Moto: "cunosc două doruri grele: dorul meu şi-al mândrei mele!" [Cornel Udrea - Kant (despre cunoaştere)] Şi ce frumos...să stai pe marginea uitării de nicăieri şi de acum şi de atunci... şi să spui plânsuri printre gene ambigene, din suflet mult şi din irisuri foarte lungi! Irisuri lungi şi verzi şi negre şi păcate, irisuri smulse din uitare până când tot ce se vede-i ofilit şi n-are unde să se ascundă...şi rămâne lebădând! S-aude spaţiul cum dă timpul în ...

De mâine, gata, nu mai scriu... mă dau la fund (cum se mai spune)... a fost frumos, este târziu... şi floarea-soarelui apune!   De mâine, gata, pun pe foc proiecte, visuri şi himere, nu mă mai mint, nu mă mai joc... şi nu mai zic la revedere!   De mâine, gata, mă ocup de toate cărţile pe care le-am dat la praf, le-am dat la lup sau le-am uitat la întâmplare!   De mâine, gata, stau mereu şi mă reped la poezie, înmormântez un dumnezeu pe care ţi l-am spus şi ţie!   De m� ...

Sigur că da! cum pupăza să prind şi să văd, pentru prima oară, trenul de zece fără un sfert, dacă hoinăresc şi mă dau uitării prin pădurea Sărata, cu zmeul de mână şi cu viorea la ureche?...(am uitat să spun, în ziarul de ieri, că zmeul de hârtie albastră s-a dat peste cap de trei virgulă paisprezece ori şi s-a făcut zmeu de carne şi oase...aşa de mare i-a fost bucuria şi mirarea când l-am lăsat şi pe el să admire acest miracol cu frunze, flori, cuiburi şi apă ...

Moto: "nu-i mai cere apă/ nici o caravană...             vino mai degrabă/ dacă poţi fi ană!"                                                       (anonim)   Ce-adânc ...

Lângă drumul spre gară, pe partea stângă, locuieşte o pădure imensă. Unii cică această pădure stă toată ziua, nu face nimic, doarme şi sforăie de se aude tocmai din pădurea cealaltă, care locuieşte pe partea stângă, lângă drumul dinspre gară. Eu văd şi cred şi spun că nu-i adevărat. Pădurea face ghiocei, cei mai mulţi şi mai mari şi mai albi şi mai frumoşi şi mai blânzi şi mai negri şi mai ciudaţi ghiocei din lume. Din lumea mea, adică. Dar face şi cele m ...

Am mai văzut copacul acesta: era plin de păsări; am mai văzut oamenii aceştia: erau plini de păsári; am mai văzut trenul acesta: nu era indiferent, nu trecea ca glonţul prin gări!   Am mai văzut femeia aceasta: purta pălărie şi malacof, îndrăgostiţii picau fulgeraţi la picioarele ei, zâmbetul era lege, nu se descoperise indiferenţa... doar şapte cercuri crescuseră la tei!   Am mai văzut bărbatul acesta: era plin de ochi albaştri, făcea o fântână, făcea dou ...

Atunci...într-una dintre alergările mele spre gară, ca să văd (şi eu) trenul pentru prima oară, mă opresc o ţâră la cişmeaua de lângă podul Ghibarţ, să beau oleacă şi să-mi răcoresc picioarele goale în teică. E cald tare, dar e cald curat. E iunie, a treia zi de vacanţă. E iunie plin cu cireşe în pomi şi la urechile fetelor mari şi mici, trecătoare încolo şi încoace, cu vacile, cu buruieni în braţe, cu frunţi şi rochii arse de soare, cu ochi şi inimi doldora ...

Acelea sunt vremuri foarte frumoase, chiar dacă, de bună voie ori obligat, trebuie să pun mâna pe unelte şi să uneltesc, adică să le folosesc în scopul pentru care au fost inventate. Acelea sunt vremuri foarte frumoase, chiar dacă, mai de plăcere, mai de frica mamei şi a învăţătorilor, mai de ruşinea satului, trebuie să pun mâna şi burta pe carte, adică să văd şi să citesc ce mă-sa au văzut şi au citit cei care au fost veniţi pe lume, s-au îmbrăcat, au mers până ...

Constantin se apropie cu un aer dojenitor/tămăduitor, cu ochii mai mult la pasărea moartă, decât la mine!...Oare cum a venit? oare de unde a venit? oare cum a ieşit din moarte? ştiu sigur că a murit, fiindcă l-am văzut în sicriu, i-am tras clopotul, l-am condus până la biserică, până în groapă...! nu cred că mă înşel! el era mortul cel tânăr, de optsprezece ani! el este viul cel tânăr, de optsprezece ani, care se apropie de mine şi de izbânda mea! oare să-l fi impres ...

I-a sunat ceasul! I-a sosit clipa! Îi bate sfârşitul pe frunză! O fi ea calmă şi indiferentă, dar gata-i cu ea! S-a zis cu linia asta neagră, cu mirarea asta fără obraz! Morţii mamei ei de cioară!...Brusc şi sigur, eliberez săgeata din arc. Şi încep să mă uit la ea cum cară moartea spre vârful salcâmului, spre pârdalnica şi vajnica negresă cârâitoare. N-are cum să zboare mai mult de o secundă până la sfârşitul ciorii!...Şi mă uit! şi nu-mi vine să cred ochilor ...