
Maria Măndiţă
Campania roz şi falimentul negru
Duminică, 20 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în Bilă albă/Bilă neagră
Bila albă – Senatorului PDL Marius Necula pentru curajul de a se implica într-un proiect pe cât de delicat pe atât de restrictiv, destinat exclusiv femeilor. Este vorba despre „prevenirea şi diagnosticarea precoce a cancerului de sân şi a cancerului de col uterin”, subiect care a fost dezbătut, în week-end, de femeile interesate dar şi de medici, psihologi, „personalităţi ale vieţii culturale şi politice”, după cum ne-a informat un comunicat de presă semnat de primvicep ...
Cât te costă să fii civilizat?
Luni, 21 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pubele colorate în galben, verde şi albastru pe care deja le-aţi văzut instalate în cartiere nu reprezintă decât o mică parte din programul de gestionare a deşeurilor din municipiul Galaţi, proiect ISPA în valoare de nu mai puţin de 23 de milioane de euro. Proiectul de milioane de euro prevede ca până la finele acestui an să ducem gunoiul doar în noua groapă ecologică, să se închidă cea veche, să se colecteze selectiv deşeurile reciclabile şi chiar să se sorteze şi prel ...
Romantism cu salată "tăuată"
Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în TV MANIA
Emisiunea „Schimb de mame” este cu atât mai interesantă cu cât, în realitate, este vorba despre schimb de soţii. Căci mamele, săracele, la fel de iubitoare sunt şi cu propriii copii, dar şi cu progeniturile celeilalte femei, în casa căreia ajung. Problema este cu bărbaţii. După cum arată soţii, ai spune că femeile care urmează să le calce pragul – sau care deja au făcut-o – sunt un fel de slugi noi, băgate la argat. De regulă cu mâinile în şold şi o priv ...
Aşa oraş, aşa corupţie
Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu a trecut nici măcar o săptămână de la recentele declaraţii publice ale preşedintelui Traian Băsescu privind lupta anti-corupţie, că deja avem o adevărată inflaţie de informaţii de presă despre diverşi politicieni sau directori de instituţii publice chemaţi la DNA şi asupra cărora planează suspiciunea de a fi pretins şi luat mită. Întâi a fost cazul primarului din Cluj Napoca, despre care, în ultimele zile, de la imaginea de tânăr, ambiţios şi vizionar a ajuns să ...
Între dragostea de patrie şi ratele la bancă - militarii gălăţeni pleacă în Afganistan
Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Careul Unităţii Militare 01552 a fost, ieri, plin. Cei 653 de militari ai Batalionului 300 Infanterie Mecanizată “Sf. Andrei” Galaţi, alături de rude şi prieteni, au participat la ceremonia prilejuită de plecarea în cea de-a treia misiune în Afganistan a gălăţenilor. Ca la fiecare misiune, discuţiile prilejuite de acest eveniment s-au învârtit în jurul întrebării: ce îi mână pe militari în luptă – patriotismul, sau ratele la bancă? La ceremonie a participat ministru ...
A treia misiune pentru militarii gălăţeni în Afganistan - FOTO/VIDEO
Vineri, 18 Noiembrie 2011 13:46 | Publicat în EVENIMENT
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a participat, astăzi, la Galaţi la ceremonia prilejuită de plecarea în teatrul de operaţiuni Afganistan a Elementului de Comandă şi Control Zabul şi a Batalionului 300 Infanterie Mecanizată "Sf. Andrei" Galaţi. Pentru Batalionul 300 Infanterie aceasta este a treia misiune în Afganistan, misiune la care participă 653 militari, pentru o perioadă de şase luni. În afară de autorităţile locale, la ceremonie au participat mii de g ...
O minune de la Dumnezeul lui de shopping
Vineri, 18 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în TV MANIA
Doamna Mirabela Dauer face reclamă la tigaia-minune Dry Cooker. Doamna Stela Popescu face reclamă la Farmacia Catena. Doamna Maria Dragomiroiu face reclamă la Kosmodisk. Nu e nimic rău în asta. Doamnele sunt de toată fala, aşa că pot garanta cu mâna pe inimă pentru prăjituri gustoase, medicamenteee! şi flexibilitate la 60 de ani. Problema este cu cei care au gândit reclamele respective. Dintre cele trei exemple, cea mai „cu-minte” ca să-i spun aşa este cea a Mira ...
Defibrilatoare stradale pentru salvarea vieţii
Vineri, 18 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În două săptămâni, Galaţiul ar putea deveni primul municipiu din ţară cu defibrilatoare stradale, a informat CJ Galaţi, prin intermediul unui comunicat de presă, deşi în mass-media naţională se vorbeşte despre inaugurarea, încă din 2008, la Piatra Neamţ, a două astfel de aparate.
Cele şapte aparate care urmează să fie instalate la Galaţi în tot atâtea instituţii publice de interes general costă, în total 14.000 de euro, instalarea lor datorându-se unui partene ...
Cine sapă Prefectura la temelie?
Vineri, 18 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ieri, în Palatul Administrativ, doi muncitori cărau saci cu ciment, în timp un grup de lucrători pe salopetele cărora scria „Viva Construct” se afla în faţa porţii de intrare în curtea interioară. După ce au împrejmuit, cu generozitate perimetrul, cu o bandă portocalie pe care scria „canalizare”, muncitorii au început să taie asfaltul de lângă Prefectură şi să sape un şanţ.
Lucrările de ieri continuă efortul muncitorilor care, zilele trecute, au reparat poarta gr ...
Prutul „curge şi aşa”
Joi, 17 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Unul din mesajele date, ieri, de preşedintele Traian Băsescu sună mai degrabă publicistic decât realistic: „În ţara lui merge şi aşa nu mai merge chiar aşa!”. Dincolo de muzicalitatea inspirată a frazei nu se văd prea multe lucruri în ţară.
Căci „merge şi-aşa” în continuare şi în cazul serviciilor locale slabe calitativ şi în cazul lucrărilor de construcţii proaste şi în cazul birocraţiei din administraţia locală… Ultimele săptămâni ne-au demonstrat c ...