Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Spaima, regretul, mucenicia şi soarta lui bădia Ion (V)

Marți, 15 Octombrie 2013 00:00 | Publicat în Divina Tragedia

„Nu mai spun că mulţi mureau pe drum. Aproape în fiecare sat se află cel puţin câte un flăcău de-al nostru îngropat mai creştineşte decât camarazii rămaşi în urmă şi în uitare. Mergeam numai primăvara, numai vara şi numai toamna…şi numai când ne lăsau bubele din tălpi, vătămăturile din şale, nădejdile şi deznădejdile de prin sufletele aprinse ori stinse în amăgire şi dezamăgire…(o dată, într-un sat cam pe la o mie de kilometri distanţă de Siberia, cum ...

Durerea în paişpe e sănătoasă

Marți, 15 Octombrie 2013 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Parcă v-am mai spus. Văzut-am la televizor cozi cu sinistraţi din punct de vedere financiar cărora le mirosea a pomană de la UE. Cozi au fost alaltăieri şi la Galaţi, la cantina de ajutor social, dacă nu cumva am botezat această titulatură... În imaginile difuzate de cutia aflată sub mileu, am remarcat câteva geci mişto de tot, unii băieţi îmbrăcaţi de la mall... Incredibil, eu de ce nu primesc ajutoare de la Uniunea Europeană, ce, nu-s şi eu cetăţean euro-african? * Ho ...

Vedere din ladă (sulfină şi păcat)

Marți, 15 Octombrie 2013 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA

Hai să căutăm...(prin ladă).../ rochii şi scrisori de-atunci... şi să auzim (în rochii)/ ce (!) mireasmă de sulfină, şi-n scrisori (ne/vinovate)/ ce (!) păcat care declină strigător tăcerea noastră/ cea de tot...spre/zece munci!...   Ce adâncă-i amăgirea/ unui strigăt spre înalt când i-auzi (dezamăgirii)/ fâlfâitul mai aproape... mai aproape decât ştie/ Ne/Murirea că-i încape n-ochi triumful ne/răbdării/ cu-n plâns rece şi-unul cald!   Ce înaltă-i resemnarea ...

O gălăţeancă îşi caută alesul cu Autobuzul lui Vârciu

Marți, 15 Octombrie 2013 00:00 | Publicat în TV MANIA

O gălăţeancă îşi caută alesul cu Autobuzul lui Vârciu
* Ce mi-e Saschiz, ce mi-e Sacâz. „Cosminica hormonica”, a comentat răutăcioasă una dintre fetele lui Liviu Vârciu, aruncând priviri otrăvite către gălăţeanca Cosmina Burcea, care se instalase, cu nonşalanţă, pe genunchii tânărului pe care invidioasa se străduia să-l cucerească. Cosmina are 22 de ani, este studentă şi face parte dinte cele nouă fete frumoase şi dornice de aventură care, urcate în Autobuzul lui Vârciu, colindă ţara-n lung şi-n lat, în căutarea d ...

Cine apără barbarii de vandali?

Marți, 15 Octombrie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL

Monseniorul Vladimir Ghika, „prinţ, preot şi martir”, a fost beatificat! Acum, o casă a Ghiculeştilor, de sfârşit de secol XIX, piesă rară la nivel european, în care a vieţuit o vreme tocmai Monseniorul, a fost atacată de buldozere: se vrea un bloc în schimb! Ministerul Culturii ştie şi nu poate: casa nu e pe „listă”. Şpaga este... Ca să fiu sincer, pe lângă fireasca tristeţe, pe lângă furie (când l-au împuşcat pe Ceauşescu, mi-am zis că oricum demolase prea mu ...

Procesul de privatizare a CFR Marfă a eşuat

Luni, 14 Octombrie 2013 18:28 | Publicat în ECONOMIE

Procesul de privatizare a CFR Marfă a eşuat
Procesul de privatizare a CFR Marfă a eşuat deoarece comisia de privatizare şi Grup Feroviar Român (GFR) nu au ajuns luni la un rezultat pentru încheierea transferului de acţiuni în proprietate privată, au declarat surse apropiate discuţiilor. Comisia de privatizare a arătat că tranzacţia nu poate fi încheiată pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile suspensive din hotărârea de Guvern privind transferul de acţiuni, au menţionat sursele. Potrivit hotărârii de Guvern pr ...
Omenia măsurată în gesturi simple: „Prin voluntariat ni se modifică scara valorilor”
Marcela Dragomir este medic primar la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr.Aristide Serfioti” şi preşedinta Asociaţiei Suport Medical Activ (ASMA). Un om inimos, întruchiparea voluntarului care reuşeşte să polarizeze în jurul său oameni cu suflet, care se gândesc la semenii lor. Vineri, la Cercul Militar, cu prilejul Zilelor Educaţiei Nonformale, a avut loc, din iniţiativa sa, o masă rotundă, intitulată „Voluntariatul – de la provocare la necesitate”. Recunosc, rar mi-a fos ...
FOTO / Surpare pe strada Prelungirea Brăilei. Se întoarce "Gropzilla"
O nouă Gropzilla paşte Galaţiul, de astă dată pe strada Prelungirea Brăilei, în zona restaurantului Atlantic, pe sensul către capătul autobuzului 9. Deja s-a format o groapă, iar autorităţile s-au mişcat destul de repede şi au semnalizat-o. În jurul gropii se poate observa cu ochiul liber că asfaltul este vălurit şi poate oricând să cedeze. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache, groapa ar putea fi cauzată fie de un şanţ săpat de către Distrigaz ...
Braconierii atacă din nou fondurile de vânătoare! Animale moarte găsite în maşina unei firme
Au ucis două animale pe un fond de vânătoare, folosindu-se de muniţie confecţionată de un septuagenar. Doi bărbaţi din Bereşti Meria au ajuns în spatele gratiilor după ce în noaptea de duminică spre luni au fost prinşi transportând iepuri împuşcaţi ilegal. Autoturismul - o dubiţă Nissan purtând însemnele unei firme de curierat rapid - în care se aflau bărbaţii, de 39, respectiv, 46 de ani, împreună cu un adolescent de 16 ani, a fost interceptat de poliţiştii de la Ar ...
O tânără a ajuns în stare gravă la "Urgenţe". A fost înjunghiată de un vecin
O tânără de 29 de ani din Buceşti a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean, duminică noaptea, după ce a fost înjunghiată de un vecin. Medicii au hotărât operarea de urgenţă a pacientei. Ea a rămas internată în stare stabilă în secţia chirurgie toracică. Nu este pentru prima oară când femeia ajunge în spital din cauza aceluiaşi vecin. Acum, ea trebuie să depună plângere la poliţie, pentru ca agresorul să poată fi tras la răspundere.  ...