Încă dintru-nceputul cestei misive (nu cumva să mă crezi necioplit cum stâlpul infamiei din mijlocul satului tău cu oameni drepţi, cinstiţi, harnici şi filantropi) pot pentru ca să-mi cer iertare şi să prezint scuze fiindcă nu ţi-am mai trimis de mult o scrisoare gata deschisă, gata citită, gata analizată! Tu ştii, desigur, care-i rostul scrisorilor deschise în societatea noastră, mai ales a ta! Scrisorile deschise participă victorios la ameliorarea raselor de animale şi la ...

O, zei!... ce minunată Vişin(ic)ă!... (!plus două zeci şi patru de carate!)... mă uit la ea, m-apucă treişpe-paişpe şi cinşpe-şaişpe gânduri preacurate!... Şi-un fel de dor candid, fără sfârşire, şi-o viaţă defensivă, fără moarte... şi stau la geam, şi-o chem la poezie, dar ea nu vine... şi mănânc muşcate!... Dar e frumos!... nu poate să nu fie!... în preajma sa, toţi mor de admirare, toţi zic şi scriu în gând: jos pălăria!... şi-şi pun de vis! şi de ...

M-am dus la toamnă şi am stat frumos şi-ncet, cum stă un mire c-o mireasă... am înţeles că nu mai vrea nimic, vrea să uităm şi să plecăm acasă! Vrea să uităm tot ce a fost urât, vrea să lăsăm (în urmă şi departe) tot ce-a fost fals şi viaţă de-mprumut şi ne-a ţinut îndepărtaţi de moarte! Sigur că da... îns-am rugat-o blând să aşteptăm, că vii şi tu, iubire...!... Toamna s-a pus cu tâmpla pe genunchi şi suspina despre despodobire! Ce pot să fac? hai, s ...

Sigur că da! N-am cum să te uit! După câte mi-ai făcut, n-am voie să te scap din re/vedere! Am avut mare noroc, totuşi, că am reuşit să mă smulg din ghearele şi din mrejele tale devastatoare! Că, altfel, cine ştie în ce hal ajungeam! Vreau să cred că am ieşit aproape teafăr din încurcătura cu tine, că voi încerca să-mi aşez „faţada” la locul ei, voi declara/deschide recurs la indiferenţa ta, ca să nu-i spun nesimţire! Nişte în/juraţi părtinitori au considerat ...

Am să mă duc la toamnă şi-am să-ţi scriu: iubito, sunt acolo, sunt la toamnă şi-aştept să-nceapă ultimul păcat, la care toată viaţa mă condamnă! Şi-am să te rog frumos: vino şi tu, dulce-amarul din gutui te cere să vezi cum pleacă păsările-n jos şi cum ne spun (plângând) la revedere! Şi-am să te-ndemn prin dumitriţe, mult, ca pe-o femeie dragă, nestemată... şi-o să tăcem... şi-om vrea să stăm încet... când ultimul păcat va bate-n poartă! Toamna va-ntin ...

Bătrânul Gheorghe nu mai zice nimic. Mişcarea invizibilă a ogrăzii (ce sumă infinită de locuri fixe!) parcă nu-l mai interesează, parcă nu-i mai cotropeşte monastirile albastre ale ochilor săi (două Voroneţe trimise pe pământ să zămislească şi să sfinţească oleacă de pământ şi foarte multă şi fără de oprire poezie moldavă!). Bătrânul Gheorghe tace. Vorbelor sale parcă li-i frig, parcă vor să rămână mai multă vreme la căldură, acolo, în sufletul lui dem ...

Necunoscuta mea e o frumoasă de piatră, de cuvânt şi de culoare, de portativ... şi de luat acasă când ne/răbdarea scârţâie şi doare, când perspectiva-i cum nu se mai poate de neagră, de îngustă şi de rară, iar dezlegarea la singurătate adună, scade, şterge şi omoară ce-a mai rămas din tot ce-a fost odată şi ce-o mai fi din tot ce nu s-arată! Frumoasa mea e o necunoscută... o iau aşa, n-am timp de cercetare, n-am vreme să întreb cam cât la sută e bună, dulce şi ...

Da, sigur că da! Am să mă duc la toamnă, cum jur/promit în rubrica NEC PLUS ULTRA de mâine! Întotdeauna cred că-i mai bine şi mai frumos şi mai cuminte la toamnă! M-am dus (de multe ori) şi la primăvară! Nu pot zice că-i urât acolo! Dar toamna întinde mâinile mai romantic, mai melancolic, parcă! Nu? De multe ori, m-am dus şi la vară! Nu pot spune că nu-mi place la vară! Dar vara-i oleacă arogantă, stă cu braţele la piept şi face băşcălie la drumul mare! Nu? Bineîn ...

Mi s-a vorbit foarte mult despre ea. Unii chiar mi-au descris-o cu lux de amănunte, fără să le cer, fără să aibă vreo obligaţie, deşi stimabilii nu prea ştiau şi nici nu au învăţat cu ce se mănâncă această doamnă prezentă la începuturi, când "a fost Cuvântul"... apoi, din ce în ce mai rară, dacă nu pe cale de dispariţie. Alţii, urlând din toate măruntaiele anatomiei lor inutile, mi-au spus ce suprafaţă are, cât de înaltă-i, cât de lungă-i, cine-i duce dorul ...

Când mă uit la pian şi (nu) sunt de acord, nu înseamnă că ştiu să nu tac, să nu cânt...!... dacă pot şi nu vreau, nu-i ca vreau şi nu pot să ascult ce n-am fost şi să uit ce nu sînt! Dacă „este nimic” şi „nu-i tot”, nu-i absurd să iau tot din nimic şi nimic de la tot, şi să fiu judecat/condamnat pentru furt: mort abstract după viu, viu concret după mort! Şi mă-ntind, şi mă-ncerc (şi naiv, şi savant)... şi mă dau la pian să mă facă neant, să mă cân ...