Florin Radu

Florin Radu

Pauză competițională la baschet

Miercuri, 24 Noiembrie 2021 04:00 | Publicat în SPORT
Echipa de baschet masculin a Clubului Sportiv Municipal Galați a avut parte de un start de sezon de coșmar în Liga Națională, din toate punctele de vedere. Odată cu pauza competițională determinată de acțiunile loturilor naționale, formația gălățeană se poate regrupa, în ideea de a avea tot lotul valid pentru următoarele meciuri, astfel încât să evite problemele de efectiv de care s-a lovit până acum. Până la finalul anului calendaristic, gălățenii vor mai avea de juc ...

Cu portarii în atac, pentru salvarea de la retrogradare

Miercuri, 24 Noiembrie 2021 06:00 | Publicat în SPORT
Echipa de fotbal feminin FC Universitatea traversează cea mai grea perioadă de la înființarea sa, având, totodată, și cel mai slab parcurs de până acum. Fotbalul feminin a prins viață din nou la Galați grație unui proiect ambițios, la baza căruia s-au aflat Gabi Călinescu și Alexandru Caracas, doi tineri pasionați de sport. Echipa FC Universitatea a reușit să se remarce rapid, prin promovarea în primul eșalon, iar apoi a început să-și extindă activitatea, ajungând să ...

Deplasare la Brașov pentru CSM Galați

Marți, 23 Noiembrie 2021 06:00 | Publicat în SPORT
Echipa de hochei pe gheață a Clubului Sportiv Municipal Galați are programate două partide în Campionatul Național de seniori. Ambele jocuri se vor disputa în compania echipei Corona Brașov, pe terenul acesteia. Meciurile sunt programate să se dispute astăzi și mâine, cu începere de la ora 18:30. Până acum, gălățenii au acumulat zece puncte în clasament, după șapte jocuri, fiind în afara locurilor de play-off. ...

Oțelul se gândește deja la transferurile din iarnă

Marți, 23 Noiembrie 2021 00:00 | Publicat în SPORT
Dorinel Munteanu a anunțat la finalul meciului cu Viitorul Ianca, scor 1-1, că va renunța la o parte dintre jucătorii de care nu este mulțumit, urmând să fie aduși alții, pe posturile deficitare. Egalul de la Ianca a făcut ca Oțelul să cedeze șefia Seriei a II-a în fața următorilor adversari, cei de la CSM Focșani. Nemulțumit în mai multe rânduri de atitudinea unor jucători din echipa sa, managerul tehnic Dorinel Munteanu a amenințat că la capătul meciurilor din acest an ...

Debut cu succes pentru Xavi

Luni, 22 Noiembrie 2021 05:00 | Publicat în SPORT
Revenirea la echipa la care a evoluat cu succes în aproape toată cariera sa a fost de bun augur pentru Xavi Hernandez. FC Barcelona a învins-o, scor 1-0, pe rivala din oraș - Espanyol, grație golului înscris de Memphis Depay (min. 47), dintr-un penalti obținut tot de el. Xavi a debutat, astfel, cu succes ca antrenor al Barcelonei, iar fanii catalani își pun speranțele în salvarea unui sezon ce se anunța catastrofal până în urmă cu câteva săptămâni. Antrenorul spaniol a surpri ...

Gălățenii primesc vizita campionilor

Sâmbătă, 20 Noiembrie 2021 04:00 | Publicat în SPORT
Cei de la CSM Galați nu traversează o perioadă prea bună, având șapte eșecuri din tot atâtea partide în Liga Națională de baschet masculin, iar astăzi primesc vizita campionilor de la "U" BT Cluj-Napoca, formație cu un bilanț aflat la celălalt pol: șapte meciuri, șapte victorii. Partida este programată astăzi, de la ora 18:00, la Sala Sporturilor "Dunărea". După această etapă, urmează o săptămână liberă pentru echipele din LNBM, ca urmare a acțiunilor de la loturile ...

Două înfrângeri pentru gălățeni

Vineri, 19 Noiembrie 2021 04:00 | Publicat în SPORT
Echipa de hochei CSM Galați n-a reușit să obțină nimic din deplasarea de la Gheorgheni. Gruparea gălățeană a pierdut în fața celor de la ACSH Gheorgheni ambele meciuri disputate la mijlocul acestei săptămâni. A fost 4-8 în jocul de marți seară, iar miercuri gălăţenii au cedat la limită, 3-4. În următoarea etapă, CSM se va deplasa la Brașov, pentru o dublă contra echipei locale Corona. Cele două partide sunt programate marți și miercuri, săptămâna viitoare. În cla ...

