Alexandra - în mormânt, autoritățile - sub hârtii

Vineri, 16 Februarie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
„Unde dă mama, crește!”; „Bătaia e ruptă din rai”; „Pe copil să-l pupi doar în somn, ca să nu și-o ia în cap!”... le știți? Alături de supremul „Eu te-am făcut, eu te omor!” fac parte din „vorbele de duh” ale copilăriei tradiționale românești. Cel puțin pentru cei care au copilărit în perioada anilor ’70 - ’80 - ’90 sună destul de familiar, nu-i așa? Și oarecum firesc, dacă ne gândim la concepțiile bine înrădăcinate în unele familii. În ca ...

Tesla a suspendat producția la uzina din Germania

Luni, 29 Ianuarie 2024 16:27 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Compania Tesla a oprit în mare măsură producţia la uzina sa din apropiere de Berlin, din cauza perturbărilor în lanţurile de aprovizionare, provocate de atacurile din Marea Roşie, a confirmat luni producătorul american de vehicule electrice, transmite DPA. "Din cauza lipsei de componente, suntem forţaţi să suspendăm producţia de vehicule la fabrica din Berlin, landul Brandenburg, în perioada 29 ianuarie - 11 februarie, cu excepţia unor subzone", a anunţat compania într-un comun ...

Dezinformarea, noua "armă hibridă"

Vineri, 26 Ianuarie 2024 16:48 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministerul de Externe german a detectat o campanie sistematică de dezinformare dusă de Rusia prin intermediul platformei X (ex-Twitter), cu scopul de a discredita ajutorul acordat de Germania Ucrainei şi de a influenţa alegerile europene şi regionale din estul ţării în acest an, potrivit Der Spiegel. Ca exemplu este dat un mesaj fals atribuit ministrului de Externe Annalena Baerbock, în care aceasta ar prezice că războiul din Ucraina se va încheia în trei luni. Reacţiile la respect ...
SUA, Belgia, Germania, Franţa, Polonia, China şi Slovacia sunt statele în care Galaţiul a fost reprezentat, în cursul anului 2023, la diferite evenimente şi reuniuni internaţionale, de primarul Ionuţ Pucheanu sau de viceprimarii Sorin Enache şi Lucian Andrei. Aşa cum o spunem de fiecare dată, este important ca oraşul nostru să scoată capul în lume, iar autorităţile să înveţe din experienţa şi bunele practici ale altora, dar să şi aplice aceste soluţii în Galaţi. Ca la ...
Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care câştigă teren în sondajele de opinie, are în vedere organizarea unui referendum privind ieşirea Germaniei din Uniunea Europeană, dacă va ajunge la putere, a declarat coliderul său, Alice Weidel, într-un interviu publicat luni, relatează AFP. "Dacă nu este posibilă o reformă, dacă nu reuşim să reconstruim suveranitatea statelor membre ale UE, ar trebui să lăsăm poporul să decidă, aşa cum a făcut Marea Bri ...
Ministrul de Interne german Nancy Faeser a susţinut că măsurile planificate pentru deportarea mai rapidă a solicitanţilor de azil respinşi sunt necesare pentru a menţine acceptarea socială a protecţiei refugiaţilor şi pentru o integrare reuşită, informează DPA. ''Cu pachetul nostru legislativ, garantăm că oamenii fără dreptul de a sta aici trebuie să părăsească ţara noastră mai rapid'', a declarat politiciana social-democrată, pentru cotidianul Rheinische Post. O serie d ...

Germania, copleșită de cererile de azil

Marți, 09 Ianuarie 2024 16:41 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cererile de azil în Germania au crescut cu mai mult de jumătate în 2023, transmite AFP. Potrivit cifrelor oficiale, în 2023 au fost înregistrate 329.120 de noi cereri de azil, cu 51 la sută mai mult decât anul precedent. În toamna anului trecut, guvernul german şi-a consolidat controalele la frontieră şi a anunţat o serie de măsuri menite să facă ţara mai puţin atractivă pentru solicitanţii de azil. Solicitările au scăzut cu aproape 35 la sută în decembrie faţă de luna p ...

