Bună-i dimineaţa doamnă/ cum e doamna mea
sacrosanctă (prin osârdii).../ frunză de nuia
când e toamnă-n valea lungă/ şi-n copacul drept
ca o lumânare-aprinsă/ veşnic... să aştept!
Să aştept... poate (s)-aude/ şi începe-ncet
s-amăgească primăvara,/ şi-am să-ncep să cred,
şi-am să-ncep ce niciodată/ n-am mai început:
începutul cel de-al doilea,/ pur şi simplu, brut!
Să vedem ce-o să se-ntâmple/ dacă nu aprind
fir cu ceară... (substantivă/ galbenă, murind
n-aşteptare, şi-n psalmodii).../ Soartă pe de rost:
dacă-i stinsă, lumânarea/ n-are nici un rost!...
Şi aprind... şi se aude/ cum aştept mereu
începutul cel de-al doilea,/ doamnă!... Dumnezeu
zice: zic, întruna-i bine/ (nu din când în când)
să trăieşti (frumos) în flăcări/ şi să mori arzând!
