Raluca Ichim

Raluca Ichim

La frontieră, cu permis de conducere fals

Vineri, 17 Mai 2024 15:20 | Publicat în TRAFIC
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit, din  nou, o persoană care solicita să iasă din țară, având  un permis de conducere  polonez, care s-a dovedit a fi fals. Bărbatul, șofer al unui autoturism, l-a prezentat la controlul de frontieră oamenilor legii, solicitându-le acestora să îi întocmească actele necesare pentru a putea ieși din țară. Așadar, la sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei O ...

La locuința concubinei, deși avea ordin de protecție

Joi, 16 Mai 2024 16:58 | Publicat în Regional
Un bărbat de 26 de ani din județul Galați va da socoteală în fața legii, după ce a încălcat ordinul de protecție și a intrat în casă peste fosta concubină pe care a amenințat-o. Astfel, pe 14 mai, în jurul orei 22,20, o tânără de 22 de ani din satul Toflea, comuna Brăhășești, județul Galați, a solicitat telefonic ajutorul oamenilor legii de la Secția 6 Poliție Tecuci. Aceasta le-a spus polițiștilor că fostul concubin s-ar fi prezentat la domiciliul ei și a amenin ...

Noaptea Muzeelor la Casa Artelor

Vineri, 17 Mai 2024 12:30 | Publicat în CULTURA
Sâmbătă, 18 mai 2024, între orele 18,00 și 00,00, gălățenii sunt invitați la Casa Artelor unde va avea loc un eveniment cultural remarcabil prilejuit de „Noaptea Muzeelor”. Pasionații de artă sunt invitați să descopere și să se bucure de bogăția creațiilor artistice într-un cadru plin de farmec și inspirație. Această inițiativă aduce împreună artiști și iubitori ai culturii într-o atmosferă de excepție, oferindu-le oportunitatea de a descoperi și aprecia diver ...

Festivalul-concurs „Pianul fermecat” revine la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” (VIDEO)

Miercuri, 15 Mai 2024 18:16 | Publicat în Regional
Concursul Internațional de Interpretare Pianistică „Pianul fermecat” organizat de doamna Capră Angelica, profesoară de pian la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați, având ca parteneri Inspectoratul Școlar Județean și Arhiepiscopia „Dunării de Jos”, va avea loc pe 25 mai în sala de spectacole a instituției, recent inaugurată. Ajuns la cea de-a VII-a ediție, concursul este destinat celor care studiază pianul în școli populare de arte, licee și grădinițe de spe ...

Situri și contexte arheologice din Galați

Miercuri, 15 Mai 2024 10:04 | Publicat în CULTURA
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" îi invită pe gălățeni joi, 16 mai, de la ora 12.00, la vernisajul expoziţiei „Situri și contexte arheologice din județul Galați. Campaniile 2006-2023", organizată de către muzeografii Costel Ilie, dr. Tudor Mandache și dr. Adrian Adamescu. Această expoziție are la bază multitudinea de cercetări arheologice derulate de către Muzeul de Istorie „Paul Păltănea", în ultimii 17 ani, pe teritoriul municipiului și al județului Galați. Ace ...

Miercuri şi joi, concursuri de protecţie civilă şi prim ajutor pentru elevi

Marți, 14 Mai 2024 18:00 | Publicat în Regional
În perioada 15-16 mai, de la ora 9,00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al judeţului Galați, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, va desfășura, pe Stadionul ”Dunărea” din municipiul Galați, etapa județeană a concursurilor cu cercurile de elevi „Prietenii pompierilor” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Concursul „Cu viaţa mea apăr viaţa” va urmări pregătirea elevilor în domeniul protecției civile prin parcurge ...

Permis de conducere polonez fals, la trecerea frontierei, la Oancea

Marți, 14 Mai 2024 16:19 | Publicat în TRAFIC
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit un permis de conducere cu caracteristicile unui document polonez, care s-a dovedit a fi fals, pe care un bărbat, șofer al unui autoturism, l-a prezentat la controlul de frontieră. Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de ieșire din țară, la volanul unui autoturism marca Audi, î ...

Bărbații la 40, femeile la 43

Miercuri, 15 Mai 2024 12:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Joi, 16 mai, gălățenii sunt invitați la o piesă de teatru de zile mari, la Casa de Cultură a Sindicatelor Galați, la spectacolul „Bărbații la 40, femeile la 43”. Este un spectacol despre criza prin care trec aproape toate cuplurile, cel puțin o dată în viață. Să te înșele soția cu “cel mai prost din clasă” este problema cu care se confruntă personajele surprinse la 29, la 40 și la 43 de ani.  ...