Liga I de fotbal se reia astăzi

Vineri, 19 Noiembrie 2021 05:00 | Publicat în SPORT
Campionatul românesc își reia activitatea astăzi, cu prima etapă a returului din sezonul regulat. Astfel, primele meciuri sunt: Academica Clinceni - Sepsi (17:30) și Chindia - Rapid (ora 20:30). Iată şi celelalte jocuri ale rundei: Farul - UTA (sâmbătă, ora 15:00), FCU Craiova - CFR Cluj (sâmbătă, ora 20:30), FC Argeș - CSU Craiova (duminică, ora 15:00), FCSB - FC Botoșani (duminică, ora 20:30), CS Mioveni - Gaz Metan (luni, ora 17:30) și FC Voluntari - Dinamo (luni, ora 20:30 ...

Primele zece echipe calificate la Mondiale

Joi, 18 Noiembrie 2021 05:00 | Publicat în SPORT
Preliminariile europene pentru participarea la Cupa Mondială 2022 din Qatar au ajuns la finalul fazei grupelor, în care zece echipe au reușit să încheie pe primul loc etapele de calificare. Acestea sunt: Serbia, Spania, Elveția, Franța, Belgia, Danemarca, Olanda, Croația, Anglia și Germania. Pe lângă cele zece reprezentative deja calificate, alte trei vor obține biletele pentru Mondial în urma a două tururi de baraj. Echipele ce vor juca la baraj sunt cele zece ocupante ale poziți ...

Interviu cu Petre Grigoraș: "Îmi doresc ca Oțelul să promoveze"

Joi, 18 Noiembrie 2021 06:00 | Publicat în SPORT
La  jumătate de an de la încheierea ultimului său mandat de la gruparea roș-alb-albastră, cel supranumit "cel mai tare din oraș" le ține pumnii gălățenilor în lupta pentru accederea în al doilea eșalon. Unul dintre cei mai simpatizați antrenori de fotbal la Galați a fost Petre Grigoraș, încă de la primul său mandat, cel din perioada 2006-2009, dar și la celelalte două "descălecări" ale sale, în 2013 și în 2020-2021. "Grig" a aniversat împlinirea vârstei de 57 de ani ...
Pagina 211 din 292

Stradă blocată pentru câteva ore, în Centrul Galaţiului

Circulația autovehiculelor pe strada Alexandru Ioan Cuza, tronsonul cuprins între Muzeul Casa Cuza V ...

Cu ce „scor” s-au votat finanţările nerambursabile pentru cluburi sportive

Câte 32 de voturi „pentru” şi o abţinere, acesta a fost, de patru ori la rând, „scorul” cu care au f ...

Scurtmetraje româneşti premiate, la Teatru pe Ţeavă

O seară dedicată cinematografiei românești contemporane va fi găzduită vineri, 7 august, începând cu ...

Biserica Greacă – prin obiectivul unuia dintre cei mai importanți fotografi ai Galațiului

O imagine-simbol a artei fotografice, realizată în 1906 de renumitul fotograf gălățean George Maksay ...

Șofer cu permisul suspendat, oprit la frontieră

Joi după-amiază, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea actelor ...

Inteligența artificială, tot mai des folosită în escrocherii online. Avertismentul DNSC

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția că, odată cu dezvoltarea rapid ...

Primul primar din judeţul Galaţi care anunţă măsuri de economisire a energiei electrice

Primarul municipiului Tecuci, liberalul Lucian Costin, a anunţat, în această seară, măsuri de econom ...

Peste 130 de copii cu dizabilități din Galați vor beneficia de terapii și servicii de recuperare printr-un nou proiect

Un nou proiect destinat copiilor cu dizabilități din județul Galați își propune să aducă mai aproape ...

Accesul pe Faleza Dunării, restricţionat. De când se aplică măsura

Începând de luni, 3 august 2026, pentru siguranța tuturor, accesul pe Faleza Inferioară a Dunării va ...

Două asocieri de firme îşi dispută Valea Ţiglinei

„Cel mai bun raport calitate – preţ” va da câştig de cauză uneia dintre cele două oferte depuse pent ...

UPDATE. Plaja „Dunărea”, în criză de clienţi. Tarifele pentru luna august, votate de aleşii locali

Aleşii locali au aprobat noile tarife cerute de administratorul Plajei „Dunărea”, societatea Gospodă ...

Licitaţii. Interes scăzut, concurenţă mică pentru locuri de parcare

„Jumătate dintre cererile pentru locuri de parcare rezidenţiale au fost, din nou, respinse”, aflaţi ...

Analiza financiară. Euro a crescut cu un ban

Leul a pierdut toate câștigurile din ședințele precedente, după creșterea cererii de valută ceea ce ...

Amenzi de la inspectorii de muncă gălățeni, după controale în unități alimentare din județ

În perioada 20-24 iulie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a derulat acțiuni de control ...

