Anca Melinte

Anca Melinte

Rectificări, cofinanţări şi peşte

Sâmbătă, 26 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La şedinţa de vineri a Consiliului Judeţului, cele 21 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi au trecut ca unse prin „moara” votului aleşilor. N-au existat discuţii sau disensiuni, ci doar câte o observaţie sau o solicitare. Doar democrat-liberalul David Craiu a ţinut să se împotrivească regulamentului de organizare şi funcţionare al Protecţiei Copilului, fiind deja o tradiţie ca veteranul ales să voteze contra când e vorba de această instituţie. Consiliera PD-L ...

Drum expres spre nicăieri

Sâmbătă, 26 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deputatul PNL Victor Paul Dobre l-a interpelat pe ministrul Radu Berceanu în legătură cu drumul expres Brăila-Galaţi. Răspunsul ministrului a fost că nu sunt bani pentru el, nefiind cuprins în bugetul lui 2009. Dobre regretă faptul că s-a mai pierdut o investiţie şi că nu a fost ajutat de colegii din coaliţie. Din păcate, aceeaşi soartă a avut-o şi spitalul regional proiectat de PNL în guvernarea trecută. „Săptămâna trecută ministrul Sănătăţii, a venit la Brăila s ...

Cursurile Lamaze - „Grădiniţa” pentru mămici şi tătici

Sâmbătă, 26 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* „Nu se naşte un copil, ci o familie!” * „Dacă vrei să simţi dureri, ai dureri, dacă vrei să simţi contracţii, ai contracţii” * „Contracţiile te ajută să ai bebeluşul mai repede în braţe” * Naşterea: frică, dureri sfâşietoare, senzaţia că nimeni nu te ajută… Nu ţi-ar plăcea să treci prin aşa ceva, dar îţi doreşti din toată inima un copil. Ai văzut, în filmele americane, viitoarele mămici alături de parteneri învăţând la cursurile Lamaze cum s ...

Sfaturi pentru mama-soacră

Sâmbătă, 26 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în MAGAZIN
„Soacră, soacră, poamă acră/ De te-ai coace-un an şi-o vară, tot eşti acră şi amară”... Fie că sunteţi gineri sau nurori, aveţi curajul să spuneţi că nu-i aşa? La adăpostul anonimatului, i-am provocat pe tinerii căsătoriţi să participe la un sondaj de opinie. Ce sfaturi au pentru mama-soacră? Iată ce răspunsuri am primit:-    „Să-şi vadă de treaba ei! Atât am să-i spun”.-    „Să nu facă schimbări în casa mea!”-    „Să nu-şi bage nasul un ...

Măsuri pentru prevenirea gripei porcine

Joi, 24 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Preşedintele judeţului, social-democratul Eugen Chebac va cere, printr-o dispoziţie, Centrului Educaţional de Resurse Umane să participe, alături de profesori, în şcoli, şi să facă parte din echipa de evaluare şi monitorizare pentru prevenirea gripei porcine. O dispoziţie similară a primit şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, având şi calitatea de tutore pentru toţi copii aflaţi în regim instituţionalizat şi chiar în plasament, a celor c ...

„Aşteptăm viza de legalitate a prefectului”

Joi, 24 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Primarul comunei Pechea, liberalul Iancu Boldea (foto), a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări legate de situaţia administrativă a localităţii pe care o conduce * - Domnule primar, liderul PSD din Pechea a sesizat instanţa de contencios administrativ cu privire la dizolvarea Consiliului Local al comunei Pechea. Cum comentaţi?- Este bine că s-a iniţiat această acţiune, pentru că în acest fel se clarifică lucrurile. Şi oricuim, tot în instanţă rezolvăm problemele. ...

Bulgăraşi pufoşi de aur roşcat

Joi, 24 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în MAGAZIN
Sunt opt ghemotoace aurii de blăniţă, cinci fete şi trei băieţi, din rasa cocker-spaniel, şi au, pe lângă o mămică foarte iubitoare şi grijulie,  propriul blog http://cautamfamilie.blogspot.com. Cei opt bulgăraşi de aur roşcat drăgălaşi s-au născut la Galaţi, într-o noapte caldă de septembrie, acum zece zile. Abia intraţi în lumea virtuală unde concurenţa e mare, căţeluşii îşi petrec deocamdată aproape toata ziua dormind claie peste grămadă, la căldurică, iar ...

O sută de câini eutanasiaţi, pe lună

Miercuri, 23 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Primarul Dumitru Nicolae a prezentat ieri rezultatele sondajul de opinie privind câinii comunitari la care au răspuns anul trecut 10.000 de subiecţi din municipiului Galaţi. „65 la sută dintre cetăţeni vor eutanasierea câinilor fără stăpân, 86 la sută vor sterilizarea. Aşa că noi le respectăm voinţa şi ce rămâne după sterilizare, câinii bolnavi, agresivi sunt eutanasiaţi.  În străinătate, câinii nerevendicaţi timp de  14 zile sunt eutanasiaţi”, a declarat Nicol ...

Pregătiţi sacoşele pentru Târgul de Toamnă!

Miercuri, 23 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Atenţie, gospodine, maestre absolute ale zacuştelor, murăturilor şi compoturilor, vine Târgul de Toamnă. Primarul Dumitru Nicolae a anunţat că în perioada 2-4 octombrie se va desfăşura cea de-a VIII-a ediţie a Târgului de Toamnă. La evenimentul devenit deja tradiţie vor participa nu mai puţin de 60 de producători. Pe 2 octombrie, la ora 9,00 va avea loc deschiderea, o oră mai târziu, vizitarea expoziţiei, pe 3 octombrie este programată evaluarea standurilor, iar pe 4 octombr ...

Dragările la viitorul port

Miercuri, 23 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Primarul Dumitru Nicolae a anunţat ieri că a început construcţia portului de ambarcaţiuni şi că în decembrie acesta trebuie să fie gata. Lucrările de construcţie vor fi executate se societatea care a câştigat licitaţia, Black Sea Magic. Aşa cum am mai scris, municipalitatea gălăţeană a obţinut bani pentru port de la Ministerul Turismului. Portul se află  pe malul stâng al Dunării, în aval de bac. Nicolae mai vrea, însă, un port: „Eu nu-s mulţumit numai cu un singur ...