
Cristinel Luca
NEGOCIERI SALARIALE la ArcelorMittal. Ce au cerut sindicaliștii
Marți, 23 Ianuarie 2018 22:22 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 23 ianuarie, a avut loc o nouă rundă de negocieri între delegația administrației combinatului ArcelorMittal Galați și cea a Sindicatului Siderurgistul AMG. Singura noutate față de precedentele întâlniri o constituie că administrația a propus o majorare a salariilor brute cu 100 de lei fiecare, față de 50 de lei, cât era până acum. Sindicaliștii au anunțat că refuză și această propunere.În acest context și pentru a încerca deblocarea discuțiilor, negociatorii ...
Locomotivă TRICOLORĂ pentru un tren special
Miercuri, 24 Ianuarie 2018 00:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Cu ocazia sărbătoririi a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, CFR informează că ceferiști, pasageri, membri ai Clubului Pasionaților Feroviari și ai comunității de cicloturiști vor duce mesajul unității românilor din București la Iași cu un tren denumit simbolic Trenul Unirii, remorcat de o locomotivă tricoloră. Acesta va pleca din Gara de Nord din Bucureşti astăzi, 24 ianuarie, la ora 5,48, iar pe parcursul călătoriei vor fi ...
Ce zile de salariu erau odată!
Miercuri, 24 Ianuarie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
După ce unul dintre pilonii economiei Galaţiului, Şantierul Naval Damen, a trecut la mustaţă, în august, pe lângă un conflict de muncă, a venit rândul şi celui de-al doilea, combinatul siderurgic ArcelorMittal, să se confrunte cu tensiuni şi nemulţumiri ale salariaţilor exprimate pe faţă, în cadrul unor proteste spontane.
La Damen se pare că apele s-au liniştit, pentru că ştiţi vorba aia a englezilor: „No news is good news” (nicio veste e o veste bună). În schimb, ...
Traficul feroviar, în condiţii normale de iarnă
Marți, 23 Ianuarie 2018 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Conform unui comunicat remis de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, ieri, la prânz, nu erau probleme în traficul feroviar, trenurile circulau în condiții normale de iarnă pe toate magistralele şi nu erau secții de cale ferată închise și nici întârzieri semnificative. „Pe raza regionalelor București, Craiova, Constanța, Galați și Iași sunt activate comandamentele locale de iarnă, starea infrastructurii este verificată permanent, iar pe segmentele unde situația o impu ...
1.000 de oameni au PROTESTAT în Combinat. Urmează o nouă rundă de NEGOCIERI
Luni, 22 Ianuarie 2018 15:30 | Publicat în EVENIMENT
RETROSPECTIVĂ | Luni, 22 ianuarie 2018, pe platforma Combinatului Siderurgic gălăţean ArcelorMittal a avut loc un nou protest spontan, la numai şase zile după acţiunea similară de marţea trecută. Oamenii sunt nemulţumiţi de oferta salarială a administraţiei în cadrul negocierilor pentru noul contract colectiv de muncă, mult prea mică faţă de solicitările sindicatului Siderurgistul AMG.
Acest nou protest din combinatul gălăţean a început la ora 11,00, în faţa clădirii ...
Încep să vină BANII pentru Start-Up Nation
Vineri, 19 Ianuarie 2018 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (AM POCU) a semnat trei contracte de finanţare, în valoare totală de aproximativ 93,7 milioane euro, în cadrul apelului de proiecte de tip noncompetitiv România Start-Up Nation.
"Prin aceste proiecte, al căror beneficiar este Ministerul pentru Mediul de Afaceri, sprijinim întreprinderile să se dezvolte şi să creeze locuri de muncă în România. Estimăm că, după finalizarea activităţilor, minimum 2.100 de micro ...
LOCURI DE MUNCĂ | Peste 400 de posturi vacante, prin AJOFM
Luni, 15 Ianuarie 2018 00:00 | Publicat în ECONOMIE
415 este numărul locurilor de muncă vacante disponibile, în prima zi a acestei săptămâni, prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi. Cea mai consistentă ofertă îi aparţine unei firme cu profil naval şi cu puncte de lucru în Galaţi, Tulcea şi Brăila, care angajează 50 de curăţitori sablatori, 50 de lăcătuşi confecţii metalice şi navale, 50 de muncitori necalificaţi, la asamblare şi montaj, 50 de polizatori, 50 de sudori CO2 şi 50 de vopsitori in ...
Când se restituie TAXELE AUTO
Duminică, 14 Ianuarie 2018 19:00 | Publicat în ECONOMIE
Proprietarii de maşini care au achitat taxele auto trebuie să ceară în scris organului fiscal competent restituirea sumelor achitate şi a dobânzilor aferente acestora. Cererile trebuie depuse până pe 31 august 2018. Restituirea sumelor se realizează în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2018, pentru taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, şi între 1 septembrie 2018 şi 31 mart ...
Eugen Ciorici, pentru a treia oară director general al Fiscului gălăţean
Duminică, 14 Ianuarie 2018 16:00 | Publicat în EVENIMENT
Începând de la 1 ianuarie 2018, Eugen Ciorici a revenit la cârma Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi. Este pentru a treia oară când Ciorici, vrâncean de origine, ocupă această funcţie şi, de fiecare dată, rocada la vârful DGRFP a fost făcută între el şi directorul executiv al Inspecţiei fiscale, Silviu Pripoaie.
Primul „mandat” de director general al lui Eugen Ciorici la conducerea Regionalei ANAF cu sediul la Galaţi a fost de la înfiinţar ...
Mii de gălăţeni, aşteptaţi la FISC până la sfârşitul lunii
Luni, 15 Ianuarie 2018 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Mii de gălăţeni, dintre cei 210.000 de contribuabili persoane fizice din toată ţara, trebuie să depună la ghişeele ANAF, până la 31 ianuarie, formularul 600, în vederea determinării contribuției de asigurări sociale (CAS) și a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS).
Formularul 600 reprezintă „Declarația privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru ...