Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Sursa foto: GSDG
Un accident care ar fi putut avea urmări deosebit de grave a avit loc în urmă cu puțin timp pe bulevardul George Coșbuc. Protagonistă a fost o limuzină BMW  al cărei șofer a scăpat, se pare, direcția de sub control într-o clipă de neatenție. Potrivit unor martori, mașina germană circula cu viteză destul de mare, iar când a ajuns în dreptul Oficiului Poștal s-a izbit cu violență de un copac de pe marginea drumului. În urma impactului, caroseria a fost grav avariată, d ...

Premii pentru 76 de profesori ai olimpicilor, de Ziua Educaţiei

Sâmbătă, 05 Octombrie 2013 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE

Premii pentru 76 de profesori ai olimpicilor, de Ziua Educaţiei
76 de cadre didactice care au avut elevi pe podium la olimpiadele naţionale şi internaţionale au fost premiate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, ieri, în amfiteatrul de la Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna”. Profesorii au primit doar diplome şi mape speciale din partea sindicatului, înmânate de profesoara Laila Chitic. Inspectoarea generală Laura Marin le-a mulţumit pentru tot ceea ce au făcut pentru învăţământul gălăţean şi le-a urat succes. ...

Gălăţeni nemulţumiţi la Winmarkt: Praful, bonus la cumpărături

Sâmbătă, 05 Octombrie 2013 11:00 | Publicat în SOCIETATE

Gălăţeni nemulţumiţi la Winmarkt: Praful, bonus la cumpărături
La Magazinul Winmarkt găsim marfă prăfuită pe alese. La propriu! Magazinul se modernizează, pentru a găzdui retailerul H&M. Deşi lucrările sunt izolate, angajaţii din centrul comercial şi clienţii lor se plâng de praful din aer.Situaţia ne-a fost semnalată de o clientă, care a intrat joi seara la Billa, situată la parter: „Pur şi simplu ar fi trebuit să îţi pui o mască de gaze ca să faci faţă prafului. Nu am mai cumpărat nimic, pentru că tot praful ajungea, cu sig ...
Centenar în toată Biserica Universală Creştină/ Părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993) - "Teologul iubirii"
Întreaga lume ortodoxă, din grija şi binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel, îl cinsteşte zilele acestea pe vrednicul de pomenire părintele Dumitru Stăniloae, în cadrul Congresului internaţional de teologie privind „Receptarea operei părintelui Dumitru Stăniloae astăzi”. Anul 2013 este închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, dar şi aniversării a 110 ani de la naşterea părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993) şi 20 de la trecerea sa în veş ...
(VIDEO) Scenarii sumbre pentru Izvoarele/ Un sat întreg înghiţit de pământ
Deşi specialiştii veniţi la Galaţi susţin că nu există pericolul unor alunecări masive de teren la Izvoarele, aceştia nici nu exclud categoric această posibilitate, dovadă fiind faptul că autorităţile se pregătesc pentru o posibilă evacuare. Despre ipoteza unor alunecări importante de teren vorbesc însă unii dintre seismologii de la Institutul Naţional de Fizica Pământului, care bănuiesc că sub satul Izvoarele, de la acumulările de la inundaţii, de la forările din apro ...
Sobe şi calorifere pentru modulele sinistraţilor/ Primarii promit că oamenii nu vor mai îndura frigul
Cele câteva sute de persoane sinistrate din judeţul Galaţi îşi vor încălzi locuinţele modulare cu sobe şi calorifere electrice. Edilii localităţilor calamitate promit că, în scurt timp, cei cazaţi în module nu vor mai îndura frigul, iar facturile la energia electrică vor fi suportate, în mare parte, de către consiliile locale. Consiliul Local al comunei Slobozia Conachi a aprobat, în şedinţa de la finele lunii septembrie, o rectificare bugetară pentru achiziţionarea a 31 ...
PAMFLET/ Bacalbaşa recunoaşte: "Habar n-avem ce-i cu cutremurele astea!"
* Cutremurele de la Izvoarele au destabilizat clasa politică şi pe specialiştii pământului: unii plănuiesc să evacueze câinii din zonă, alţii numără seismele Bacalbaşa, pregătit pentru dezastru: "În caz de cutremur mare, evacuăm toţi câinii"Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, are deja un plan pentru a evita pierderile de vieţi în zona afectată de cutremure. "Dacă vine un cutremur mare suntem pregătiţi să evacuăm toţi câinii din zonă. ...
Prefectul judeţului dă asigurări că nu va evacua populaţia din Izvoarele
În urma seismelor înregistrate în localitatea Izvoarele, prefectul judeţului Galaţi, Emanoil Cătălin Bocăneanu, a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în şedinţă extraordinară, pentru a analiza situaţia din localitatea afectată. În cadrul şedinţei s-a stabilit că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă va întocmi un plan pentru evacuarea populaţiei afectate. „Acest plan va fi pus în aplicare doar dacă situaţia o va impune. În acest moment nu s ...

Ce schimbări radicale se anunţă în sănătate din februarie 2014

Sâmbătă, 05 Octombrie 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE

Ce schimbări radicale se anunţă în sănătate din februarie 2014
* Noul pachet de bază va aduce modificări notabile în ceea ce priveşte accesul la serviciile sanitare * Numărul internărilor în spital va scădea drastic, iar pentru unele boli nu se vor mai face internări * Reprezentanţii sindicaliştilor spun că unele dintre proiecte sunt "moarte din faşă", motiv pentru care vor continua protestele După ce, în ultimii şase ani, autorităţile nu au reuşit să dea o formă viabilă reformei în sănătate, ministerul de profil a publicat zile ...
Campanie VL: "Biserici istorice gălăţene"/ Un altar din Cârlomăneşti, în ruină de trei decenii
* Restaurarea începută în anii '80 a fost abandonată după cutremurul din 1986, când structura de rezistenţă a edificiului a fost grav avariată * Slujbe se ţin doar în ziua de hram - 15 august Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din satul Cârlomăneşti, comuna Cerţeşti, este unul dintre cele patru vechi altare din această aşezare. Edificiul bisericesc, ce stă în ruină din 1986, se adaugă Mănăstirii de la Cârlomăneşti (1445) cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” ...