Gura bate...

Gura bate...
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Lasând puţin la o parte alegerile prezidenţiale, al căror tur doi va avea loc duminică, să vorbim despre Mircea Badea. Vineri, într-un cadru organizat, antenistul şi-a transpus ameninţările în realitate şi a intrat în ring împotriva unui cetăţean ce a avut "tupeul" să nu fie de acord cu cele spuse de realizator pe micile ecrane. După ce s-a lăudat sus şi tare că îi termină fizic pe cei care-l contestă, Mirciulică a avut cea mai penibilă experienţă a ultimilor ani. Intrat în ring, s-a remarcat mai mult prin viteza cu care fugea de motociclistul "băsist". Ghinionul lui Badea a fost reprezentat de faptul că individul care l-a contestat chiar i-a luat ameninţările în serios. Şi, mai mult, băsistul chiar ştia să dea cu pumnul. Şi cu piciorul. Nu mă număr printre cei care spun că motociclistul, printre altele şi campion la vreo două stiluri de arte marţiale, nu ar fi trebuit să intre în ring. Omul chiar a fost civilizat. Nu i-a dat o rangă în dinţi pe stradă, aşa cum spune Badea că procedează ci, din contră, i-a acordat şansa la o luptă corectă, în ring. Că a ieşit măcel, asta este o altă discuţie. Nu motociclistul a cerut-o. Aşa că, data viitoare, Badea ar mai trebui să se gândească înainte de a ameninţa pe cineva. Nu de alta, dar ameninţarea chiar poate fi luată în serios. Şi poate ieşi urât.

* Teodor Emi, căci aşa îl cheamă pe motociclistul care l-a bătut pe Badea, a găsit şi puţin umor în vârful pumnului, postând un mesaj pe pagina sa de Facebook. Cităm: "Îmi asum faptul că nu am putut să-l învineţesc decât superficial pe Mircea Badea. Puterea mea de a lovi a fost cu mult depăşită de superputerile lui: alergatul şi încasatul. Merita un nume de ring: Mircea Badea aka Alergătorul Încasator", a scris luptătorul. Şi urmarea: "Doar nu a abandonat de plăcere... ştia ce-l asteaptă... frica-i ruşinoasă, dar sănătoasă..."

Citeşte şi: Imparţialitate până la capăt

Citit 1461 ori Ultima modificare Luni, 10 Noiembrie 2014 18:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.