Cât de porno-i Capulet?

Cât de porno-i Capulet?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Noua devoratoare de fotbalişti. Zău dacă nu-mi era drag de Bănel Nicoliţă! N-o fi fost el Făt Frumos din Lacrimă dar măcar nimerea cu şutul poarta… chit că dădea autogol! Pe actualii fotbalişti îi recunosc graţie piţipoancelor la care „înscriu”. Pe una dintre ele am avut ocazia s-o cunosc la „Poveştiri adevărate”. Blondă, siliconată, botoxată, cu extensii de păr şi gene false, în lenjerie intimă neagră, cu trupul de sirenă scăldat în uleiuri şi masat, Roxana Gagea e celebră nu pentru că a câştigat vreo medalie la Olimpiada Internaţională de Fizică sau Şah, ci pentru că ar avea o presupusă relaţie amoroasă cu fotbalistul N’Doye, ăla de fuge din cantonamente. Dacă fuge, tot e bine, măcar aşa se mai antrenează şi el. Juna povestea cum s-a lăsat ea pătrunsă de microbul fotbalului – nu e la primul fotbalist! Întrebată care sunt atuurile ei, Roxana s-a mărginit să spună că-i blondă şi tânără. Eu aş mai pune la socoteală că are părinţi cu dare de mână (mama, directoare de hotel, tatăl, director la o firmă de cablu), că e studentă la Jurnalism şi visează la o carieră în televiziune. Tonciu, şi restul companiei, păzea, că vine prospătură - noul val de starlete!

* Adevărul gol-goluţ. Nu erau destule funduri goale ori semidespuiate pe televizor, trebuia să mai văd şi dosul păros al şefului mascaţilor din Constanţa, despuiat în suspensor şi-o mitralieră de jucărie? Evident, mi se pare o ticăloşie faptul că nişte poze făcute la o „băieţească”, nişte glume de cazarmă au ajuns în presă. Dar când e vorba de forţe DIAS nu mă pot gândi decât la deschiderile alea în forţă, cu uşi sparte, neveste leşinate, copii isterici şi mitraliere puse la  tâmpa nevinovatului legat fedeleş… dar la o adresă greşită.  

* Prevedere. Bianca nu dansează, se-mpiedică în propriile picioare, dar măcar Protv-iştii n-au obligat-o s-o facă pe Julieta. Motivul mi l-a împărtăşit Bănică Jr. S-au temut, după acuzaţiile de mişcări porno de data trecută, că Bianca o să protesteze: „Am şi eu demnitatea mea de femeie, nu pot să mă frec aşa de el, de un Capulet. Deci ori îi schimbă numele, ori nu mai dansez!”.  

Citit 2116 ori Ultima modificare Joi, 04 Ianuarie 2024 01:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.