
Cristinel Luca
Israelul, acuzat de uciderea directorului programului nuclear iranian
Luni, 30 Noiembrie 2020 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un oficial iranian de rang înalt a acuzat, luni, că Israelul a utilizat arme dirijate prin satelit pentru asasinarea lui Mohsen Fakhrizadeh, considerat directorul programului nuclear iranian. "O armă găsită la faţa locului are specificaţii ale industriei militare israeliene. A fost o operaţiune foarte complicată, efectuată prin folosirea unor dispozitive electronice. Nu a fost prezent niciun agent la faţa locului", a declarat Ali Shamkhani, secretar al Consiliului Suprem pentru Sigura ...
Cascada Niagara, iluminată în culorile drapelului românesc
Luni, 30 Noiembrie 2020 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cascada Niagara va fi iluminată în culorile drapelului românesc, pe 1 Decembrie, în onoarea Zilei Naţionale a României, în urma demersurilor făcute de Ambasada României la Ottawa. Și reprezentanții emisiunii TV "Noi Românii", difuzată în Canada, a susținut demersul, informează accentmontreal.com. Tricolorul va fi proiectat pe apele cascadei marţi, între orele locale 21:45 şi 22:00, iar momentul poate fi urmărit online pe www.cliftonhill.com. În februarie 2017, în timpul mas ...
Maia Sandu cere retragerea trupelor rusești din Transnistria
Luni, 30 Noiembrie 2020 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut retragerea trupelor rusești din Transnistria și înlocuirea lor cu observatori OSCE. Kremlinul a replicat la declarațiile făcute de Maia Sandu și transmite că „o schimbare a status quo-ului în Transnistria ar putea duce la o destabilizare”, scrie siteul kommersant.ru.
O schimbare a status quo-ului în Transnistria ar putea duce la o destabilizare semnificativă a situației din regiune, a declarat purtătorul de cuvânt al ...
Război civil în Etiopia
Duminică, 29 Noiembrie 2020 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Prim-ministrul Etiopiei, Abiy Ahmed, a anunțat că forțele militare etiopiene au intrat în Mekelle, capitala regiunii separatiste Tigray, din nordul țării, și că guvernul are din nou controlul, după mai multe săptămâni în care rebelii și forțele guvernamentale au dus lupte în cadrul unui conflict militar care s-a răspândit și în Eritreea vecină, relatează BBC. Abiy Ahmed a spus că armata a intrat în oraș „în ultima etapă” a conflictului cu Frontul Eliberării Poporo ...
China încearcă să rescrie istoria coronavirusului
Duminică, 29 Noiembrie 2020 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
La aproape un an după ce medicii au identificat primele cazuri de coronavirus în oraşul Wuhan, China pare să intensifice o campanie ce pune sub semnul întrebării originea pandemiei de COVID-19.
Presa de stat din China a raportat intens despre coronavirusul descoperit pe ambalajele importurilor de alimente congelate, care nu a fost considerat un vector semnificativ de infecţie în alte părţi, şi cercetarea posibilelor cazuri de boală descoperite în afara graniţelor Chinei înainte d ...
ANAF primește cererile pentru eșalonarea la plată simplificată
Miercuri, 02 Decembrie 2020 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Contribuabilii gălățeni pot depune, până cel târziu pe 15 decembrie, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, cererile pentru accesarea eșalonarii la plată simplificate. Procedura poate fi accesată atât de persoanele juridice, cât și fizice, pe o perioadă de cel mult 12 luni, pentru obligațiile fiscale principale și accesorii datorate după data declarării stării de urgență. Eșalonarea la plată nu se acordă pentru sume de până la 500 de lei, în cazul perso ...
Ape învolburate pe piața mondială a construcțiilor navale
Luni, 30 Noiembrie 2020 00:02 | Publicat în ECONOMIE
Șantierele navale europene au fost afectate mult mai puternic de pandemia de Covid-19, decât cele din China și Coreea de Sud. Însă coronavirusul nu poartă întreaga răspundere a acestui declin, reiese dintr-un studiu realizat de reputatul specialist gălățean Jean Popovici, fostul director executiv al Bureau Veritas.
Dificultățile cu care se confruntă unul dintre șantierele importante ale Europei, Damen Galați, care a și demarat procedurile de reduceri de personal, nu sunt singul ...
Valabilitatea voucherelor de vacanță, prelungită
Luni, 30 Noiembrie 2020 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Guvernul a adoptat un act normativ care prevede prelungirea valabilității voucherelor de vacanță emise în 2019 și în 2020 până la 31 decembrie 2021. „Voucherele de vacanță acordate în această perioadă, care nu au putut fi utilizate ca urmare a restricțiilor sanitare, vor putea fi utilizate până la sfârșitul anului viitor, mai ales în contextul în care așteptările sunt ca în primul trimestru al anului viitor efectele acestei pandemii să înceteze”, a anunțat Ionel Da ...
Tancrad, în competiție pentru autostrada Sibiu-Pitești
Luni, 30 Noiembrie 2020 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Ministerul Transporturilor a anunțat că, până la termenul limită, au fost depuse 15 oferte pentru contractul care prevede proiectarea și execuția lucrărilor pe secțiunea 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii Sibiu-Pitești, contract cu o valoare estimată de 5,3 miliarde de lei, fără TVA, echivalentul a peste un miliard de euro. Cei mai mulți ofertanți sunt din China și Turcia și printre ei se regăsește și firma gălățeană Tancrad, în asociere cu Astaldi. Traseul secțiuni ...
Permisele, livrate tot prin poștă
Sâmbătă, 28 Noiembrie 2020 09:00 | Publicat în AUTO
CN Poșta Română a câștigat un contract de peste 27 milioane de lei cu R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) în baza căruia va livra, la domiciliul titularilor, permisele de conducere și certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor, în următorii doi ani. Compania va livra aproximativ 4.800.000 trimiteri pe toată durata contractului (câte 2,4 milioane de trimiteri pe an).
La licitația din acest an, al cărei criteriu de atribuire a fost cel mai ...