Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" Galaţi organizează miercuri, 4 mai, ora 12,00, vernisajul expoziției foto-documentare itinerante "Apel la memorie: victimele războaielor", eveniment coordonat de publicistul bucureștean Radu Petrescu-Muscel.
Expoziţia include 40 de tablouri ordonate cronologic, evidenţiind constanţa statutului de liman miraculos al României într-o Europă grav afectată de războaiele secolelor XX şi XXI (refugiaţi armeni, cehoslovaci, polonezi, basarabeni şi bucovineni, lituanieni, greci, chilieni, ucraineni).
"Exodul polonez a început în 10 septembrie 1939, cu populaţia civilă, în condiţiile în care, la nivelul conducătorilor de stat, nu exista o înţelegere oficială. Ca răspuns la solicitarea guvernului polonez din 13 septembrie 1939, preşedinţia Consiliului de Miniştri din România a dat un comunicat, la 15 septembrie, în care erau reglementate măsurile pentru primirea refugiaţilor polonezi. Prin România au tranzitat cu succes Tezaurul Băncii Naţionale a Poloniei, dar şi mari comori culturale, inclusiv tapiseriile castelului Wavel din Cracovia. Până la joncţiunea trupelor germane cu cele sovietice, care au atacat la rândul lor Polonia pe 17 septembrie 1939, în baza anexei secrete a Pactului Molotov-Ribbentrop (23 august 1939), prin punctele vamale de la frontiera comună au intrat în România - pe jos sau la bordul maşinilor proprii - peste 55.000 de refugiaţi civili şi militari, inclusiv tehnică de luptă, care, ulterior, cu acordul Germaniei, a completat dotarea armatei române (tancuri, avioane militare şi civili)", povesteşte publicistul Radu Petrescu-Muscel.
Acesta mai spune că refugiaţii s-au stabilit pe întreg teritoriul României, din Moldova spre Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Banat (Băile Herculane), nu şi în Transilvania. Din octombrie 1939 până în martie 1940, la Câmpulung Muscel a funcţionat un mare lagăr pentru militarii polonezi internaţi (circa 1.100 de ofiţeri şi soldaţi). Cu complicitatea autorităţilor, majoritatea militarilor au evadat, ajungând la trupele poloneze din Franţa şi Palestina britanică, reîncepând de acolo lupta împotriva germanilor şi a aliaţilor acestora. În afara militarilor, în perioada 1939-1950, au locuit în judeţul Muscel peste 600 de refugiaţi civili. La Câmpulung, au existat o grădiniţă, o şcoală şi o tabără de vară pentru tinerii polonezi din alte localităţi, organizându-se inclusiv evenimente muzicale pentru localnici. În reşedinţa patriarhală de la Dragoslavele a fost internat mareşalul Edward Rydz-Smigly, comandantul suprem al forţelor armate poloneze. În noaptea de 15/16 decembrie 1940, cu ajutorul comandantul polonez al lagărului de internare pentru soldaţi din Câmpulung, mareşalul a evadat. A trăit scurt timp la Budapesta, sub altă identitate, apoi s-a strecurat în Varşovia ocupată de germani, alăturându-se Rezistenţei coordonate de guvernul în exil de la Londra. În perioada 1945-1950, majoritatea refugiaţilor civili din Câmpulung s-au repatriat. Cei care nu au vrut să se întoarcă într-o Polonie condusă de comunişti au plecat în Anglia, Canada, SUA, Australia şi America de Sud. Printre refugiaţii din Muscel ajunşi în Polonia s-au numărat şi urmaşii lui Titu Maiorescu din partea fiicei acestuia din prima căsătorie, contesa Livia de Dymsza (1863-1946), foşti cetăţeni lituanieni ajunşi în România în octombrie 1942.
În contextul actual al refugierii a peste patru milioane de civili din Ucraina, peste 800.000 tranzitând deja România, declaraţia Terezei Plater-Wawrzyniak, strănepoata lui Titu Maiorescu, este elocventă: "Stabilită-n Polonia, la inimă am avut totdeauna, în primul rând, Polonia, apoi România și, ca datorie, Lituania, țara mea de naștere!"
