Iodarea sării începând din 1948 a oprit apariţia cazurilor de guşă şi de cretinism

Iodarea sării începând din 1948 a oprit apariţia cazurilor de guşă şi de cretinism
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Iodarea sării în România începând din 1948 a oprit apariţia cazurilor de guşă gigant şi de cretinism, iar cei care sunt împotriva acestei măsuri vor să avem mulţi bolnavi cu aceste maladii, a declarat profesorul Constantin Dumitrache, de la Institutul Parhon.

"Iodarea sării la noi în ţară a început în 1948. S-a făcut iodarea sării datorită reliefului muntos al ţării noastre. Ne asemănăm în patologie cu toate ţările care au acest relief, Elveţia, Franţa, sudul Germaniei, unde deficitul de iod este major şi unde aproape 30 la sută din polulaţie suferă de acest deficit de iod", a spus Constantin Dumitrache.

Potrivit profesorului endocrinolog, deficitul de iod, în forma lui cea mai severă, duce la nedezvoltarea tiroidei şi la "o biosinteză anapoda".

"Consecinţele acestui lucru sunt guşa şi cretinismul. Datorită măsurilor care s-au luat la noi în ţară a dispărut guşa gigantă şi cretinismul. UNESCO a fost cel cea care a catalizat această acţiune. A făcut un lucru foarte bun", a mai spus profesorul Dumitrache.

El a recunoscut că iodarea sării a dus la creşterea nesemnificatică a cancerului papilar, a patologiei hiperfuncţionale tiroidiene.

Citit 8471 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Aprilie 2012 11:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.