A murit legendarul fotbalist german Franz Beckenbauer

Luni, 08 Ianuarie 2024 18:52 | Publicat în SPORT
Franz Beckenbauer, legendă a fotbalului german, a murit duminică, la vârstă de 78 de ani, după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate o perioadă îndelungată. Fostul fotbalist, care nu mai apăruse în public multă vreme, avea 78 de ani. "Cu profundă tristețe vă informăm că Franz Beckenbauer s-a stins din viață în liniște ieri, duminică, înconjurat de familia sa", a transmis familia celui cunoscut drept "Der Kaiser" ("Împăratul"). Franz Beckenbauer este unanim consider ...
Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a fost blocat pe un feribot în orașul Schluettsiel de către fermieri furioși pe planurile guvernului de a reduce scutirile fiscale pentru agricultură, informează Mediafax. Aproximativ 30 de protestatari l-au împiedicat joi pe Habeck să coboare de pe vas, în timp ce acesta se întorcea dintr-o vacanță pe insula Hallig Hooge din Marea Nordului, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliției. După ce negocierile nu au reușit s ...

Membri Hamas, arestați pentru plănuirea unor atentate

Vineri, 15 Decembrie 2023 16:18 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Procurorii au arestat joi patru presupuşi membri ai Hamas, trei la Berlin şi unul la Rotterdam, sub suspiciunea că ar fi membri ai unei organizaţii teroriste străine, relatează dpa şi AFP. Dosarul se referă la arme care erau ascunse în pregătirea unor posibile atacuri asupra unor instituţii evreieşti în Europa, au precizat procurorii germani. Arestările au fost efectuate în cooperare cu autorităţile olandeze. Suspecţii ar avea "legături strânse cu liderii aripii militare a or ...
Pagina 18 din 20

Accident mortal între Hanu Conachi și Lungoci. Un biciclist și-a pierdut viața

Un biciclist de 77 de ani a murit, în această dimineață, după ce a fost lovit de o mașină, pe drumul ...

Prins pe moped fără permis, pe o stradă din Galați

Un tânăr de 24 de ani din Galați s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp c ...

Operatorii de jocuri de noroc, aşteptaţi cu dosarele şi banii la Primăria Galaţi

După cum au decis aleşii locali, pentru desfășurarea activităților de jocuri de noroc, pe raza munic ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...

O sută de jandarmi vor fi alături de gălățeni în acest weekend

Aproximativ o sută de jandarmi gălăţeni se vor afla, și în acest weekend, la datorie, pentru a se as ...

Tenis. Zile de neuitat la Bursaspor pentru un grup de sportive de la Clubul Dacia

Un grup de sportive de la Clubul Dacia, însoțite de antrenorul Mircea Basarab și părinți, au petrecu ...

Detectoare de fum gratuite montate de pompierii gălățeni în 500 de case din județ

Detectoarele de fum și monoxid de carbon reprezintă un mijloc simplu, dar extrem de important de pro ...

Arşiţa se intensifică, dar Galaţiul rămâne sub Cod galben de caniculă

Deşi valul de căldură se intensifică, ne putem considera norocoşi că rămânem încă o zi sub Cod galbe ...

Galaţiul, reprezentat la un eveniment de anvergură în China. Cine şi de ce merge la „fraţii” din Wuhan

Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, Primăria municipiului Galaţi tocmai a cumpărat t ...

Oțelul Galați, „partea leului” de la bugetul local. Bani pentru cluburile sportive de seniori

Din cele 5 milioane de lei alocate de la bugetul local pentru finanţarea cluburilor sportive de seni ...

Pozele zilei. Parcării din Micro 21 i se apropie… „sorocul”

Dacă nu intervin surprize sau prelungiri, în această toamnă ar trebui să fie gata construcţia parcăr ...

Galaţiul nu face economie la iluminat. Licitaţie pentru luminiţe de sărbători

În timp ce unele administraţii locale au luat decizia de a reduce intensitatea iluminatului public, ...

Fraudă transfrontalieră cu mașini second-hand, cu implicații și la Galați

În urma unor verificări complexe în mai multe județe ale țării (Alba, Argeș, Galați, Neamț și Sibiu) ...

ANALIZĂ. Euro se apropie de 5,25 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată de majorarea cererii de dolari, care ...

Cota Dunării la Galați, la minimul ultimilor 30 de ani. Cât este diferența față de nivelul mării

Cota Dunării la Galați, conform datelor publicate pe site-ul Administrației Fluviale a Dunării de Jo ...

Rabla Auto 2026. O nouă tranșă de finanțări pentru mașini noi, aprobată de AFM

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat încă 3.661 de ecotichete pentru persoanele fizic ...

Din sportul gălățean. Gălățeni la „Europenele” de badminton

BADMINTON. În această perioadă (18-27 august), orașul ungar Tatabanya găzduiește o importantă compet ...

Lipsa banilor și folosirea tinerilor, invocate după Concordia – Oțelul 5-1

Oțelul a părăsit Cupa României după eșecul categoric, scor 1-5, suferit pe terenul Concordiei Chiajn ...

