O CLIPĂ ETERNĂ (despre poezie, pentru Cristina Terze - Respect!)

O CLIPĂ ETERNĂ (despre poezie, pentru Cristina Terze - Respect!)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"

(!) hai, sui în caleaşcă... să mergem departe,

din zori până-n seară, ş-apoi până-n zori,

departe de viaţă, departe de moarte,

departe de-o mie şi una de ori (!)

(!) hai, uite cum caii vor drum şi plecare,

cum scurmă în rouă potcoavele, cum

s-aude lumina sub roţi, cum răsare

departele nostru de-atunci pân-acum (!)

(!) hai, uite cum vine cu noi ziua toată,

cum vine cu noi toată noaptea, cum vine

tot timpul, tot spaţiul, tot totul... cum cată

cu noi chiar nimicul să meargă... în fine (!)

(!) hai, uite, nimic nu mai vrea să rămână

în urmă, nici nimeni măcar - ce frumoasă

e clipa aceasta eternă, stăpână -

hai, sui în caleaşcă... să mergem acasă (!)

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Divina Tragedia, Colecție

Citit 5570 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Decembrie 2023 14:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.