Cristinel Luca

Cristinel Luca

Patru ofertanţi pentru luminile Galaţiului

Miercuri, 06 Februarie 2019 00:01 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Trei asocieri de firme şi o a patra companie, de sine stătătoare, au depus oferte la licitaţia organizată de Primăria Galaţi pentru delegarea serviciului de iluminat public al municipiului, contract care cuprinde şi realizarea iluminatului ornamental festiv de sărbători. Contractul va fi încheiat pe patru ani, cu posibilitate de prelungire pentru încă doi ani, caz în care valoarea maximă estimată a sa se va ridica la 40.381.704 lei, aproximativ 8,5 milioane de euro. Primăria Ga ...

Titluri de stat destinate exclusiv populației

Marți, 05 Februarie 2019 12:00 | Publicat în ECONOMIE
Ministerul Finanțelor Publice a lansat, ieri, trei noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației, cu scadenţe la 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4 la sută, 4,5 la sută, respectiv 5 la sută. Veniturile aferente sunt neimpozabile şi a fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Titlurile de stat pot fi cumpărate, până pe 22 februarie, de la unitățile Trezoreriei Statului şi din reţeaua Poștei Român ...

Viaţa la bloc, cu victime colaterale

Luni, 04 Februarie 2019 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Boala vechiului sistem centralizat de termoficare al Galaţiului, în care căldura o primesc toţi locatarii unui bloc la comun şi o plătesc (dacă o plătesc!) separat, fiecare când vrea şi când poate, face încă o dată victime. "În Micro 21, la blocul G13 a fost întreruptă furnizarea căldurii, în ciuda faptului că suferă oameni şi copii nevinovaţi. Datornicii s-au debranşat şi nu-i interesează. Vă rog să interveniţi, nepoţii sunt răciţi, iar părinţii lor nu au dato ...

Gigacaloria se facturează tot la preţul vechi

Sâmbătă, 02 Februarie 2019 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deşi Consiliul Local Galaţi a aprobat, în şedinţa din 11 decembrie 2018, un tarif nou pentru gigacalorie, sub titulatura "tarif de principiu", în valoare de 395,4852 lei/Gcal, Calorgal facturează energia termică pentru populaţie tot la tariful vechi, cel de 203,57 lei/Gcal inclusiv TVA, stabiliot la 1 ianuarie 2018. Inclusiv căldura furnizată în luna ianuarie este facturată tot la preţul vechi. Explicaţia este simplă: tariful de principiu aprobat de CL a pornit pe filiera birocr ...

Neplata facturilor la căldură, boală fără leac? 12 asociaţii nu au achitat niciun leu la Calorgal

Vineri, 01 Februarie 2019 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
12 asociaţii de proprietari din municipiul Galaţi au reuşit "performanţa" ca, în lunile decembrie şi ianuarie, să nu plătească nici măcar un leu pentru energia termică furnizată de Calorgal, în condiţiile în care două dintre ele au datorii de peste 12.000, respectiv, peste 45.000 de lei. O a treisprezecea asociaţie a achitat, în două luni, probabil cea mai mică sumă încasată vreodată de societatea gălăţeană de termoficare: 2 lei şi 20 de bani! Conform unui document ...

Comunele gălăţene stau cu gunoiul tot în bătătură. Depozitul ecologic de la Roşieşti, blocat de birocraţie

Vineri, 01 Februarie 2019 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Depozitul ecologic din localitatea Roşieşti, judeţul Vaslui, a fost blocat toată luna ianuarie, din motive pur birocratice, timp în care gunoiul colectat în aproape 50 de comune din judeţul Galaţi nu a avut unde să fie dus. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Galaţi dau asigurări că situaţia se va debloca astăzi, 1 februarie, totul fiind "o chestiune de ore". Cele aproximativ 50 de comune gălăţene care au semnat contracte cu firma bucureşteană Romprest Energy SRL, operatoru ...

Trimis în judecată pentru că a tăiat ţevile blocului

Joi, 31 Ianuarie 2019 07:00 | Publicat în JURIDIC
În decembrie anul trecut, cu câteva zile înainte de Crăciun, în articolul "A tăiat ţevile şi şi-a lăsat vecinii fără căldură", "Viaţa liberă" prezenta situaţia de la blocul I1 din Ţiglina 1, după ce Mitică Stanciu, locatar la etajul 5, a tăiat ţevile sistemului comun de termoficare care îi treceau prin apartament, pe motiv că el este stăpân în locuinţa lui, proprietate personală. În urma acestui gest, 20 de apartamente, câte două pe fiecare etaj, nu mai puteau pri ...

Împrumuturile pentru pensionari, în noul sediu al CARP

Joi, 31 Ianuarie 2019 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Astăzi, 31 ianuarie, este ultima zi în care operaţiunile care au legătură cu împrumuturile şi ajutoarele financiare primite de pensionari prin Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Galaţi mai pot fi făcute la sediul central, din strada Domnească. Toate aceste operaţiuni (acordarea de împrumuturi, plata ratelor la ghişeu etc.) vor putea fi făcute, din 18 februarie 2019, numai la noul sediu al CARP Galaţi, de la blocul V3, în zona Pieţei Centrale. În perioada 1-15 febru ...

PNL propune înfiinţarea unui al doilea parc industrial

Joi, 31 Ianuarie 2019 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Liberalul gălăţean Paul Găvănescu a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că grupul consilierilor locali PNL a depus, pe 25 ianuarie 2019, o iniţiativă prin care se propune înfiinţarea unui al doilea parc industrial la Galaţi, într-o altă zonă a municipiului. Având în vedere că activitatea Parcului Industrial existent (care nu a produs niciun leu până acum) este blocată, de aproape doi ani, de un litigiu, "am iniţiat acest demers de înfiinţare a Parcului Industri ...

Bilanţul calamităţilor din agricultura Galaţiului

Miercuri, 30 Ianuarie 2019 08:30 | Publicat în ECONOMIE
Agricultura judeţului Galaţi a avut destul de mult de suferit în urma capriciilor meteo ale anului 2018, un an atipic, aşa cum l-a caracterizat directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţene, Valentin Huciu. Reamintim: prima parte a anului trecut a fost caracterizată de cea mai caldă Bobotează din ultimele şase decenii, am avut două episoade de iarnă autentică în luna martie şi, apoi, o secetă prelungită, combinată cu o toamnă cu precipitaţii distribuite inega ...
Pagina 840 din 982