii, cunoscută medical sub numele de dermatită de contact, este o reacție neplăcută ...