Gest inconștient care ar fi putut costa vieți Un incendiu violent care a avut loc în seara zilei de vineri, 3 mai, a pus pe jar comunitatea din Odaia Manolache, dar și forțele de intervenție care au luptat toată noaptea cu focul care amenința să fie scăpat de sub control. Circa un hectar de teren acoperit cu vegetație uscată și gunoi a ars ca o torță în urma a ceea ce pompierii au stabilit ca fiind acțiunea intenționată a cuiva care a folosit focul în spații deschise. Ince ...
Un incendiu de vegetație uscată, izbucnit la groapa de gunoi din satul Odaia Manolachi, comuna Vânători, a necesitat intervenţia pompierilor gălăţeni. Potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, evenimentul a fost anunţat în cursul nopţii trecute, la ora  21,50. La locul solicitării au fost direcționate de urgență două autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Galați. În urma incen ...
A fost o noapte de foc în comuna Tulucești, unde un incendiu violent izbucnit puțin după miezul nopții de marți spre miercuri la punctul de lucru al unei societăți comerciale a mobilizat mai multe echipaje de intervenție. Un bar și o spălătorie au fost amenințate de flăcările violente, cel mai afectat fiind localul. Trei autospeciale de la ISU Galați au ajuns la fața locului, pompierii nereușind să mai salveze nimic din b ...

Vegetație mistuită de flăcări lângă Galaţi

Joi, 11 Aprilie 2024 17:20 | Publicat în Regional
Focul în spații deschise lăsat nesupravegheat a fost, din nou, cauza producerii unui incendiu de vegetație, care a izbucnit joi, 11 aprilie. În jurul orei 13.15, pompierii militari au fost anunțați, prin apel unic la 112, despre un incendiu izbucnit în apropierea municipiului Galați. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de la Detașamentul de Pompieri Galați, care au reușit să localizeze și să stingă focul. Incendiul a distrus aproximativ 7.000 de metri pătrați de v ...

Sute de oi, arse de vii într-un saivan din Constanța

Duminică, 07 Aprilie 2024 15:56 | Publicat în Regional
Două sute de oi şi zece porci, precum şi tone de cereale şi baloţi de paie au ars într-un incendiu iscat în noaptea de sâmbătă spre duminică la un adăpost de animale din localitatea Ostrov, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea". Conform sursei citate, au fost trimise la faţa locului trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi voluntari de la Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Ostrov. "Noaptea tre ...
Un incendiu extrem de violent a mistuit marți seară cel puțin zece hectare de pădure la Frumușița. Pompierii au fost alertați de focul care se extindea cu viteză în zona Lunca Prutului, în jurul orei 20,00. ISU Galați a trimis la fața locului, inițial, patru autospeciale de stingere care s-au alăturat echipajului de pompieri voluntari de la Frumușița, dar din cauză că focul cuprinsese o zonă extinsă, dar greu accesibilă, militarii nu au reușit decât să localizeze incendi ...

A luat foc o hală de pe Calea Prutului (VIDEO)

Marți, 02 Aprilie 2024 18:10 | Publicat în EVENIMENT
Un eveniment care a implicat mobilizarea mai multor mijloace de intervenție a avut loc marți după-amiază, pe Calea Prutului, la sediul unui operator economic. Un foc izbucnit în partea superioară a construcției și care risca să se extindă din cauza vântului puternic a determinat trimiterea la fața locului a trei autospeciale de stingere, a autoscării de intervenție la înălțime și o ambulanță SMURD. Asta pentru că flăc ...

Incendiu de stuf şi vegetaţie uscată, în comuna Şendreni

Sâmbătă, 30 Martie 2024 20:45 | Publicat în Regional
Militarii din cadrul Detaşamentului de pompieri Galați au fost solicitaţi, în cursul zilei de sâmbătă, 30 martie, să intervină pentru stingerea unui incendiu de stuf şi vegetaţie uscată, în satul Movileni, comuna Şendreni. În incendiu au ars aproximativ două hectare de stuf şi vegetaţie uscată. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost focul aprins în spaţii deschise. Pe fondul creşterii semnificative a numărului incendiilor de vegetație uscată produs ...

O casă a fost incendiată în miezul zilei

Duminică, 24 Martie 2024 16:02 | Publicat în EVENIMENT
O intervenție la care au participat mai multe echipaje de pompieri a salvat de la prăpăd câteva gospodării din localitatea Cuza-Vodă, învecinate cu o casă în care de ani de zile nu mai locuiește nimeni. În ciuda faptului că este abandonat, imobilul a fost atractiv pentru o persoană care, sâmbătă după-amiază, a pătruns în incintă și a aprins focul într-una dintre camere. Flăcările s-au răspândit suficient de rapid cât să îl sperie pe intrusul care a fugit, lăsându- ...

O mașină a ars ca o torță la Parcul CFR

Marți, 19 Martie 2024 18:27 | Publicat în EVENIMENT
Momente de panică pentru trecători, dar mai ales pentru șoferul unei mașini parcate la intrarea în Parcul Carol (fost CFR). Autoturismul, marca Opel, a fost cuprins de flăcări violente în această după-amiază, focul neputând fi stins de martorii care au sunat la 112. Pompierii militari au intervenit de urgență, alături de o ambulanță SMURD, reușind să lichideze incendiul. Din fericire, în apropiere nu mai erau alte mașini și nicio persoană nu a fost rănită. Primele ver ...
Pagina 20 din 26

Un minor de 15 ani a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina în stâlp

Un adolescent de doar 15 ani s-a urcat la volan și a ajuns cu mașina într-un stâlp, în zona Hotelulu ...

Dezinsecţie aeriană şi la sol, în municipiul Galaţi

Primăria municipiului Galați anunţă că, joi, 6 august 2026, începând cu ora 06.00, se va desfășura o ...

