Scene de film şi drame contemporane, pe scena Dramaticului

Scene de film şi drame contemporane, pe scena Dramaticului
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

„Vânzătorul de vise”, un spectacol bine lucrat până în cele mai mici amănunte, cu elemente care-l situează între teatru şi film, se joacă sâmbătă, 19 martie, de la ora 19,00, la Dramaticul gălăţean. Regia şi adaptarea artistică este realizată de Eugen Făt, după piesa "Portugalia" de Zoltán Egressy şi "The Star Maker", filmul lui Giuseppe Tornatore, un fel de „Omul care aduce ploaia”. Adaptarea celor două texte creează o poveste puternică şi răscolitoare. Personajele se îneacă în banalul cotidian al unei localităţi din Ungaria, unde un impostor le vinde vise celor care speră că vor putea plăti o taxă ca să ajungă în Portugalia, susţinând câteva probe la un casting. Talentul şi performanţele actorilor gălăţeni sunt subliniate prin momente excelente: se cântă live la pian, chitară şi voce. Cu imagini proiectate pe tavan ai impresia că eşti la cinematograf, apoi, ca printr-o vrăjitorie, observi că sunt personaje reale în faţa ta, într-un decor cu un impact puternic. Distribuţia ne încântă şi de această dată: Răzvan Clopoţel, Gabriel Constantinescu, Petrică Păpuşă, Ion Moldoveanu, Flavia Călin, Vlad Ajder, Mihaela Lecca-Gorea, Elena Ghinea, Ana Maria Ciucanu, Lică Dănilă şi Ştefan Forir.

"Puşlamaua de la etajul 13"

Duminică, 20 martie, de la ora 19,00, actorii joacă un spectacol care va trezi întrebări despre drama contemporană a multor familii. Subiectul piesei „Puşlamaua de la etajul 13”, de Mircea M. Ionescu, este atât de actual, încât nu poate lăsa publicul indiferent. Spectacolul prezintă viaţa unei adolescente, pe nume Linda, care a trecut prin divorţul părinţilor la vârsta de 13 ani, singurul său sprijin fiind bunicul. Linda trece prin momente dramatice, în care se gândeşte la sinucidere. Mama ei lucrează în baruri din Japonia, apoi din Spania. Piesa înfăţişează imaginea copiilor lăsaţi de izbelişte, care nu-şi pot îndeplini visul. În cazul protagonistei, visul este acela de a face tenis de performanţă. Regia îi aparţine lui Vili Perveli Nikolov, care semnează şi ilustraţia muzicală. Din distribuţie fac parte actorii Petronela Buda, Veronica Păpuşă, Petrică Păpuşă, Gheorghe V. Gheorghe, Svetlana Friptu, Aureliu Bâtcă, Ana Maria Ciucanu şi Gheorghe Breabăn.

Preţul unui bilet este de 18,90 şi 14,70 pentru adulţi şi de 10 lei pentru elevi, studenţi sau pensionari. 

Citit 1974 ori Ultima modificare Joi, 17 Martie 2016 17:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.