ori poate-ntr-o clipă de silă/ m-a dat demiurgul drept hrană
pământului lacom... ori poate/ vro steauă pletoasă, golană
a vrut să mă lepede-n grabă/ din sânu-i cu ţâţe inapte,
să scap de-o poreclă naivă/ în cest univers: papă-lapte!
ori poate-ntr-o clipă de lene/ am fost azvârlit la-ntâmplare,
să aibă şi asta, sărmana,/ rostire şi rost şi candoare,
să nu se audă că râde/ în vreri şi în braţe celeste,
să nu se audă că plânge/ în ghearele lumii aceste!
ori poate-ntr-o clipă de milă/ am fost dumirit să-mi iau cale
spre locul din care se vede/ că stelele toate-s egale,
spre vremea prin care se cerne/ iubire şi viaţă şi moarte,
prin care trec îngeri şi demoni/ să-şi dreagă arcadele sparte!
ori poate-ntr-o clipă absentă/ din toată scorneala de-atuncea
mi-a scris pe ţărână, pe aer,/ mi-a scris necrologul şi crucea,
aşa, cât încape-ntr-o groapă/ eternă, banală, hulpavă...
mărite înalt, mulţumescu-ţi/ prin astă deschisă voroavă!
