Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Barca lui Băsescu

Joi, 26 Iunie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL

Ieri s-au convins şi parlamentarii de ceea ce noi, oamenii de rând, ne-am prins, din păcate, unii, după ce îl aleseseră a doua oară, dar, oricum, ceva mai demult: Traian Băsescu nu mai poate să ne reprezinte nici măcar cu decenţă, d-apoi cu cinste. Nenumăratele scandaluri în care a fost implicat, de la dispariţia flotei, la afacerile cu terenuri agricole, trecând prin atitudinea absolut inacceptabilă la adresa presei şi a jurnaliştilor - eu una nu voi uita niciodată episodul ...
Ieşire SCANDALOASĂ a lui Nicolae Bacalbaşa/ Tania Bogdan: „Sunteţi deplorabil"
Nicolae Bacalbaşa, preşedintele CJ Galaţi, şi-a uitat bunele maniere acasă şi a oripilat asistenţa, miercuri, la şedinţa extraordinară a consilierilor judeţeni, când a avut o reacţie vulgară la adresa unei doamne. Este vorba despre Iuliana Tania Bogdan, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţului, care, în încercarea de a-i semnala preşedintelui CJ o serie de nereguli cu privire la un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi, s-a trezit pusă într-o postură jenantă ...
Nicolae Bacalbaşa şi-a propulsat şoferul în ATOP
Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, a revocat un membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), organism cu rol consultativ ce funcţionează pe lângă CJ, pentru a-l înlocui cu Bogdan Legeanu, nimeni altul decât propriul şofer al şefului CJ! Schimbarea s-a produs miercuri, în cadrul şedinţei extraordinare a aleşilor judeţeni, printr-un proiect de hotărâre promovat de Bacalbaşa şi adoptat cu votul consilierilor PSD, PC, UNPR şi PP-DD. ...

Votul Comisiilor: Cartele PREPAY, doar cu BULETINUL

Miercuri, 25 Iunie 2014 18:00 | Publicat în SOCIETATE

Votul Comisiilor: Cartele PREPAY, doar cu BULETINUL
Deputaţii din Comisia Juridică şi pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor au dat, miercuri, aviz favorabil legii care obligă deţinătorii de cartele prepay să se înregistreze cu datele de identitate în bazele operatorilor de telefonie, a informat România TV.Comisiile Juridică şi de IT au elaborat Raport comun la proiectul de lege privind utilizarea cartelelor prepay, acesta fiind adoptat cu 14 voturi "pentru", patru voturi "împotrivă" şi o abţinere.Votul în plenul Came ...

S-a lansat prima BERE LA BORCAN

Miercuri, 25 Iunie 2014 17:00 | Publicat în MAGAZIN

S-a lansat prima BERE LA BORCAN
Recent a fost lansată prima bere draught la borcan, sub brandul Grolsch. Produsul, The Jar (Borcanul), va putea fi comercializat exclusiv în reţelele de baruri şi restaurante din toată ţara, potrivit economica.net.În luna iunie, firma a lansat şi un multipack în interiorul căruia sunt scrise poveşti aparent absurde, dar care pot fi descifrate alături de prieteni. Mecanismul este simplu: unul dintre participanţi are rolul de povestitor şi cunoaşte rezolvarea publicată pe Experimen ...
VIDEO/ România, ţară europeană: BOTEZ de romi într-un TRAMVAI din Brăila
După ce s-au întors de la o biserică din centrul Brăilei, nişte romi nu au mai avut răbdare şi au hotărât să înceapă petrecerea în mijlocul de transport în comun, relatează infobraila.ro. După ce au botezat o fetiţă, aceştia s-au înţeles cu un acordeonist şi au încins atmosfera... în tramvai. Scena a fost filmată de către un martor al evenimentului, iar în imagini se vede clar cum ceilalţi călători sunt deranjaţi de sunetele de petrecere scoase de către romi. Auto ...
ATENŢIE, şoferi! Circulaţie RESTRICŢIONATĂ pe strada Domnească
Primăria Galaţi anunţă că joi, 26 iunie 2014, între orele 9.30 şi 11.00, circulaţia va fi închisă complet pe strada Domnească, segmentul cuprins între străzile Basarabiei şi Dimitrie Bolintineanu. Restricţiile de trafic sunt necesare pentru buna desfăşurare a procesiunii organizate de Prefectura Galaţi cu ocaziei Zilei Drapelului. Primăria recomandă conducătorilor auto să evite pe cât posibil segmentul de drum unde vor fi impuse restricţiile de circulaţie, să foloseasc ...
UPDATE/ COD GALBEN de PLOI, instabilitate atmosferică şi INUNDAŢII în judeţul Galaţi
UPDATE/ Râuri din 18 judeţe din Banat, Transilvania, Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea vor fi sub cod galben de inundaţii de miercuri, la ora 15.00, până joi la ora 12.00, potrivit unei atenţionări a Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor. Potrivit INHGA, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râ ...

PROIECT/ Creşte vârsta de PENSIONARE pentru FEMEI

Miercuri, 25 Iunie 2014 15:00 | Publicat în SOCIETATE

PROIECT/ Creşte vârsta de PENSIONARE pentru FEMEI
Vârsta standard de pensionare ar putea creşte până la 65 de ani pentru femei, faţă de 63 de ani cât este în prezent, se arată într-un proiect de act normativ adoptat recent de senatori. Conform documentului, majorarea vârstei de pensionare la femei se va realiza gradual până în anul 2035 şi se va aplica femeilor născute după anul 1969. În ceea ce priveşte vârsta de pensionare la bărbaţi, aceasta va rămâne la fel ca şi acum, de 65 de ani, relatează avocatnet.ro. Legea nr ...
Viaţă fără de moarte? Dispozitiv realizat de o imprimantă 3D care ţine inima VIE (VIDEO)
Un săculeţ realizat de o imprimantă 3D ar putea fi "ofensiva" omenirii împotriva singurului lucru de care suntem siguri în viaţă: moartea. Inima este un organ fascinant, care bate aproape fără oprire timp de decenii. Oamenii de ştiinţă s-au concentrat asupra acelui "aproape" şi au reuşit în cele din urmă să găsească un dispozitiv capabil să ţină inima bătând pentru... eternitate. Cercetătorii Universităţii din Illinois şi a celei din Washingtong şi-au dat mâna şi ...