Cristina S. Carp

Cristina S. Carp

Două voleibaliste ale campioanei CSU Metal Galaţi, în sesiunea specială a bacului

Sâmbătă, 09 Mai 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Anul acesta, nouă elevi gălăţeni de clasa a XII-a susţin susţine probele examenului de bacalaureat în sesiune specială, conform listelor publicate de Ministerul Educaţiei. Printre ei se află şi două dintre voleibalistele echipei CSU Metal, câştigătoare a titlului de campioană a României a treia oară consecutiv. Daiana Mureşan (foto 1) şi Sabina Miclea (foto 2, în stânga) sunt eleve în clasa a XII-a la Liceul cu Program Sportiv şi vor da bacalaureatul în luna mai. Alţi d ...

Patru probe eliminatorii la profilul pedagogic

Vineri, 08 Mai 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
La admiterea din 2009, absolvenţii de clasa a VIII-a pot opta din nou pentru profilul pedagogic din filiera vocaţională. Din anul şcolar 2009/2010, Colegiul Naţional „Costache Negri” are locuri la o clasă de învăţători–educatori. Ministerul Educaţiei a hotărât, zilele acestea, care sunt probele de care candidaţii trebuie să treacă pentru a se putea forma ca educatori sau învăţători. Ei trebuie să dovedească faptul că au aptitudini muzicale, trebuie să treacă peste ...

Trei seri de jazz, la Casa de Cultură a Studenţilor

Vineri, 08 Mai 2009 03:00 | Publicat în MAGAZIN
De vineri seară, pentru trei zile consecutiv, Casa de Cultură a Studenţilor găzduieşte Festivalul de Jazz „Zile şi nopţi”. La Galaţi se vor afla unele dintre cele mai grele nume din jazz din România. Gălăţenii ar trebui să se bucure cu atât mai mult cu cât organizatorii evenimentului îşi propun să continue festivalul, devreme ce au anunţat că se află la prima ediţie.ProgramVineri, 8 mai, la Galaţi se vor afla Maria Răducanu Trio şi Garbis Dedeian Quartet, sâmbătă ...

Bacalaureat în 15 centre de examinare

Marți, 05 Mai 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Peste 5.000 de candidaţi gălăţeni vor susţine, în luna iunie, examenul de bacalaureat. În funcţie de unitatea de învăţământ unde au studiat, inspectorii şcolari i-au repartizat pe elevii de clasa a XII-a în 15 centre de examinare. Două dintre acestea sunt în municipiul Tecuci (Colegiul Naţional de Agricultură şi Economie şi Grupul Şcolar Industrial), iar restul în Galaţi (la colegiile „V. Alecsandri”, „Al.I. Cuza”, „C. Negri”, „Economic”, precum şi la „ ...

Locurile la liceele gălăţene

Marți, 05 Mai 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a făcut publice, luni, locurile la clasa a IX-a * Broşura admiterii mai întârzie la tipar * Locurile, pe profiluri şi specializări, dar şi ultimele medii de admitere pot fi consultate şi pe site-ul www.viata-libera.ro * Dacă elevii de clasa a VIII-a sunt bulversaţi din cauza protestelor profesorilor, familiile gimnaziştilor scapă de un motiv de îngrijorare. Ca să vină în autorul micilor candidaţi, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Ga ...

Ziua D, de la distracţie

Joi, 30 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
În ciuda vremii ploioase anunţate, sâmbătă, pe 2 Mai, tinerii şi-au propus să se distreze la cote maxime. De Ziua Naţională a Tineretului, Direcţia Judeţeană pentru Tineret (DJT) Galaţi le-a creat sărbătoriţilor cadrul perfect pentru o zi perfectă. Cadouri numeroaseActivităţile au loc în special pe Faleza Superioară, începând cu ora 10,00. Parcă mai mult decât în alţi ani, organizatorii vor oferi numeroase cadouri tuturor participanţilor. Aceştia vor primi dulciuri, ...

Ziua Astronomiei, sărbătorită sâmbătă la Planetarium

Joi, 30 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în MAGAZIN
Sâmbătă, 2 mai, Secţia Planetarium de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi organizează observaţii astronomice de zi şi de noapte pentru a marca Ziua Astronomiei. Activităţile vor avea loc pe terasa de observaţii astronomice a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi în două etape: între orele 9,00  - 19,00  se vor efectua observaţii astronomice solare în lumină vizibilă şi în H-alfa, iar între orele 19,00 şi 24,00  publicul vizitator va avea parte d ...

Avalanşă de înscrieri la pretransferuri

Miercuri, 29 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
În primele zile de înscriere la pretransferuri, inspectorii şcolari au înregistrat un număr record de dosare, de la învăţătorii şi educatorii din mediul rural care vor să prindă un post la o şcoală din urban. Pentru prima dată, în acest an, cadrele didactice din mediul rural se vor putea transfera la şcolile din urban, dacă au obţinut minim 7,00 la examenul de titularizare, iar cei de la gimnaziu au posibilitatea să predea la liceu, dacă au urmat un curs de perfecţionare de ...

1000 de cărţi ajung la tineri şi vârstnici

Miercuri, 29 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
Cele aproape 1.000 de cărţi pe care cititorii mai mici sau mai mari ai Bibliotecii „V.A. Urechia” le-au dăruit instituţiei au ajuns, zilele acestea, la destinatarii campaniilor de donaţie. În încheierea manifestărilor Zilei Bibliotecarilor în România, instituţia a dăruit, la rândul ei, volumele.    Elevii de gimnaziu au adus în jur de 400 de volume, pe care au lăsat câte o dedicaţie pentru prietenii necunoscuţi. Volumele strânse în campania „Pot dărui şi eu o carte ...

Târgul „Cariera” 2009, pentru elevii din clasa a VII-a

Marți, 28 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Organizat, de nouă ani consecutiv pentru elevii gălăţeni de clasa a VIII-a, Târgul „Cariera” s-a deschis, ieri, 27 aprilie, în holul Universităţii „Dunărea de Jos”, ceva mai târziu decât erau obişnuite şcolile. Gimnaziştii nu s-au înghesuit însă la deschidere, probabil şi din cauză că tezele unice, a căror notă contează la admitere, se apropie cu paşi repezi. Până joi inclusiv au timp să descopere o ofertă imbatabilă: locuri la licee pentru aproape toţi abso ...
Pagina 170 din 189

Accident rutier pe DN 22B, din cauza nerespectării distanţei regulamentare între autoturisme

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au intervenit, luni, 31 august 2026, la un eveniment ...

Poza zilei. Cât au costat noile jardiniere din Centrul Galaţiului

N-au fost tocmai ieftine! Ba chiar putem spune că, dintre toate ghivecele şi jardinierele stradale p ...

Gălățenii care rămân fără curent în perioada următoare

Gălățenii din mai multe localități ale județului vor rămâne temporar fără energie electrică în perio ...

UPDATE. Când se întoarce Transurb din „vacanţă”

După cum am anticipat, Transurb revine la programul obişnuit de transport începând de marţi. „Socie ...

Modernizarea semnalizării feroviare din Regionalele Iași și Galați poate începe

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a anunțat un pas important pentru proiectul de modernizar ...

Toamna începe cu instabilitate atmosferică

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă pentru 1 septembrie, între orele ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Vreme călduroasă şi instabilitate atmosferică până duminică seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare valabilă până pe 30 august, ora 21. Sunt ...

Poza zilei. Noile semafoare de pe strada Stadionului, în probe

Galben intermitent, aşa arătau, în dimineaţa de vineri, 28 august, semafoarele nou-instalate pe stra ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

România e în criză energetică, dar capacități noi de producție și stocare sunt blocate. BNS cere convocarea de urgență a conducerii ANRE

Blocul Național Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace, de urgență, conducerea Autorități ...

Cât timp mai poate fi lăsat Liberty Galați să se stingă?

O uzină nu se pierde numai atunci când este închisă oficial. Se pierde și atunci când este lăsată pr ...

ANALIZĂ. August s-a transformat în luna deprecierii pentru leu

Leul s-a aflat sub presiune, consecință a semnelor de întrebare care planează asupra deciziei din oc ...

Doar cinci firme din Galați anunță oficial că au locuri de muncă vacante

98 de locuri de muncă vacante erau înregistrate vineri, 28 august, în evidența Agenției Județene pen ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Oțelul a revenit de două ori și a plecat cu un punct de la Voluntari. Bordun, decisiv după intrarea pe teren

Oțelul Galați a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în deplasare cu FC Voluntari, în ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Tenismene gălățene, la un turneu internațional în Iași

TENIS. Un turneu internațional de tenis are loc în aceste zile la Iași. Meciurile sunt rezervate jun ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

De ce se aud aeronave militare deasupra Galațiului

Zgomotele elicopterelor militare și vederea aeronavelor pe cer le pot provoca emoții gălățenilor în ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Gălăţeni înarmaţi, depistaţi de poliţişti în toiul nopţii trecute

În cursul nopții de 27 spre 28 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depist ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Mitul ascuns despre jocurile video ca hobby solitar

Stereotipul gamerului izolat este deja unul cunoscut, însă nu surprinde felul în care se desfășoară ...

Grătare de grădină: cum alegi modelul potrivit

Un grătar bine ales poate transforma o terasă, o pensiune sau o zonă de evenimente într-un spațiu de ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...