Un nou început pentru CSM Arcada

După încheierea unui ciclu de opt campionate, CSM Arcada se află în fața unui nou început de drum. A ...

Trei echipe gălățene, în aceeași serie din Liga a III-a

Fotbalul gălățean va avea trei reprezentante în aceeași serie a Ligii a III-a în noul sezon. Unirea ...

Bacalaureatul de toamnă. Care sunt cele mai mari trei medii pe judeţ

Nu mai puţin de 8,38 este cea mai mare medie obţinută în judeţul Galaţi la sesiunea de toamnă a exam ...

Începe selecția directorilor de școli. 190 de posturi vacante în județul Galați

După ce aspiranții pentru un post de profesor titular sau suplinitor au trecut prin emoțiile examenu ...

32 de localități gălățene, incluse în programul „Start în educație”, dedicat educației timpurii

În perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, 32 de comunități vulnerabile din județul Galați sunt i ...

Gălățeanul Rareș-Andrei Neculau, medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Informatică

Un gălățean scrie istorie pentru România la una dintre cele mai importante competiții internaționale ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

ISU Galați: Mesajele RO-Alert, menite să salveze vieți

Mesajele Ro-Alert sunt menite să salveze vieți și să reducă tragediile care s-ar produce în urma uno ...

Pește vândut „la sacoșă”, pe Calea Prutului. O femeie s-a ales cu dosar penal

O femeie de 29 de ani, din Republica Moldova, este cercetată penal după ce a fost prinsă, pe Calea P ...

Gunoiul din fața porții, motiv de amendă la Șendreni. Avertismentul Primăriei

Primăria Șendreni le atrage atenția locuitorilor comunei să nu mai scoată deșeurile înainte de ziua ...

Accidentele din Galați cu vehicule pe două roți, tot mai multe. Poliția intensifică acțiunile

În luna august, când bicicletele, trotinetele, mopedele și motocicletele sunt tot mai prezente pe st ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

„Culorile verii”, în acorduri de pian. Vernisaj la Muzeul Spiritualităţii Creştine

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos anunţă o nouă expoziţie t ...

S-a stins din viaţă actriţa Corina Căpățână. A jucat 15 ani pe scena Dramaticului gălăţean

A încetat din viaţă actrița Corina Căpățână, care a jucat pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” ...

Poza zilei: „Jos schelele! Sus cortina!”

Recunoaştem cinstit, acesta a fost primul nostru gând la vederea constructorilor care demontau schel ...

Folk la Dunăre, ediţia a XII-a: seri de poveste şi de nostalgii la Grădina de Vară „Leonard”

Cu puţin noroc - dacă vă grăbiţi! - mai puteţi găsi abonamente la Festivalul Folk la Dunăre, evenime ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

În arest preventiv, după ce ar fi încercat să omoare patru oameni cu un cuțit

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încercat să omoare patru persoan ...

Bărbatul acuzat că a încercat să-și omoare soția cu mașina, arestat preventiv pentru 30 de zile

Bărbatul de 42 de ani, care și-ar fi lovit intenționat soția cu mașina pe o trecere de pietoni de pe ...

Trei gălățeni s-au ales cu dosare penale după ce au condus fără permis

Trei gălățeni au ajuns în vizorul polițiștilor, într-o singură zi, pe 17 august, după ce au fost pri ...

Scandal într-o parcare din Galați. Un bărbat a refuzat atât etilotestul, cât și recoltarea probelor de sânge

Un șofer de 40 de ani, din Brăila, este cercetat penal după ce a fost găsit la volan, într-o parcare ...

O seară de stand-up cu TEO, pe terasa Shopping City Galați

Gălățenii care vor o seară de vară cu stand-up sunt așteptați, pe 20 august, pe terasa Shopping City ...

6.000 de spectatori, la concertul „Madrigal la Răsărit”

6.000 de spectatori din toate colțurile țării au participat, sâmbătă dis-de-dimineață, la concertul ...

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată vineri, 14 august, la Complexul Muzeal ...

Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică. Care este diferența și când se spune „La mulți ani”

Astăzi, 15 august, este Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul c ...

Ce diferențiază un brand profesionist de unul care improvizează

Un brand profesionist nu este definit doar de un logo bine realizat sau de un website modern. Difere ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...

Când înălțimea devine o problemă de rezolvat, nu de evitat

Există un moment în care orice proprietar realizează că fără un echipament potrivit, lucrările simpl ...

Tradiție și funcționalitate: Ce face ca un ceas japonez să fie o alegere inspirată?

În cultura japoneză a obiectelor bine proiectate, timpul nu este tratat doar ca măsură, ci ca discip ...