Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări nowcasting – Cod portocaliu – valabile până la ora 19,00, pentru judeţul Galaţi.
Potrivit meteorologilor, este vizată zona: Târgu Bujor, Măstăcani, Fârțănești, Berești-Meria, Berești, Cavadinești, Foltești, Băleni, Corni, Vârlezi, Vlădești, Băneasa, Suceveni, Jorăști, Oancea.
De asemenea, este vizată şi zona: Tecuci, Liești, Matca, Cudalbi, Corod, Umbrărești, Cosmești, Munteni, Barcea, Brăh ...
Plata salariilor în combinatul siderurgic Liberty Galați a fost amânată pentru săptămâna viitoare, fără să se precizeze nici data exactă, nici motivul amânării. Siderurgiștii gălățeni au aflat acest lucru printr-un mesaj transmis pe grupurile de WhatsApp de președintele sindicatului reprezentativ de pe platformă, Gheorghe Bezman.
„Stimați colegi, în urma discuțiilor purtate cu Conducerea Societății Liberty Galați, referitor la plata tichetelor de masă și a salariilo ...
Tendința depreciativă a monedei naționale, înregistrată în precedentele două ședințe, s-a manifestat şi joia aceasta, în condițiile în care a crescut nivelul aversiunii față de risc față de monedele de la marginea zonei euro.
Tranzacțiile se realizau joi în culoarul 5,061 - 5,075 lei, iar cursul monedei unice a urcat de la 5,0538 la 5,0717 lei, maximul ultimei luni și jumătate. Față de începutul săptămânii, media a urcat cu peste 2,6 bani. Reamintim că euro a atins ...
Se deschid drumurile de legătură cu podul de la Brăila
Joi, 26 Iunie 2025 18:30 | Publicat în Regional
Începând de vineri, 27 iunie, ora 10,00, se deschide oficial circulația rutieră pe toate drumurile de legătură aferente podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, anunță Direcția Regională de Drumuri Buzău.
Se va putea circula inclusiv pe cei 19 kilometri ai drumului de legătură Brăila - Jijila, asigurând astfel conexiunea directă între pod și județul Tulcea.
Totodată, va fi deschis pasajul peste calea ferată Brăila - Galați, cu o lungime de 220 de metri, contribuind ...
Odată cu instalarea la Cotroceni a președintelui Nicușor Dan, sindicatele au atras atenția în mai multe rânduri că sunt excluse din dialogul social. Mai exact, că dialogul social nu există, în condițiile în care sindicatele nu sunt invitate la discuții. Iar această invitație nu s-ar constitui în vreo dovadă de curtoazie sau de bunăvoință, ci este o obligație impusă prin lege ca subiectele majore economice și sociale să fie discutate în ședințele Consiliului Național T ...
Amenzi și avertismente aplicate de Garda de Mediu
Vineri, 27 Iunie 2025 14:00 | Publicat în SOCIETATE
În urma incendiului recent produs pe raza municipiului Galați, Garda de Mediu - Comisariatul Județean a declanșat o serie de controale la agenții economici din zona afectată.
Inspecțiile au vizat în special societățile suspectate că desfășoară activități fără documentația legală necesară.
În urma verificărilor, comisarii au constatat multiple abateri de la legislația de mediu. Cele mai grave neconformități identificate au fost lipsa actelor de reglementare pentru desf ...
* Potrivit programului de guvernare, localitățile din România care au mai puțin de 1.500 de locuitori ar urma să rămână fără viceprimari, deoarece această funcție va fi desființată. Pentru echilibru, măsura va fi urmată de un gest de reparație morală si de înaltă ținută etică: la primăriile care vor rămâne făra viceprimari, vor fi angajați câte cinci vicepremieri.
* Summitul NATO desfășurat la Haga ne aduce multe vești bune și așa-zis bune. Una dintre ele stă ...
Școală de vară pentru elevii gălăţeni între 5 și 12 ani
Vineri, 27 Iunie 2025 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Deși este vacanță, Școala Gimnazială Nr. 26 Galați își deschide din nou porțile, pentru a-i primi pe copiii care își doresc să petreacă câteva ore de relaxare la activitățile organizate în cadrul școlii de vară.
În perioada 30 iunie - 25 iulie, unitatea de învățământ pune la dipoziție spații pentru activități de relaxare, de la ateliere pentru dezvoltare personală, pictură, sculptură, matematică distractivă, până la campionate de șah și robotică/informatic ...
Românii sunt sfătuiți să-și schimbe furnizorul de energie
Joi, 26 Iunie 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
La 1 iulie, expiră schema de sprijin prin care prețurile la energia electrică au fost plafonate în ultimii patru ani și jumătate. În lipsa acestui sprijin, milioane de români riscă să plătească facturi dublate.
În acest context, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, recomandă consumatorilor să-și schimbe furnizorul de energie, pentru a reduce costurile. „Schimbarea furnizorului de energie și alegerea unuia cu un ...
Controale împotriva fraudelor din sistemul de acordare a concediilor medicale
Joi, 26 Iunie 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat declanșarea unei ample acțiuni de control privind modul în care au fost acordate concediile medicale în România, în special în perioada aprilie-mai 2024. Potrivit acestuia, există suspiciuni serioase în privința a peste un milion de concedii medicale, care însumează aproximativ 30 de milioane de zile - o treime din totalul concediilor eliberate într-un an, relatează Digi24.
„O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fra ...