ANALIZĂ. Euro a crescut după șase ședințe de scădere

În așteptarea deciziei de politică a Rezervei Federale americane, investitorii au luat poziții de pr ...

„Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligația să acționeze”. Ce face ANAF

Statul începe să se uite mai atent la profiturile care se fac în România, dar ajung să fie raportate ...

Oțelul - Dinamo 1-1. Patrick și Pedro Nuno continuă startul excelent de sezon

Oțelul a rămas neînvinsă și după etapa a treia a Superligii, remizând, scor 1-1, pe teren propriu, c ...

Viorel Tănase, un antrenor mulțumit. Cantonamentul montan și-a atins scopul pentru gălățenii de la Oțelul II

Conducerea clubului Oțelul s-a dovedit a fi inspirată când a ales localitatea Tărlungeni ca loc de p ...

Fanii Oțelului, invitați să vină îmbrăcați în alb la duelul cu Dinamo

Oțelul revine pe teren propriu pentru unul dintre cele mai atractive şi importante meciuri ale încep ...

Șahiști gălățeni la Brașov și Alba Iulia

O parte dintre șahiștii CSM Galați se află la concursul ce se desfășoară la Brașov. Este un turneu i ...

Cât valorează o diplomă

Tânărul cu diplomă care livrează mâncare sau conduce pe Uber a devenit o figură atât de obișnuită în ...

CATEDRA. Povestea de succes care continuă: Școala Gimnazială Nr. 16, pe podium şi la Boovie 2026

„CATEDRA”, rubrica în care le oferim cadrelor didactice şi instituţiilor de învăţământ posibilitatea ...

Universitatea „Dunărea de Jos” prelungește înscrierile la masterat

Vești bune pentru absolvenții interesați să urmeze un masterat. Universitatea „Dunărea de Jos” din G ...

Galațiul, locul I național la Definitivat 2026, înainte de contestații

După afișarea, marți, a rezultatelor inițiale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Începe postul Adormirii Maicii Domnului

Mâine, 31 iulie, începe postul Adormirii Maicii Domnului (Uspenia, în slavă), o perioadă frumoasă și ...

Continuă protestele în spitale

Reprezentanții Uniunii Sindicale Sanitas Galați anunță că, deși două dintre doleanțele lor par să se ...

Pregătiri de şantier. Şi Faleza Superioară va rămâne fără bănci

Faleza Inferioară a Dunării a fost „debarasată” de bănci, coşuri de gunoi şi de aparatele de fitness ...

Reducere de 50% la transport pentru pensionari. Cum se folosesc taloanele de călătorie

Pensionarii din România au dreptul, în fiecare an, la șase călătorii interne cu reducere de 50% la t ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Zborul infinit al Luizei şi al lui Momo. Viziunea lui Brâncuși, onorată la Galați (FOTO)

„Sărutul”, „Zbor” şi „Coloana fără sfârșit” - trei dintre operele-simbol ale lui Constantin Brâncuși ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

„O vară zvăpăiată”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Lansarea cărţii „O vară zvăpăiată”, semnată de autoarea gălățeană Alina Diaconu și ilustrată de Geor ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni

Publicarea sondajului „Vieții libere” despre schimbările pe care gălățenii le-ar dori la Spitalul Cl ...

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pens ...

30 de ani de închisoare pentru criminalul care a ucis o gălățeancă pentru banii de înmormântare

Tânărul care a ucis cu o secure o femeie de 80 de ani din Băleni, după care i-a furat banii puși deo ...

UPDATE: Gălățeanul care și-a împușcat rivalul după un scandal la bar a fost arestat preventiv

UPDATE: Tânărul de 22 de ani care a împușcat un bărbat cu o armă cu aer comprimat a fost arestat pre ...

8 ani de închisoare pentru soțul piroman care a terorizat două localități. Mașini lovite și incendiate după un conflict în familie

Bărbatul din Barcea care, în ianuarie 2024, a declanșat un adevărat scandal în două localități din j ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Alina Diaconu și „O vară zvăpăiată”, întâlnire cu cititorii la Galați

Copii, părinți și iubitori ai lecturii s-au întâlnit la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsva ...

Eleganță, muzică și bune maniere, într-o seară regală la Grădina Müller din Galați

Gălățenii au avut parte, recent, de o seară dedicată eleganței, muzicii clasice și bunelor maniere, ...

Actriţa Adela Mărculescu s-a stins din viaţă. Va fi înmormântată la Cimitirul Bellu

S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei elega ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...

Dr. Jakub Wiącek explică: ce este microbiomul intestinal și de ce influențează sănătatea?

Termenul „microbiom” desemnează totalitatea microorganismelor care trăiesc într-un anumit mediu, împ ...