Anca Melinte

Anca Melinte

Milioane de lei pe roţi - Primăria face bani din transportul local

Vineri, 06 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Peste 670.000 de lei a plănuit Primăria să încaseze, în acest an, de la cei opt operatori privaţi care desfăşoară activitatea de maxitaxi pe arterele oraşului. Acestor bani li se adaugă 4.287.168 de lei, veniturile pe care administraţia locală şi-a propus să le obţină de la SC Transurb. La finele anului trecut, aleşii locali au stabilit redevenţele pe care atât operatorii privaţi de transport, cât şi Transurb vor trebui să le achite lunar în 2012. Cele nouă societăţi ...

Încă opt locuinţe pentru evacuaţi

Vineri, 06 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Încă opt familii evacuate din imobile restituite în natură vor avea acces la o locuinţă socială în blocul A4 de pe strada Traian nr. 93. La ultima şedinţă din acest an a Consiliului Local a fost aprobat tabelul nominal al celor opt familii care au întrunit punctajul şi condiţiile necesare pentru a beneficia de o casă de la Primărie. Din cele opt familii care se vor muta pe strada Traian, în imobilul în care funcţionează şi Starea Civilă, şase au locuit în aceeaşi clădir ...

Sfaturi - Şcoala iubitorilor de animale

Vineri, 06 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în Pet Show
* Prin analizele de sânge, care ar trebui făcute măcar o dată pe an, se pot descoperi din timp multe «slăbiciuni» ale organelor interne şi în acest fel se poate preveni îmbolnăvirea gravă a animalului de companie * Bun găsit, dragi iubitori de animale. Sperăm din toată inima că noul an a început cu bine atât pentru dumneavoastră cât şi pentru prietenii necuvântători cu blană, pene, piele rece sau solzi, şi vă dorim ca sănătatea şi comportamentul animăluţelor să n ...

Din decolteul lui Nuţi, capul lui Iri

Joi, 05 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în TV MANIA
* „Uan, ciu, fri, for, Iri, Iri, Iri!”„Foaie verde viorea, Irinel ascultă-ncoa, ştiu că-ţi place dragostea şi ţi-a zăpăcit mintea! Câte una, câte două, pe picior cu amândouă, prin cluburi tu te-ai plimbat şi două gagici ţi-ai luat. Le-ai chemat la tine-acasă, să le-arăţi viaţa frumoasă! Să le-arăţi cucu’ frumos… dacă mai ai! Şi-am văzut măi Irinele, cum te bălăceai cu ele, băgai capu-n ţâţişoare, şi uşor lingeai la vale!”, versurile astea, cânta ...

Ce taxe plătesc gălăţenii în 2012?

Joi, 05 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Impozitele locale au crescut cu cinci la sută pentru persoanele fizice * Persoanele juridice au scăpat de majorare * Contribuabilii persoane fizice care achită integral, până la data de 31 martie, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren sau impozitul pentru mijloacele de transport, beneficiază de o reducere de zece la sută. Pentru că, peste numai câteva zile, începe oficial colectarea dărilor locale de către Direcţia Impozite, Taxe şi alte Venituri Locale, vă prezentăm astă ...

Ultima rectificare din 2011 - Bani pentru Apaterm şi Transurb

Miercuri, 04 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Societăţile locale Apaterm şi Transurb, dar şi învăţământul, sănătatea şi asistenţa socială au primit bani la ultima rectificare bugetară a anului trecut. Pentru că unele capitole bugetare aveau excedent, iar altele sufereau de deficit, administraţia locală a decis echilibrarea situaţiei din vistieria municipiului. Trebuie spus că Galaţiului i-au fost alocate 1.400.000 de lei pentru reabilitarea şi modernizarea punctelor termice şi reţelelor termice, şi s-a majorat cota ...

Plata impozitelor începe de săptămâna viitoare

Miercuri, 04 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Chiar dacă birurile sunt mai mari cu cinci procente, vestea bună este că în această săptămână nu vom fi nevoiţi să scoatem bani din buzunar! Direcţia de Impozite şi Taxe Locale va începe oficial colectarea taxelor şi a impozitelor, luni, pe 9 ianuarie. După cum ne-a declarat directoarea Direcţiei de Fiscalitate, Elena Lovin, impozitele şi taxele locale vor putea fi achitate de către persoanele fizice în cele trei puncte: sediul central - de la Romarta, în Micro 39, bloc J, p ...

„Haide Crudu, arată-ţi nudul!”

Miercuri, 04 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Friptură delicioasă, vin bun pe masă şi un dans la bară. Domnilor ce ziceţi de un asemenea meniu pregătit de partenere? Mihaelei Rădulescu i-au sticlit ochii nu alta după ce a urmărit-o încolăcită şi descolăcită pe bară pe Corina Bud. De când cu „Dansez pentru tine” vedeta a introdus în show-ul personal de scenă şi prestaţia cu iz intens erotic şi costum cu influenţe sado-maso. Răduleasca a prins ideea din zbor şi le-a propus doamnelor spectatoare la emisiunea ei ...

2012: să înceapă şoul electoral!

Marți, 03 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
„La anul va fi cu totul altfel!”, aşa li s-a promis zecilor de gălăţeni care au înfruntat, la începutul lui 2011, gerul cumplit, ceaţă lăptoasă până la pământ şi umezeala pătrunzătoare până în măduva oaselor şi au făcut Revelionul pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor şi care, în loc de spectaculoase focuri de artificii au luat, la fel ca mine, o spectaculoasă „ţacă”. O, da, şi intrarea în 2012 chiar a fost altfel! Adică n-a mai fost nimic, nici m ...

Miracolul dărniciei : Caravana „Inimă de Copil”

Marți, 03 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Caravana Fundaţiei „Inimă de Copil” Galaţi organizată în perioada 15-23 decembrie şi-a atins scopul, acela de a aduce o rază de speranţă în sufletul unui copil şi a familiei care se chinuieşte cu greu să îl întreţină. După cum am aflat de la Alexandra Vlăsceanu, una dintre inimoasele Fundaţiei, evenimentul anual, aflat la cea de a 8-a ediţie, s-a transformat într-un miracol, şi asta mulţumită voluntarilor din licee care au apărut asemenea spiriduşilor lui Moş Cr ...