”Croitorașul cel viteaz”, la Teatrul Gulliver

Marți, 14 Mai 2024 19:53 | Publicat în UNDE MERGEM
Duminică, 19 mai, de la ora 10,30, la Teatrul „Gulliver“ gălățenii sunt aşteptaţi, cu mic, cu mare, la întâlnirea cu „Croitorașul cel viteaz”, de Frații Grimm. "Croitoraşul cel viteaz" este mai mult decât un simplu spectacol pentru copii. Este o probă de imaginaţie, de inteligenţă şi virtuozitate. Părinţii care-şi iau copiii de mână şi merg să-l vadă pe Croitoraş nu au nicio şansă să se plictisească, iar cei mici sunt de-a dreptul încântaţi. Adaptarea pen ...

”Mam'zelle Nitouche” revine pe scenă

Joi, 16 Mai 2024 08:48 | Publicat în UNDE MERGEM
Duminică, 19 mai, de la  ora 18,30, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” readuce pe scenă îndrăgita operetă ”Mam'zelle Nitouche”. Premiera absolută a acestei operete a avut loc în data de 26 ianuarie 1883, la Paris, la Théâtre des Variétés, fiind una dintre cele mai inspirate și apreciate lucrări semnate de compozitorul francez Florimond Ronger (Hervé). Libretul a fost realizat de Henri Meilhac și Albert Millaud, doi autori celebri în epocă și cuprin ...
Pagina 194 din 325

Cernavodă, extremă urgență! Armata începe detonările controlate pentru devierea debitului Dunării

Armata Română a început, duminică, o operațiune de urgență pe Dunăre, cu scopul de a devia debitul D ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

Galațiul, sub Cod galben de caniculă până marți. Trei județe sub Cod roșu

Galațiul a intrat, începând de astăzi, sub Cod galben de caniculă. Avertizarea emisă de Administrați ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Restricții temporare de viteză ale trenurilor de pe raza Regionalei CFR Galați

În contextul temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul șinei, pe raza de activitate a Sucursal ...

Competiţii naţionale de gimnastică, în Sala Sporturilor. Proiectul „Nadia 10” ajunge şi în Galaţi

Galaţiul a fost selectat între cele zece oraşe din ţară în care Federaţia Română de Gimnastică şi Co ...

Când copilăria urcă pe munte. Povestea taberelor „Inimă de Copil”

Ca în fiecare an, și în această vară, Fundația ”Inimă de Copil” a organizat trei serii de tabără în ...

Șofer cu permisul suspendat, oprit la frontieră

Joi după-amiază, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea actelor ...

Primăria anunţă ultimul weekend cu acces liber pe Faleză, înainte de şantier. Gălăţenii strâng semnături pentru revizuirea proiectului de modernizare

În vreme ce Primăria a anunţat că acesta este ultimul weekend cu acces liber pe Faleza Dunării, pent ...

Accesul pe Faleza Dunării, restricţionat. De când se aplică măsura

Începând de luni, 3 august 2026, pentru siguranța tuturor, accesul pe Faleza Inferioară a Dunării va ...

Două asocieri de firme îşi dispută Valea Ţiglinei

„Cel mai bun raport calitate – preţ” va da câştig de cauză uneia dintre cele două oferte depuse pent ...

UPDATE. Plaja „Dunărea”, în criză de clienţi. Tarifele pentru luna august, votate de aleşii locali

Aleşii locali au aprobat noile tarife cerute de administratorul Plajei „Dunărea”, societatea Gospodă ...

Analiza financiară. Euro a crescut cu un ban

Leul a pierdut toate câștigurile din ședințele precedente, după creșterea cererii de valută ceea ce ...

Amenzi de la inspectorii de muncă gălățeni, după controale în unități alimentare din județ

În perioada 20-24 iulie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a derulat acțiuni de control ...

ANALIZĂ. Euro a crescut după șase ședințe de scădere

În așteptarea deciziei de politică a Rezervei Federale americane, investitorii au luat poziții de pr ...

„Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligația să acționeze”. Ce face ANAF

Statul începe să se uite mai atent la profiturile care se fac în România, dar ajung să fie raportate ...

