!încet, la deal, pe vrejul de fasole,
mă duc să caut capăt sărăciei...
habar nu am ce mă aşteptă-n ceruri...
şi-n ceruri...amăgirea cât de vie-i!
!mai ai puţin! – (aud o voce calmă
şi tare plictisită, pare-mi-se) –
pe lângă mine trec...(fără păsare,
frumos, la vale)...nişte mona-lise!
!cobor (voios) din straşnica fasole...
şi fluier a minune şi-a mirare:
un pictor uriaş mă desenează
printre gioconde sforăind la soare!
!sunt lămurit: nimic de dus la gură,
nimic de pus chezaş la lingurică...
ascultă, nene, nu înghit gioconde! –
declar în gol...şi cineva mă strigă
tocmai de jos: întoarce-te acasă...
şi-n ceruri şi aici e tot minciună...
era mai bine să fi fiert fasolea,
decât să crească dincolo de lună!...
!izbesc de sus năstruşnica idee
că voi scăpa de hazul sărăciei...
cobor acasă...iartă, doamne sfinte,
da-n ceruri...amăgirea foarte vie-i!
