Necunoscuta mea e o frumoasă de piatră, de cuvânt şi de culoare, de portativ... şi de luat acasă când ne/răbdarea scârţâie şi doare, când perspectiva-i cum nu se mai poate de neagră, de îngustă şi de rară, iar dezlegarea la singurătate adună, scade, şterge şi omoară ce-a mai rămas din tot ce-a fost odată şi ce-o mai fi din tot ce nu s-arată! Frumoasa mea e o necunoscută... o iau aşa, n-am timp de cercetare, n-am vreme să întreb cam cât la sută e bună, dulce şi ...

Da, sigur că da! Am să mă duc la toamnă, cum jur/promit în rubrica NEC PLUS ULTRA de mâine! Întotdeauna cred că-i mai bine şi mai frumos şi mai cuminte la toamnă! M-am dus (de multe ori) şi la primăvară! Nu pot zice că-i urât acolo! Dar toamna întinde mâinile mai romantic, mai melancolic, parcă! Nu? De multe ori, m-am dus şi la vară! Nu pot spune că nu-mi place la vară! Dar vara-i oleacă arogantă, stă cu braţele la piept şi face băşcălie la drumul mare! Nu? Bineîn ...

Mi s-a vorbit foarte mult despre ea. Unii chiar mi-au descris-o cu lux de amănunte, fără să le cer, fără să aibă vreo obligaţie, deşi stimabilii nu prea ştiau şi nici nu au învăţat cu ce se mănâncă această doamnă prezentă la începuturi, când "a fost Cuvântul"... apoi, din ce în ce mai rară, dacă nu pe cale de dispariţie. Alţii, urlând din toate măruntaiele anatomiei lor inutile, mi-au spus ce suprafaţă are, cât de înaltă-i, cât de lungă-i, cine-i duce dorul ...

Când mă uit la pian şi (nu) sunt de acord, nu înseamnă că ştiu să nu tac, să nu cânt...!... dacă pot şi nu vreau, nu-i ca vreau şi nu pot să ascult ce n-am fost şi să uit ce nu sînt! Dacă „este nimic” şi „nu-i tot”, nu-i absurd să iau tot din nimic şi nimic de la tot, şi să fiu judecat/condamnat pentru furt: mort abstract după viu, viu concret după mort! Şi mă-ntind, şi mă-ncerc (şi naiv, şi savant)... şi mă dau la pian să mă facă neant, să mă cân ...

A fost o dată?!...(dacă nici o dată?)... gramatical vorbind, (n)-a fost mereu!... pe-atunci, nu se găsea în tot de-a una, doar Dumnezeu avea un dumnezeu!   Nu se găsea sintactic, morfologic... n-aveai nici subiect, nici predicat!... gramatical vorbind, (n)-aveai ce face, erai născut Continuu, damnat!   Şi ea era: simetrică, egală!... ş-un timp scâncind la sfârcul unui fix!... gramatical vorbind, nici n-avea cine şi cui să-i pună-(n gol) sufix, prefix!   Apoi, ispititor sinus d ...

De fiecare dată, când ne întâlnim, aşa îmi spune: „am un prieten care nu are nici un prieten!”...De fiecare dată, când nu ne întâlnim, tot la fel îl aud zicând. Sigur că da! Cred că şi el tot astfel gândeşte şi spune şi scrie despre mine. Şi cred că şi el „umblă” cu inima deschisă pentru prietenul lui. Şi ce inimă poate să aibă! Ce mare-i şi naltă-i astă inimă a lui! Are o mie şi una de camere inima lui! Zice că în multe dintre ele nu a intrat niciodat� ...

Dacă-i goală, o văd plină (plină cum o luna goală)... umbră dezbrăcată (albă) ca mireasa-n catedrală! Dacă-i  veche, o văd nouă (nouă cum o haina veche, ne-mbrăcată, vreo o dată, de un om fără pereche)!... Dacă-i rece, o văd caldă (caldă cum o ploaie rece, vara, când nisipul fierbe, zburdă, zbiară şi petrece)!... Dacă-i fiară, o văd blândă (blândă cum numai o fiară când îi duci la moarte puii...dar pe ia o zvârli afară)!...   Dacă-i dacă, dacă-i unde. ...

Pe strada Jiului, în imediata apropiere a bisericii ortodoxe cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, văd un cuplu omenesc lucrând de zor la măruntaiele unui motor. Când spun cuplu omenesc, mă refer la sistemul bărbat-femeie (mai bine zis mascul-femelă) iar nu la cuplul bielă-manivelă, deşi, la o privire atentă, ea are caracteristicile fizico-tactice ale barei articulate, care nu ştiu ce face cu o anumită mişcare din maţele limuzinei parcate ostentativ pe trotuar şi pe spaţi ...

Stă la colţ! nu cere! are ochi a/mari! mari...de sărăcie! plini cu depărtare! n-are nici o vorbă! n-are nici un plâns! stă la colţ! se stinge! cred că-i lumânare!   Fruntea-i – sacrosanctă arătură-n dar cestei lumi deşarte, fără înainte...! tremurul sprâncenei – un semnal adânc! degetele sale – nişte vreascuri sfinte!   Ce alcătuire statuară-n târg: irisuri înalte – două nopţi bătrâne...! Domnule de toate şi de toţi, (m)-auzi? spune: cine pleacă?...spune ...

Un bibic cititor vehement de Viaţă Liberă mă apelează şi-mi porunceşte să scriu despre Verde. Fiindcă, zice măria sa, e sătul de Uscat. De care Uscat? – îl întreb cu literă mare. De tot Uscatul pe care-l cultivă şi-l răspândeşte cest domn homo bezmeticus! – îmi răspunde cu iniţială verzală amicul vijelios. Are dreptate, este apărătorul verdelui crud şi continuu, cum ar zice Bacovia! – îmi zic...şi-l rog să cetească ziarul de mâine, adică de azi, cum ar veni ...