Bună-i dimineaţa doamnă/ cum e doamna mea sacrosanctă (prin osârdii).../ frunză de nuia când e toamnă-n valea lungă/ şi-n copacul drept ca o lumânare-aprinsă/ veşnic... să aştept! Să aştept... poate (s)-aude/ şi începe-ncet s-amăgească primăvara,/ şi-am să-ncep să cred, şi-am să-ncep ce niciodată/ n-am mai început: începutul cel de-al doilea,/ pur şi simplu, brut! Să vedem ce-o să se-ntâmple/ dacă nu aprind fir cu ceară... (substantivă/ galbenă, murind n-a ...

Oare cum arată Singurătatea reală? Ce fel de chip şi ce fel de suflet o fi având? Şi cum, oare, arată un Singur real? Desigur, despre Singurătatea fantastică, romantică, abstractă, absurdă au scris mii şi mii de filozofi, s-au pronunţat mii şi mii de înţelepţi, mii şi mii de poeţi. Despre cel Singur, tot la fel. Unii au scris despre Singurătate şi despre Singur în toată viaţa lor trăită pe scurtătură ori pe lungătură, însă tot n-au dat ochi în ochi, sau gând î ...

Mă duc până-n adâncuri, departe, înainte, prin unghiuri cu icoane, paingi şi colburi sfinte, să caut urme rare de paşi care i-au dus la răsărit, pe unii... pe alţii, la apus!... Şi caut în hrisoave, în hărţi şi-n toate cele ruine, condici, rune... şi-n stânci, şi-n pietricele, poate găsesc altarul în care-a fost scăldat întâiul don Quijote trist/vesel şi soldat! Şi caut (fără milă şi fără hodinire) plâns scump (cu Dulcinee) din dare şi din fire, şi aflu (pe ...

Ce tempo...ce dans prin noroaiele lumii: minciună eternă, şi dură, şi tandră, cu nunţi şi botezuri, cu viaţă şi moarte... frumos (la-nceputuri) în pas de oleandră!...   Şi gata...porneşte să fiarbă (n-adâncuri de sânge) regretul că toate (şi cele mai scumpe Iluzii de leandru) se sfarmă şi-şi cată mormântul sub cruci de nuiele!   Şi gata...dă clopotu-n clocot şi creşte cadenţa-n minciuni şi-adevăruri precare, lumina se coace, dă-n putred şi cade când cel înt ...

În fiecare noapte de aprilie spre mai, când filomela-i numai des/cântare şi  minune-n văzduhul şi-n verdele amirosind a paşti, a blajini şi-a nălţare, şi când cele taine vii cată-n sihle şi-n vâlcele să întâlnească taine moarte, mă duc în spatele casei părinteşti, în fundul grădinii, lângă cel gard din cătină şi trandafiri sălbatici. Mă duc şi ziua, dar ziua mă duc să fac nani, să visez dormind şi frumos. Noaptea, nu mă duc să dorm. Mă duc să citesc Ioan ...

Bună ziua până-n seară,/ când răsare noaptea bună, cea mai bună dintre sfetnici,/ dintre luminaţii care îmi arată drumul(calea)/ spre liman, spre ţărmul unde luna plină-i mult mai goală,/ şi mai nouă, şi mai mare... şi citim (pe ea) desene/ cu iubiri şi nume rare, cu (de)multul (ne)muririi/ smulse din enumerare!...   Hieroglife cu lunateci,/ cu antici şi cu antice arătări în cercuri(linii),/ trame-n destrămări şi scame: tragedii până la viaţă,/ comedii până la m ...

Deseori...(prin satelit sau prin autobuz, prin urlare sau prin şoptire, ori pe stradă, ori pe scară, oricum şi oriunde şi oricând vrea fiecare)...mi se pune cea mai stupidă întrebare de la facerea lumii spre-ncoace: Ce (mai) faci? Cum vedeţi, cel care moare de nerăbdare să afle că nu sunt în stare să (nu) fac nimic foloseşte şi adverbul "mai", ca şi cum este sigur că am întrerupt pământul din rotaţie şi din revoluţie cu munca mea până acum...şi ştie, la fel de sigur, ...

În ultimii douăzeci şi cinci de ani, de când s-a dat dezlegare la Panaramă, adică de când grecoaica răpănoasă, ţaţa Democraţia, a început să-şi zvârle urdorile şi alte produse ORL în spaţiul aerian, terestru şi naval românesc, a apărut un tip de "om nou", nemaivăzut, nemaiauzit şi nemaipomenit pe  abscisele şi ordonatele moldave, transilvane şi vlahe: teroristul cu ciocan, bormaşină şi fierăstrău. Acest tip de nesimţit se arată şi se demonstrează a fi cel mai ...

Pe linia vieţii din palmele voastre alunecă sarea, alunecă grâul...!... Toţi sunteţi eterni (cu globule albastre) şi pietre pe care mai curge pârâul!   Iar singurătatea vi-i cal de povară, vă umblă (prin poduri) stafii elegante...!... Nu vreţi să ajungă (pământul) de-ocară când sufletul vostru se mută în plante!   Şi trec peste voi, amăgindu-vă anii, cristale de brumă şi boabe de rouă...!... Prea/sfinţi, prea/contabili vă numără banii, în loc să vă spună de ...

Pădurarul şi Toamna îşi şterg ochii. O tăcere cutremurătoare stăpâneşte ne/cuprinsul din Sus şi din Jos. Deocamdată, nimic nu mai răzbate din viitor. Tac. Tace şi Toamna. Tace şi pădurarul. Şi, deodată, ca şi cum ar porni o rostogolire din deasupra pădurii, tustrei începem să ascultăm fără să auzim: "A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/ cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.// Mă tem că n-am să te mai văd uneori,/ că or să-mi crească aripi ascuţite ...