”Am întâlnit femei care mi-au spus că nu plec până nu mă au”

”Am întâlnit femei care mi-au spus că nu plec până nu mă au”
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Pasiune. O asemenea mărturie ar putea intra lesne în categoria hărţuirii sexuale, dar să nu exagerăm, totuşi! Nu e vorba despre un bărbat oarecare, ci despre unul dintre cei mai îndrăgiţi şi ascultaţi interpreţi de muzică populară, Constantin Enceanu! Invitat la "Refresh by Oana Turcu", artistul a mărturisit că pentru el încrederea este esenţială într-o căsnicie şi mărturiseşte că, dacă soţia lui nu ar fi avut încredere în el, relaţia lor nu ar fi durat atât de mult. "Am întâlnit femei care mi-au spus că nu plec de acolo până nu mă au. Eu le-am zis "Mulţumesc, dar trebuie să termin cu treaba aici". Sunt şi doamne mai tinere, dar am un succes la doamnele în vârstă de nu îţi imaginezi! La un moment dat, la un concert peste hotare, am cântat jumătate de oră şi alte trei ore am stat la poze. Asta mi-este meseria", i-a spus Constantin Enceanu realizatoarei Oana Turcu. În altă ordine de idei, tot din emisiune am aflat cât e de meticulos şi de organizat! Că ştie cu precizie unde găseşte ruleta, foarfecele de tablă sau bormaşina, se pricepe să le folosească, ba a învăţat şi să sudeze!

Citit 2592 ori Ultima modificare Luni, 11 Iunie 2018 16:08

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.