Cuplul Slav-Drăguşanu, subiect de seminarii

Cuplul Slav-Drăguşanu, subiect de seminarii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Relaţia dintre principesa Bianca Drăguşanu şi prezicătorul de vreme, Victor Slav, a ajuns să fie studiată la seminariile Facultăţii de Sociologie din Bucureşti, urmând să fie introdusă şi în programa Facultăţii de Filozofie. Aceasta după ce a fost descoperită o corespondenţă a celor doi care a adus aminte de cea dintre autoarea cărţii „Al doilea sex”, Simone de Beauvoir, şi Albert Camus. Corespondenţa dintre Drăguşanu şi Slav se axa pe limitele sinelui, dar şi pe necesitatea libertăţilor fiecăruia. Astfel, tema seminarului va fi conturată printr-o permanentă comparaţie între cele două cupluri ca modele pentru relaţia deschisă. Scrisorile semnate de Slav şi Drăguşanu au scos la iveală că femeia, despre care toată lumea credea că nu ştie să lege trei cuvinte, are de fapt un vocabular foarte bogat în neologisme şi termeni specifici filosofiei existenţialiste. „Am fost uimită să văd că Bianca Drăguşanu operează cu termeni pe care i-am întâlnit numai la domnul Patapievici”, ne-a declarat o studentă de la filozofie care a văzut suportul de curs şi scrisorile dintre cei doi aparent mondeni.

Marius Moga şi-a lăsat barbă pentru a nu mai fi comparat cu Mozart. Supărat că era comparat cu un tip care compunea melodii acum aproape 300 de ani şi nu era deloc cool, dar şi pentru a arăta mai în vârstă, Moga şi-a lăsat barbă. Mai mult decât atât, având în vedere că Mozart a murit de tânăr, la 35 de ani, compozitorului român i-a intrat în cap că va muri şi el când va atinge pragul vârstei respective. Moga are acum 33 de ani.

Citit 1316 ori Ultima modificare Duminică, 18 Mai 2014 17:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.