Cine este noul director al Clubului Sportiv Municipal Galaţi

Cu 78 de puncte la proba scrisă şi 80 la interviu, Dragoș George Axente a fost declarat admis la con ...

Cartel ALFA cere ca DNA și DIICOT să verifice modul în care s-au închis centralele pe bază de cărbune

Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel ALFA semnalează, printr-un comunicat de presă, că, în ...

Investiție de 17,3 milioane de lei | Pregătiri pentru turnarea structurii de bază a noului pavilion de la Spitalul de Boli Infecțioase

Pe șantierul noului pavilion medical al Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva” din ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

Cea mai lungă faleză de pe cursul Dunării va fi spectaculoasă

Promenadă modernă, piste pentru biciclete și alergare, puncte de belvedere, lift panoramic, pasarelă ...

Mănăstirea din Toflea susţine sute de familii defavorizate. Hrană, îmbrăcăminte și medicamente oferite săptămânal

De doi ani, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Tof ...

Competiţii naţionale de gimnastică, în Sala Sporturilor. Proiectul „Nadia 10” ajunge şi în Galaţi

Galaţiul a fost selectat între cele zece oraşe din ţară în care Federaţia Română de Gimnastică şi Co ...

Stradă blocată pentru câteva ore, în Centrul Galaţiului

Circulația autovehiculelor pe strada Alexandru Ioan Cuza, tronsonul cuprins între Muzeul ”Casa Cuza ...

Cu ce „scor” s-au votat finanţările nerambursabile pentru cluburi sportive

Câte 32 de voturi „pentru” şi o abţinere, acesta a fost, de patru ori la rând, „scorul” cu care au f ...

Restricţii de trafic şi trasee deviate şi în acest weekend

Vă reamintim că strada Domnească va fi pietonală şi în acest final de săptămână, însă doar pe tronso ...

Fabricant de ambalaje metalice ușoare, amendat și cu activitatea suspendată de către Garda de Mediu Galați

Un operator economic din comuna Munteni, județul Galați, din domeniul fabricării ambalajelor metalic ...

ANALIZĂ. Leul a început august cu o apreciere modestă

La sfârșitul săptămânii trecute, Fitch a menținut ratingul României la categoria BBB- cu perspectivă ...

Mamele pot ieși mai devreme la pensie. Cu cât se reduce vârsta, în funcție de numărul copiilor

Femeile care au crescut copii pot beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare, dacă înd ...

UMB a adus o macara-gigant de 700 de tone pentru podul peste Siret de pe Drumul Expres Brăila – Galați

O macara de mare capacitate (700 de tone) a fost adusă de constructorul UMB, controlat de omul de af ...

Oțelul intră în elita fotbalului juvenil. Debutul este programat pe teren propriu

Oțelul Galați va evolua în noul sezon la cel mai înalt nivel al competițiilor naționale de juniori. ...

Maratonul fotbalului la Campionatul European Universitar

24 iulie - 2 august a fost perioada de desfășurare a Campionatului Mondial Universitar de fotbal, co ...

Schimbare de program pentru Oțelul. Când se joacă partida de la Ploiești

Programul meciului dintre Petrolul Ploiești și Oțelul Galați, din etapa a IV-a a Superligii, a fost ...

Atacantul de la care gălățenii așteaptă golurile. Când ar putea debuta la Oțelul

Cel mai așteptat transfer al verii la Oțelul a fost prezentat oficial. Zé Turbo, atacant cu un CV im ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Preşedintele României, Nicuşor Dan, deplânge moartea unui matematician gălăţean – profesorul universitar Florian Luca

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a publicat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, un mesaj em ...

Programul de stagii „Cartea albastră”, deschis și absolvenților de școli profesionale

Comisia Europeană a adoptat un nou set de reguli pentru programul de stagii „Cartea albastră”, care ...

Cât valorează o diplomă

Tânărul cu diplomă care livrează mâncare sau conduce pe Uber a devenit o figură atât de obișnuită în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Când copilăria urcă pe munte. Povestea taberelor „Inimă de Copil”

Ca în fiecare an, și în această vară, Fundația ”Inimă de Copil” a organizat trei serii de tabără în ...

Mai puțină birocrație și acces mai ușor la servicii medicale. Ce schimbări pregătește CNAS

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat în transparență decizională proiecte de ac ...

Când şi unde poposeşte Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam

Procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam este deja o tradiţ ...

Începe postul Adormirii Maicii Domnului

Mâine, 31 iulie, începe postul Adormirii Maicii Domnului (Uspenia, în slavă), o perioadă frumoasă și ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a ...

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pens ...

30 de ani de închisoare pentru criminalul care a ucis o gălățeancă pentru banii de înmormântare

Tânărul care a ucis cu o secure o femeie de 80 de ani din Băleni, după care i-a furat banii puși deo ...

UPDATE: Gălățeanul care și-a împușcat rivalul după un scandal la bar a fost arestat preventiv

UPDATE: Tânărul de 22 de ani care a împușcat un bărbat cu o armă cu aer comprimat a fost arestat pre ...

Scurtmetraje româneşti premiate, la Teatru pe Ţeavă

O seară dedicată cinematografiei românești contemporane va fi găzduită vineri, 7 august, începând cu ...

Peste 130 de copii cu dizabilități din Galați vor beneficia de terapii și servicii de recuperare printr-un nou proiect

Un nou proiect destinat copiilor cu dizabilități din județul Galați își propune să aducă mai aproape ...

George Nica, fotograful care vrea să lase Galațiului o moștenire în imagini

De mai bine de 20 de ani, Galațiul este privit prin obiectivul lui George Nica. Străzi, clădiri, oam ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...