Nu mă grăbesc, nu am nimica de ajuns, sunt lămurit fără-ntrebare şi răspuns:. nu e nimica mai înalt, adânc şi grav, rece şi cald decât să ştiu nimic în plus, nimic în plus! Nu mă grăbesc nici o clipită, nici un pas, nici înapoi, nici înainte... am rămas şi-am să rămân în urma mea, nu vreau s-ajung un alt ceva... nu are rost, nu are farmec, n-are haz! Sunt singular şi captivat într-un cuvânt, nu-s căutat, nu jinduiesc, nu stau la rând... sunt numai eu în jurul m ...

Ţi-am spus de o mie şi una de ori, te-am rugat, te-am învăţat, ţi-am arătat, ţi-am scris în poezie şi în proză, te-am pârât la curtea cu juri, te-am codoşit la icoane şi la popă, te-am ameninţat că te dau afară din spaţiu şi din timp, dar nici de-al naibii n-ai vrut să mă asculţi, să înveţi şi să-i convingi şi pe alţii că am dreptate: „Dacă vrei să ajungi Aici, trebuie să pleci de Acolo numai când partea Cealaltă stă în capătul Cestălalt!”... Te rog, ...

Da... cred că-i o pedeapsă „meritată” să mi se trimită şi să primesc atâta şi atâta Cer la uşă! N-am să-i rezist! Că-i greu Cerul! Strivitor de greu! Greu de povara Frumuseţii! Aceea, de Atunci! Aceea, care-mi aducea şi-mi lua somnul, care-mi explica Taina levitaţiei şi care mă pregătea provocator pentru primul pas printre părinţii Poeziei, printre prietenii Parnasului, printre cele Vestale căpietoare, dar şi nimicitoare deopotrivă!... Da... cred că-i cea mai dreap ...

Nu mai răspunzi? nu ştii? nu poţi? nu vrei? nu (ţi)-a ajuns ultima mea scrisoare? eşti ocupată cu duşmanii mei? eşti supărată? dormi? ţi-i noaptea mare? Nu mai răspunzi!... (nu merit, sunt convins!... de fapt, eu nu ţi-am spus nici o-ntrebare!)... Pot să te-anunţ că pe aici a nins din ce în ce mai mult, mai alb, mai tare! Pot să te-anunţ că stau încremenit de-atâta dor şi frig şi frumuseţe, stau îngheţat, stau sfinx, stau infinit... dar sufletul nu poate să-mi îngh ...

Vinerea trecută, când clopotele băteau sfârşitul slujbei de vecernie, o bună samă de scriitori ai Cenaclului „Noduri şi Semne” a hotărât să-l aducă aproape, mult mai aproape, chiar foarte aproape, în sediul cotidianului "Viaţa liberă", pe Poetul care îşi spunea UMNS, adicătelea Uzina de Metafore Nichita Stănescu. Aşadar, fiind împliniţi taman treizeci şi trei de ani de la moartea Îngerului cu o Carte în Mână şi taman treizeci şi trei de ani de la naşterea Cenacl ...

Da... a venit, deşi n-am aşteptat-o! A venit şi a pus veşnicie-n lumânare! Adică a pus iubire! Fără iubire, nici lumina nu are chef să mai umble pe pământ! Ce rost are să fii lumină şi să nu fii dragă nimănui? Să fii lumină şi să te scuipe toţi? Şi să te stingă toţi? Şi să te ignore toţi?... Lumină de lumânare! Lumină de carte! Şi de fulger! Şi de gând! Şi de visare! Şi de mamă! Şi de tată!... Lumina unui băţ de chibrit, noaptea, în mijlocul pădurii, i ...

Draga mea, rachiu-i tare/ şi râvnit ca unghiul drept când mă sâcâie (frenetic!)/ un obtuz pneumosept: anti-fum, anti-alcoolic,/ pro-mărar şi pro-lăptic, anti-vis, pro-bagatelă,/ anti-tot şi pro-nimic! Beau cu gândul (ascuţitul!).../ n-am cătare şi tupeu să stau lângă fleoarcă-ntruna,/ ce se crede paraleu... îmi repugnă leorbăiala,/ răgetul prostesc în târg, tândălirea şi stridenţa,/ aerul de muc şi sfârc! Îmi repugnă urlătorul/ de-orice fel... chiar îi observ ...

Toată lumea aşteaptă (câte) ceva! Nu spun ce aşteaptă, deoarece se ştie, se vede, se aude, se socoteşte, se grăbeşte, se dichiseşte, se hohoteşte plângând şi râzând, se zvoneşte, se bârfeşte, se umileşte, se...! Şi asta numai şi numai fiindcă lumea aşteaptă să (i) se întâmple, să-(i) vină ceva/cineva frumos, minunat! Desigur, nu mă grăbesc să nu aprob pozitiv, vorba domnului Caragiale, ceastă bună/stare de lucruri, ceastă dârdoră continuă, ceastă vânzole ...

într-un cuvânt cuvântul mă foloseşte cum vrea mă exploatează până la sânge mă cotrobăieşte până la os mă dă de pomană mă vinde mă face (de) urât mă face (de) frumos mă cumpără dă cu mine de pământ dă cu mine de gard mă fluieră mă strigă mă scuipă (să nu mă deoache) mă mă mă dar niciodată nu-(şi) cere iertare până la urmă o să mă vâre (sigur) în mormânt adică într-un cuvânt ...

Sigur că da!...Cum să mă uit în oglindă şi să (nu)-l văd pe acela care a făcut cele mai multe obrăznicii copilăreşti?...şi să nu crăp de ruşine?...şi să nu-i cer Mamei nici o pedepsire exemplară?...şi să mă mai şi fălesc...(pe la horă, pe la moară, pe la gară, pe la joacă, pe la şcoală)...ce măreţ şi viteaz şi deştept şi important sunt sub copacul unei păsări, în faţa unui viţel, în fundul râpii, în lucernă, în tutun, în păpuşoi, în dorul lelei i ...