Din colecția "Cele mai simple poezii rămase tablou"
Ion în sat e poreclit Ion,/ și sapa lui e poreclită sapă,
el nu visează garduri de beton,/ și linia din palme i se crapă!
N-are fântână-n curtea de folos,/ abia-i încape câinele n-ogradă,
e campionul mersului pe jos,/ necunoscut la vro olimpiadă!
Din când în când blestemă, și înjură,/ și dă la câine fluierul de os,
îngroapă sărăcia n-arătură,/ să n-o mai vadă fiul: făt-frumos!
Adeseori mai zice ”doamne, iartă”!/ - are și el un Dumnezeu al lui,
și ochii - capodopere de artă/ - privesc mirați în Susul Nimănui!
Iar câinele - prieten bun cu Luna/ - ham! ham! păzește fluierul de os -
tot mai bătrân sapă Ion întruna/ fântâni adânci, cu gurile în jos!
Să aibă apă cine-o fi să vină/ în urma lui, pe singurul pogon -
e vinovat... și n-are nici o vină/ - Ion în sat e poreclit Ion!
