
Cristinel Luca
UPDATE Campanie pentru REFERENDUM în mijloacele de transport Transurb | Deciziile Biroului Electoral Judeţean în ”războiul afişelor”
Duminică, 30 Septembrie 2018 17:00 | Publicat în JURIDIC
UPDATE, duminică, 30 septembrie 2018 | Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Galaţi a avut de soluţionat, duminică, 30 septembrie 2018, patru sesizări în cazuri privind afişele pentru referendumul din 6-7 octombrie.
Primul dintre acestea a fost cazul afişelor pe care Transurb a permis să fie lipite în interiorul mijloacelor sale de transport. „Au fost două sesizări privitoare la acest caz. Le-am admis pe ambele şi am dispus îndepărtarea afişelor din mijloacele de transport în com ...
Râuri de bere şi distracţie în stil bavarez la Galaţi
Vineri, 28 Septembrie 2018 00:01 | Publicat în EVENIMENT
Aseară, „Herr Bürgermeister” („primarul” – n.red.) Ionuţ Pucheanu a dat cep, conform tradiţiei germane, butoiului cu bere al Oktoberfest Galați, ediția a II-a.
Până duminică, 30 septembrie 2018, târziu în noapte, la ora 23,00, vor curge zilnic râuri de bere pe esplanada din faţa Sălii Sporturilor, organizatorii aşteptându-se ca aproximativ 130.000 de gălăţeni să participe. Intrarea este liberă!
Desfăşurat sub umbrela brandului Ciucaş, a cărui „casă” se a ...
O nouă şarjă de interni ai Şcolii de Vară
Joi, 27 Septembrie 2018 09:00 | Publicat în ECONOMIE
65 de studenți au absolvit, ieri, cursurile Școlii de Vară a ArcelorMittal Galați și au prezentat temele de cercetare la care au lucrat, timp de 10 săptămâni, alături de mentorii lor, în Combinat. „Atragerea de tineri specialiști nu are doar semnificația continuității, ci și cea a pregătirii viitorului nostru, care va însemna creștere și digitalizare. Suntem bucuroși să vedem la internii Școlii de Vară competențe care se potrivesc cu cele ale specialiștilor noștri de ...
Salariile din Calorgal, plătite până luni
Joi, 27 Septembrie 2018 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Lichidarea pe luna august pentru angajaţii Calorgal, inclusiv pentru cei 221 de oameni care vor părăsi societatea de la începutul lunii viitoare, va fi achitată „până cel târziu luni”, 1 octombrie, ne-a spus directorul general al societăţii, Marian Alexandru, care a invocat „întârzieri în transferul banilor încasaţi, între trezorerie şi bănci”. „Mai rămâne de achitat luna septembrie, pentru care lichidarea, conform legii, trebuie plătită la jumătatea lunii octomb ...
12 parcuri auto second hand, sigilate
Miercuri, 26 Septembrie 2018 10:30 | Publicat în ECONOMIE
Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF derulează operațiunea, numită "Xenon", de verificare a achizițiilor intracomunitare de autovehicule second-hand. Sunt controlate transporturile de autovehicule la mâna a doua, efectuate atât pe căile rutiere, cât și pe calea ferată, iar inspectorii antifraudă fiscală vor verifica la descărcare toate documentele de proveniență. În ultima perioadă au fost sigilate 12 parcuri auto cu autoturisme și utilaje agricole la mâna ...
Facturi pentru acelaşi consum, de la doi furnizori diferiţi. Au aprins becul o dată, au plătit de două ori!
Miercuri, 26 Septembrie 2018 00:02 | Publicat în SOCIETATE
"Aventura" pe care două gălăţence au trăit-o după ce au hotărât să se porteze la un alt furnizor de energie electrică s-a lăsat cu facturi primite şi de la vechiul, şi de la noul furnizor, pentru acelaşi consum de curent electric, pe care le-au plătit de frică să nu le deconecteze cineva, cu nervi întinşi la maximum, drumuri în zadar pe la instituţiile abilitate şi telefoane la care nu răspundea nimeni. Lucrurile s-au rezolvat după ce s-a implicat ditamai Autoritatea Naţ ...
Controale zilnice în Piaţa Basarabiei
Miercuri, 26 Septembrie 2018 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Directorul general al Administraţiei Pieţelor Agroalimentare Galaţi, Viorica Sandu, spune că instituţia pe care o conduce a introdus controale zilnice în Piaţa Basarabiei, binecunoscuta "piaţă a ruşilor" de pe Calea Prutului. "Am igienizat zona, am pregătit tarabele şi tot ceea ce înseamnă un comerţ civilizat, am pus afişe cu faptul că nu au voie să comercializeze produse de origine animală. De asemenea, în momentul în care ei intră în zona pieţei, semnează un angajament ...
Galaţiul, pe locul al treilea în ţară ca număr de şomeri
Miercuri, 26 Septembrie 2018 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Galaţi, la sfârşitul lunii august, a fost de 7,08 la sută, cu 2,3 pp mai mică decât în luna august a anului trecut, reiese din datele prezentate ieri de directorul executiv al AJOFM Galaţi, Cezar Năstase, în cadrul Comisiei de dialog social. Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM, la sfârşitul lunii august 2018, a fost de 13.731 de persoane. Din acest total, 1.219 au fost şomeri indemnizaţi şi 12.512, ne ...
ING Bank îşi închide toate casieriile
Luni, 24 Septembrie 2018 17:30 | Publicat în ECONOMIE
Din 29 octombrie 2018, toate casieriile ING Bank vor fi închise, anunţă banca într-un mesaj adresat clienţilor săi. ING va deveni astfel prima bancă din România care nu va mai folosi ghișeele clasice pentru încasare sau eliberarea de numerar – proces de digitalizare integrală care a început în luna februarie a acestui an.
Din octombrie, operaţiunile care erau efectuate la ghişeu vor putea fi făcute prin intermediul serviciul ING Home Bank sau de la cele peste 600 de automate d ...
Show culinar şi alte surprize, la Târgul de Toamnă. Vineri, 28 septembrie, începe o nouă ediție
Joi, 27 Septembrie 2018 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Ediţia din acest an a Târgului de Toamnă, sărbătoarea tradiţională organizată anual de Administraţia Pieţelor Agroalimentare Galaţi, se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni, în zilele de 28-30 septembrie, în Piaţa Centrală. „Nu va fi pusă nicio taxă în cele trei zile de târg”, anunţă directorul Viorica Sandu.
După cum a reieşit din conferinţa de presă susţinută de directorul general al Administraţiei Pieţelor, Viorica Sandu, şi de directorul execu ...