Din sportul gălăţean. Încă un voleibalist sloven la CSM Arcada

VOLEI. CSM Arcada și-a înregimentat al zecelea jucător (al patrulea străin) în lotul ce va evolua în ...

Oțelul - Dinamo 1-1. Patrick și Pedro Nuno continuă startul excelent de sezon

Oțelul a rămas neînvinsă și după etapa a treia a Superligii, remizând, scor 1-1, pe teren propriu, c ...

Viorel Tănase, un antrenor mulțumit. Cantonamentul montan și-a atins scopul pentru gălățenii de la Oțelul II

Conducerea clubului Oțelul s-a dovedit a fi inspirată când a ales localitatea Tărlungeni ca loc de p ...

Fanii Oțelului, invitați să vină îmbrăcați în alb la duelul cu Dinamo

Oțelul revine pe teren propriu pentru unul dintre cele mai atractive şi importante meciuri ale încep ...

Cât valorează o diplomă

Tânărul cu diplomă care livrează mâncare sau conduce pe Uber a devenit o figură atât de obișnuită în ...

CATEDRA. Povestea de succes care continuă: Școala Gimnazială Nr. 16, pe podium şi la Boovie 2026

„CATEDRA”, rubrica în care le oferim cadrelor didactice şi instituţiilor de învăţământ posibilitatea ...

Universitatea „Dunărea de Jos” prelungește înscrierile la masterat

Vești bune pentru absolvenții interesați să urmeze un masterat. Universitatea „Dunărea de Jos” din G ...

Galațiul, locul I național la Definitivat 2026, înainte de contestații

După afișarea, marți, a rezultatelor inițiale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Când şi unde poposeşte Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam

Procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam este deja o tradiţ ...

Începe postul Adormirii Maicii Domnului

Mâine, 31 iulie, începe postul Adormirii Maicii Domnului (Uspenia, în slavă), o perioadă frumoasă și ...

Continuă protestele în spitale

Reprezentanții Uniunii Sindicale Sanitas Galați anunță că, deși două dintre doleanțele lor par să se ...

Pregătiri de şantier. Şi Faleza Superioară va rămâne fără bănci

Faleza Inferioară a Dunării a fost „debarasată” de bănci, coşuri de gunoi şi de aparatele de fitness ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Zborul infinit al Luizei şi al lui Momo. Viziunea lui Brâncuși, onorată la Galați (FOTO)

„Sărutul”, „Zbor” şi „Coloana fără sfârșit” - trei dintre operele-simbol ale lui Constantin Brâncuși ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

„O vară zvăpăiată”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Lansarea cărţii „O vară zvăpăiată”, semnată de autoarea gălățeană Alina Diaconu și ilustrată de Geor ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni

Publicarea sondajului „Vieții libere” despre schimbările pe care gălățenii le-ar dori la Spitalul Cl ...

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pens ...

30 de ani de închisoare pentru criminalul care a ucis o gălățeancă pentru banii de înmormântare

Tânărul care a ucis cu o secure o femeie de 80 de ani din Băleni, după care i-a furat banii puși deo ...

UPDATE: Gălățeanul care și-a împușcat rivalul după un scandal la bar a fost arestat preventiv

UPDATE: Tânărul de 22 de ani care a împușcat un bărbat cu o armă cu aer comprimat a fost arestat pre ...

8 ani de închisoare pentru soțul piroman care a terorizat două localități. Mașini lovite și incendiate după un conflict în familie

Bărbatul din Barcea care, în ianuarie 2024, a declanșat un adevărat scandal în două localități din j ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Alina Diaconu și „O vară zvăpăiată”, întâlnire cu cititorii la Galați

Copii, părinți și iubitori ai lecturii s-au întâlnit la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsva ...

Eleganță, muzică și bune maniere, într-o seară regală la Grădina Müller din Galați

Gălățenii au avut parte, recent, de o seară dedicată eleganței, muzicii clasice și bunelor maniere, ...

Actriţa Adela Mărculescu s-a stins din viaţă. Va fi înmormântată la Cimitirul Bellu

S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei elega ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...

Dr. Jakub Wiącek explică: ce este microbiomul intestinal și de ce influențează sănătatea?

Termenul „microbiom” desemnează totalitatea microorganismelor care trăiesc într-un anumit mediu, împ ...